POPĂ, popi, s. m. I. 1. (Popular sau familiar; uneori ou sens depreciativ) Preot. Vi se împotrivește popa – deputatul cel mai statornic în sate al stărilor pe loc. ARGHEZI, P. T. 12. Un sărut păcat să fie? Numai popa să nu-l știe, Căci te sperie cu iadul. COȘBUC, P. I 99. În veșmînt de catifele, un bondar rotund în pîntec Somnoros, pe nas, ca popii, glăsuiește-ncet un cîntec. EMINESCU, O. I 87. Dă-ți popă pintenii și bate iapa cu călcîiele, se zice cuiva care a împrumutat un lucru și nu-l mai primește înapoi. ◊ Expr. A plăti ca popa = a plăti sigur. Burtă de popă v. burtă. A i se duce (sau a-i merge) cuiva vestea ca de popă tuns = a stîrni vîlvă cu o ispravă neobișnuită. La iad ai tras un guleai (= chef), de ți s-a dus vestea ca de popă tuns. CREANGĂ, P. 319. Calcă a popă, se spune despre cel care, prin anumite atitudini, purtări sau înclinări, are asemănări cu un preot. Ș-apoi intrat în asemenea școală, mai numai barba și punga, bat-o pustia, te făcea să calci a popă! CREANGĂ, A. 86. A-și găsi popa = a-și găsi nașul, v. naș. Se vede că pîn’acuma le-a fost și lor veleatul. Cu Ivan și-au găsit popa. CREANGĂ, P. 305. A-i fi cuiva popa = a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte; a fi nașul cuiva, v. naș. Bine că știu. Că dacă-i vorba pe așa, apoi eu ți-s popa. REBREANU, I. 57. Așteaptă, cîrjaliule, că eu îți sînt popa de-acu. ALECSANDRI, T. 636. Nu e (bun) de... cum nu sînt eu de popă = nu e de loc potrivit, indicat pentru o muncă sau o sarcină. Cum nu-s eu popă (sau cum nu mi-e mie a mă face popă), se zice ca asigurare că un lucru nu poate fi făcut, nu se va face, nu se va întîmpla. Nu iei tu pe Ilinica, cum nu-s eu popă. VLAHUȚĂ, N. 129. Cît cei pe car, bade, zise Oșlobanu, căruia nu-i era a cumpăra lemne cum nu mi-e mie acum a mă face popă. CREANGĂ, A. 82. A da ortul popii v. ort. ♦ Compus: săpunul-popii = odagaci. 2. Numele uneia dintre cărțile de joc; rigă, rege, crai. Dă-mi un zece ochi, un popă, o preoteasă sau orice altă carte. FILIMON, C. 154. ◊ Popa-prostul = numele unui joc de cărți. Uite popa, nu e popa = numele unui joc de cărți; p. e x t. se spune cînd o situație se schimbă în fiecare moment sau cînd cineva își schimbă spusele în fiecare moment; cînd așa, cînd așa, ba e albă, ba e neagră. Mulți țărani, după ce vindeau vita, ori ce aveau în car, pierdeau apoi, tot în obor, toți banii la «uite popa, nu e popa». CAMIL PETRESCU, O. II 49. II. (La jocul de popice) Popicul cel mai mare care se așază în mijlocul celorlalte.