poncișa vt [At: MOXA, 397/35 / Pzi: ~șez / E: ponciș] (Îvr) A încrucișa armele în luptă Si: (înv) a împoncișa.

pomciș, ~ă a, av vz ponciș

ponciș, ~ă [At: VARLAAM, C. 163 / V: (înv) pomc~ / Pl: ~i, ~e / E: ponc + -iș] 1-2 a (Reg; d. terenuri, suprafețe etc.) (Puternic) înclinat. 3 sn (Buc) Povârniș. 4 a (Înv) Strâmb. 5 av (Pop) De-a curmezișul. 6 av (Înv; pex) Din sens opus. 7 av (Înv; pex) Împotrivă. 8 av (Înv; fig) Ostil. 9-10 av, sf (Îe) A se pune ~ sau a sta în ~, a sta de-a ~ul A se opune. 11 av (Îe) A spune (sau a vorbi) ~ A se exprima direct, fară a menaja pe interlocutor. 12 av (Reg; îe) A da (cuiva) ~ A înghionti pe cineva. 13 a (Reg; d. ochi, privire) Sașiu. 14 av (Pop; în legătură cu verbele „a se uita”, „a privi” etc.) Cruciș. 15 av (Pop; fig; în legătură cu verbele „a se uita”, „a privi” etc.) Cu ciudă. 16 av (Pop; fig; în legătură cu verbele „a căuta”, „a se uita”, „a privi” etc.) Cu răutate. 17 av (Pop; fig; în legătură cu verbele „a se uita”, „a privi” etc.) Cu dușmănie. 18 s (Mun) Număr cinci la unele numărători la jocurile de copii.

PONCÍȘ, -Ă, ponciși, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) încrucișat, sașiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără menajamente. II. Adv. Cruciș, chiorâș; fig. cu ciudă, cu dușmănie. A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. – Ponc (reg. „deal” < magh.) + suf. -iș.

PONCÍȘ, -Ă, ponciși, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) Încrucișat, sașiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără a menaja pe interlocutor. II. Adv. 1. Cruciș, chiorâș; fig. cu ciudă, cu dușmănie. A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. – Ponc (reg. „deal” < magh.) + suf. -iș.

PONCÍȘ¹ adv. 1. (În construcție cu verbe ca «a se uita», «a privi» etc.) Cruciș, chiorîș, sașiu; fig. cu ciudă, cu dușmănie. Pe la rudele mele din oraș nici nu mă gîndesc să trec. Știu ce s-ar întîmpla dacă m-aș duce, – s-ar uita fiecare ponciș la mine. STANCU, D. 360. Apoi, baba, privindu-l ponciș, răstoarnă mămăliga cu aburi pe mescioara rotundă. DUNĂREANU, CH. 86. 2. De-a curmezișul, în curmeziș, pieziș. Cu bastonul amenințînd ponciș ochii trecătorilor, îl cercetă... din tălpi pînă-n creștet. C. PETRESCU, A. R. 15. Și vodă frîul l-a smuncit Și-apoi cu frîul a lovit Ponciș în ochi fugarul. COȘBUC, P. I 197. Casa era o adevărată fortăreață... Din pridvor, la dreapta și la stingă, porneau ponciș două meterezuri prin zid. GHICA, S. 264. 3. În contra, împotrivă. Toată vorba era ponciș; îi căuta curat nod în papură. CONTEMPORANUL, VI 103. ◊ (Substantivat, în expr.) De-a poncișul = în contra, împotrivă. Cătînd la spăzi tăișul, Cu toată lumea largă sta Sînger de-a poncișul. COȘBUC, P. II 177.

PONCÍȘ², -Ă, ponciși, -e, adj. 1. (Despre ochi) încrucișat, sașiu, zbanghiu. în camion, zgribulit sub o manta soldățească, Ion Spînu tremura de spaimă, uitîndu-se, cu ochii lui ponciși, cînd la un jandarm, cînd la altul. CAMILAR, N. I 236. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, pieziș, abrupt, repede. A se acățăra ca o mîță pe un pom, pe un deal ponciș sau pe o stîncă înaltă. MARIAN, O. I 151. Casele... sînt destul de nalte, de obicei așezate în mijlocul curții, cu acopereminte ascuțite și poncișe. ȘEZ. XII 4.

PONCÍȘ² ~ă (~i, ~e) pop. 1) (despre ochi sau privire) Care este orientat cruciș; sașiu; încrucișat. 2) (despre forme de relief) Care este foarte înclinat; cu un unghi de înclinație mare; abrupt; repede. /ponc + suf. ~iș

PONCÍȘ¹ adv. pop. 1) (pe lângă verbele privirii) În cruce; cruciș; chiorâș. A privi ~. 2) fig. Cu dușmănie; cu ciudă. A se uita ~. 3) De-a curmezișul; pieziș. A porni ~. ◊ De-a ~ul în contra; împotrivă. /ponc + suf. ~iș

ponciș adv. pieziș: a se uita ponciș. [V. ponci].

împoncișéz v. tr. (d. ponciș). Întorc contra: a împoncișa ochiĭ, sulița asupra cuĭva. V. refl. Mă opun (Vechĭ). Mă uĭt ponciș: a te împoncișa la cineva. – Vechĭ și ponc-.

pomcíș, V. ponciș.

poncíș adv. (d. ponc). Peziș, strîmb: haĭnă croită ponciș, mergea ponciș spre deal. Cruciș, încrucișat: a te uĭta ponciș. La Dos. pomciș. V. chĭondorîș, diagonal, veref.

poncișéz, V. împoncișez.

poncíș (reg.) adj. m., pl. poncíși; f. poncíșă, art. poncíșa, pl. poncíșe

poncíș adj. m., pl. poncíși; f. sg. poncíșă, pl. poncíșe

PONCÍȘ adv. v. chiondorâș, strâmb.

PONCÍȘ adj., adv. v. chiorâș, cruciș, încrucișat, oblic, pieziș, sașiu.

PONCÍȘ adj. v. abrupt, aplecat, drept, înclinat, perpendicular, pieptiș, plecat, povârnit, prăpăstios, priporos, râpos, strabic, vertical.

ponciș adj., adv. v. GHIORÎȘ. CRUCIȘ. ÎNCRUCIȘAT. OBLIC. PIEZIȘ. SAȘIU.