POSTATĂ, postate, s. f. (Și în forma postață) Porțiune dintr-un pămînt cultivat, pe care o lucrează un lucrător sau un grup de lucrători într-un anumit timp. Ajunseseră la hat cu întîia postată, taman cînd răsărea soarele. CAMILAR, N. II 383. Cînd postata o gătai, Pusei secera-n pămînt Și ieșii în deal la vînt. HODOȘ, P. P. 143. ♦ Porțiune dintr-o pădure de unde se taie copacii. Îi arată o postață de pădure. – Uite Tudore, copacii ăștia să mi-i tai și să mi-i cureți. STANCU, D. 142. ♦ Strat (de legume, de flori). Hulub mai zăbovi prin grădină. Trecu printre postatele de răsaduri. V. ROM. februarie 1953, 67. ♦ Distanță, bucată de drum. Își ridicase cele patru odăi, pătulele și grajdul cel mare departe de sat, la o bună postață de drum. CAMIL PETRESCU, O. I 70. Acu du-te și tu... că ai o postată bună pînă acasă. REBREANU, I. 31. Și mai mergînd ei o postată, numai iată Harap-Alb vede altă minunăție și mai mare. CREANGĂ, P. 241. – Variantă: (Munt., Olt.) postață, postăți, s. f.