postalion sm vz poștalion

POȘTALION, (1) poștalioane, s. n., (2, 3) poștalioni, s. m. 1. S. n. Trăsură de poștă; diligență; p. ext. trăsură trasă de mai mulți cai. 2. S. m. (Înv.) Cal folosit la poștalion (1). 3. S. m. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Pr.: -li-on] – Din rus. počtal’on.

poștalion [At: MILLO, ap. PR. DRAM. 348 / V: (înv) posta~ sn / P: ~li-on / Pl: ~i, ~oane / E: rs почтальон] (Înv) 1 sm Poștaș (1). 2 sn Vehicul pentru călători, bagaje și corespondență, tras de mai mulți cai, folosit mai ales înainte de introducerea căilor ferate Si: diligență, poștă¹ (15), (îrg) olac. 3 sm Cal folosit împreună cu alții la un poștalion (2). 4 (Pex) Caleașcă. 5-6 Trăsură (mare). 7-8 Căruță (mare).

POȘTALION, (1) poștalioane, s. n., (2, 3) poștalioni, s. m. 1. S. n. Diligență; p. ext. trăsură trasă de mai mulți cai. 2. S. m. (Înv.) Cal folosit la poștalion (1). 3. S. m. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Pr.: -li-on] – Din rus. počtal’on.

POȘTALION, (1) poștalioane, s. n., (2) poștalioni, s. m. (Învechit și arhaizant) 1. Diligență; p. ext. trăsură trasă de mai mulți cai. Veneau familii de la două poștii, în trăsuri care ajungeau prăfuite, în poștalioane cu clopotele ce sunau de departe. C. PETRESCU, S. 113. I-ar da călești cu telegari, poștalioane cu opt cai bidivii, și cîte-n lună și-n soare. DELAVRANCEA, S. 36. Boierii noștri pe atunci... aveau poștalioane de cîte șase și opt cai romînești iuți ca zmeii. GHICA, la TDRG. 2. Cal utilizat la poștalion (1). Du-te de spune surugiilor să înhame poștalionii la trăsura cea galbănă. ALECSANDRI, T. 484. – Pronunțat: -li-on.

POȘTALION² ~i m. înv. Cal de poștă. /<rus. poțtalón

POȘTALION¹ ~oane n. înv. Trăsură de dimensiuni mari, închisă, cu mai multe locuri, trasă de patru, de șase sau de opt cai, folosită în trecut (înainte de apariția căii ferate) pentru transportul călătorilor și a poștei pe distanțe mari; diligență. [Sil. -li-on] /<rus. poțtalón

poștalion m. cel ce mână caii de poștă. [Rus. POČTALIONŬ]. ║ n. car solid cu osiile de fier pentru a transporta tot felul de greutăți.

poștalión m. (rus. počtalión [și počtárĭ], curier postal, germ. fr. postillon, conductor de căruță postală, călăreț pe cal înhămat, care vine d. it. postiglione). Mold. Vizitiu de căruță postală. Curier, împărțitor de scrisorĭ, poștar, plicar. Telegar înhămat înaintaș (păreche după păreche). S. n., pl. oane. Munt. Căruța poștală. Căruță rapidă cu osiile de fer. Trăsură de călătorie cu patru caĭ înaintașĭ. Diligență.

poștalion¹ (diligență) (desp. -li-on) s. n., pl. poștalioane

poștalion² (surugiu; cal) (înv.) (desp. -li-on) s. m., pl. poștalioni

poștalion¹ (surugiu, cal) (înv.) (-li-on) s. m., pl. poștalioni

poștalion² (diligență) (-li-on) s. n., pl. poștalioane

poștalion (diligență) s. n. (sil. -li-on), pl. poștalioane

poștalion (surugiu, cal) s. m. (sil. li-on), pl. poștalioni

poștalion, -oane.

POȘTALION s. v. diligență.

POȘTALION s. diligență, poștă, (înv.) menzil, olac. (~ transporta călători și corespondență.)