2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

poslușire sf [At: BIBLIA (1688), 3631/10 / Pl: ~ri / E: posluși] (Înv) 1 Aflare în serviciul cuiva. 2 Slujire. 3 Ajutor. 4 Oficiere a serviciului divin.

POSLUȘIRE s. f. (ȚR) Slujire. Și poslușire multă foarte și lucrure mari era lui pre pămînt. BIBLIA (1688). Etimologie: posluși. Vezi și poslușanie, posluși, poslușitor, poslușnic.

posluși [At: PRAV. 182 / V: ~uji / Pzi: esc / E: slv послоушати] (Înv) 1 vi A se afla în serviciul cuiva, mai ales în slujba unei moșii boierești sau mănăstirești Si: a servi, a sluji. 2 vi A munci ca slugă la un stăpân Si: a slugări. 3 vt A ajuta. 4 vt A oficia serviciul divin.

POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).

POSLUȘI vb. (Mold., ȚR) A sluji. A: Fratele ce-i poslușea la treava svi[n]tei liturghii. DOSOFTEI, VS; cf. PRAV. B: Poslușanie ce poslușăști la mine. BIBLIA (1688); cf. MINEIUL (1776). Etimologie: sl. poslušati. Vezi și poslușanie, poslușire, poslușitor, poslușnic. Cf. d v o r i.

poslujì v. a fi servitor: puse ca să-i poslujească feciorul de împărat PANN. [Slav. POSLUȘATĬ, a asculta de cineva, a-i se supune].

poslușésc v. tr. (vsl. po-slušiti, a asculta de cineva, a i te supune, infl. de poslužiti, a sluji). Vechĭ. Slujesc, slugăresc. – Și -jésc (sec. 18-19).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POSLUȘÍ vb. v. funcționa, lucra, servi, sluji.

posluși vb. v. FUNCȚIONA. LUCRA. SERVI. SLUJI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

poslușí (poslușésc, poslușít), vb. – A sluji. Sl. poslušiti, cf. sluji.Der. poslușanie, s. f. (serviciu), din sl. poslušanije; poslușnic, s. m. (servitor, slujitor), din sl. poslušĭnikŭ; poslușnicie, s. f. (funcție, calitate de poslușnic).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

poslușíre s.f. (înv.) 1. servire, slujire; slugărire; ajutare, asistare. 2. oficiere a unui serviciu religios.

poslují, poslujésc, vb. IV (înv. și reg.) a fi servitor, a slugări.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

poslușí, poslușesc vb. IV (Înv.) A fi, a se afla în serviciul cuiva (mai ales în slujba unei moșii mănăstirești sau boierești). ♦ A oficia serviciul divin. [Var. poslují vb. IV] – Din sl. poslušati (pentru posluji, cf. sluji).

Intrare: poslușire
poslușire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poslușire
  • poslușirea
plural
  • poslușiri
  • poslușirile
genitiv-dativ singular
  • poslușiri
  • poslușirii
plural
  • poslușiri
  • poslușirilor
vocativ singular
plural
Intrare: posluși
verb (V402)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • posluși
  • poslușire
  • poslușit
  • poslușitu‑
  • poslușind
  • poslușindu‑
singular plural
  • poslușește
  • poslușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • poslușesc
(să)
  • poslușesc
  • poslușeam
  • poslușii
  • poslușisem
a II-a (tu)
  • poslușești
(să)
  • poslușești
  • poslușeai
  • poslușiși
  • poslușiseși
a III-a (el, ea)
  • poslușește
(să)
  • poslușească
  • poslușea
  • posluși
  • poslușise
plural I (noi)
  • poslușim
(să)
  • poslușim
  • poslușeam
  • poslușirăm
  • poslușiserăm
  • poslușisem
a II-a (voi)
  • poslușiți
(să)
  • poslușiți
  • poslușeați
  • poslușirăți
  • poslușiserăți
  • poslușiseți
a III-a (ei, ele)
  • poslușesc
(să)
  • poslușească
  • poslușeau
  • posluși
  • poslușiseră
posluji
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)