2 intrări

22 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLUARE, poluări, s. f. Faptul de a (se) polua; viciere. [Pr.: -lu-a-] – V. polua.

POLUARE, poluări, s. f. Faptul de a (se) polua; viciere. [Pr.: -lu-a-] – V. polua.

poluare sf [At: LTR2 / P: ~lu-a~ / Pl: ~uări / E: polua] 1 Viciere a apelor, a aerului sau a mediului înconjurător din cauza materiilor chimice reziduale, a gazelor de eșapament etc. 2 (Rar; fig) Profanare. 3 Complex de fenomene care au schimbat sau tind să schimbe mediul ambiant în detrimentul echilibrului ecologic natural.

POLUARE s.f. Acțiunea de a polua și rezultatul ei. [< polua].

poluare s. f. Acțiunea de a infesta (apele, aerul etc.) ◊ Poluarea apelor mărilor și oceanelor este atât de avansată încât viața submarină a dispărut într-o proporție de 40 la sută.” Sc. 18 IX 70 p. 6. ◊ „Cel de-al 8-lea simpozion organizat de Comisia pentru combatarea poluării mediului [...] se deschide la 25 noiembrie.” R.l. 24 XI 75 p. 2. ◊ „Guvernul francez a adoptat o «Cartă a calității vieții», care cuprinde măsuri destinate menținerii echilibrului ecologic, precum și o serie de prevederi privind limitarea poluării sonore în diferite localități din țară.” R.l. 6 I 78 p. 6; v. și 9 VIII 75 p. 6, I.B. 20 XII 75 p. 6; v. și aerobioscop, kogai, zonă-cheie (din polua; M. Gheorghiu în LR 2/68 p. 134; DTP; DEX, DN3)

POLUA, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer.

polua [At: M. D. ENC. / P: ~lu-a / Pzi: ~uez / E: fr polluer] 1 vt A face ca aerul, apa, mediul de viață să devină nocive din cauza materiilor chimice reziduale, a deșeurilor industriale, a gazelor de eșapament etc. Si: a infecta, a vicia. 2-3 vtr (D. aer, apă, mediul de viață) A (se) vicia din cauza materiilor chimice reziduale, a deșeurilor industriale etc. 4 vt (Rar; fig) A profana. 5 vt (Fig) A perverti.

POLUA, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul de viață să devină nocive din cauza materiilor chimice reziduale, a deșeurilor industriale, a gazelor de eșapament etc.; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediul de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer.

POLUA vb. I. tr. A infecta, a murdări, a face impur (apele, aerul etc.). ♦ (Fig.) A perverti, a murdări, a întina. [Pron. -lu-a. / < fr. polluer, cf. lat. polluere].

POLUA vb. tr. 1. a infecta, a vicia mediul înconjurător cu diverse substanțe nocive. 2. (fig.) a profana, a murdări. (< fr. polluer)

A POLUA ~ez tranz. (apa, solul, atmosfera etc.) A infecta cu impurități dăunătoare; a murdări făcând nociv; a vicia. /<fr. polluer

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

poluare (desp. -lu-a-) s. f., g.-d. art. poluării; pl. poluări

poluare (-lu-a-) s. f., g.-d. art. poluării; pl. poluări

poluare s. f. (sil. -lu-a-), g.-d. art. poluării; pl. poluări

polua (a ~) (desp. -lu-a) vb., ind. prez. 1 sg. poluez (desp. -lu-ez), 3 poluea (desp. -lu-ea-), 1 pl. poluăm (desp. -lu-ăm); conj. prez. 1 sg. să poluez, 3 să polueze; ger. poluând (desp. -lu-ând)

polua (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 poluează, 1 pl. poluăm (-lu-ăm); conj. prez. 3 polueze (-lu-e-); ger. poluând (-lu-ând)

polua vb. (sil. -lu-a), ind. prez. 1 sg. poluez, 3 sg. și pl. poluează, 1 pl. poluăm (sil. -lu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. polueze (sil. -lu-e-); ger. poluând (sil. -lu-ând)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

POLUARE s. alterare, stricare, viciere. (~ aerului dintr-o încăpere.)

POLUARE s. alterare, stricare, viciere. (~ aerului dintr-o încăpere.)

POLUA vb. a (se) altera, a (se) strica, a (se) vicia. (Aerul din încăpere s-a ~.)

POLUA vb. a (se) altera, a (se) strica, a (se) vicia. (Aerul din încăpere s-a ~.)

A polua ≠ a depolua, a epura, a purifica

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

POLUÁRE (< polua) s. f. Complex de fenomene care au schimbat sau tind să schimbe mediul ambiant în detrimentul echilibrului ecologic natural; acestea afectează atmosfera (cu particule, gaze etc.), apele de suprafață ori subterane, mările și oceanele, solul, vegetația, lumea animală și colectivitățile umane. Se disting următoarele categorii: p. fizică (incluzând p. fonică și p. radioactivă), p. chimică (produsă de diverse substanțe eliberate ăn mediu sub formă gazoasă, lichidă sau de particule solide), p. biologică (cu germeni patogeni, substanțe organice putrescibile etc.). Principalele surse de emisie a poluanților sunt industria extractivă, energetică, prelucrătoare (îndeosebi metalurgia, industria chimică, unele ramuri ale industriei alimentare, a celulozei și hârtiei, de pielărie), transporturile, agricultura modernă, puternic chimizată, marile complexe zootehnice, aglomerările urbane (ape uzate, reziduuri menajere și stradale, germeni patogeni etc.), experimentele nucleare, accidentele ecologice. ◊ P. termică = creșterea peste normal a temperaturii apelor, îndeosebi datorită evacuării în rețeaua hidrografică a apelor de răcire de la centralele termoelectrice și atomoelectrice folosite în procesul tehnologic în diverse ramuri industriale. Poate declanșa diverse dezechilibre în biocenozele acvatice, mergând până la moartea peștilor și a altor organisme acvatice atunci când și temperatura mediului exterior este ridicată. ◊ P. fonică (sonoră) = creșterea intensității și cantității de vibrații sonore din mediul ambiant (datorită unor activități industriale, de transport, lucrări pe diverse șantiere etc.) care crează disconfort și poate avea chiar efecte negative asupra sănătății oamenilor.

Intrare: poluare
  • silabație: po-lu-a-re info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poluare
  • poluarea
plural
  • poluări
  • poluările
genitiv-dativ singular
  • poluări
  • poluării
plural
  • poluări
  • poluărilor
vocativ singular
plural
Intrare: polua
  • silabație: po-lu-a info
verb (VT214)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • polua
  • poluare
  • poluat
  • poluatu‑
  • poluând
  • poluându‑
singular plural
  • poluea
  • poluați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • poluez
(să)
  • poluez
  • poluam
  • poluai
  • poluasem
a II-a (tu)
  • poluezi
(să)
  • poluezi
  • poluai
  • poluași
  • poluaseși
a III-a (el, ea)
  • poluea
(să)
  • polueze
  • polua
  • poluă
  • poluase
plural I (noi)
  • poluăm
(să)
  • poluăm
  • poluam
  • poluarăm
  • poluaserăm
  • poluasem
a II-a (voi)
  • poluați
(să)
  • poluați
  • poluați
  • poluarăți
  • poluaserăți
  • poluaseți
a III-a (ei, ele)
  • poluea
(să)
  • polueze
  • poluau
  • polua
  • poluaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

poluare, poluărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi polua DEX '09 DEX '98 DN

polua, poluezverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.