3 intrări

48 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

polii v vz polei4

POL1, poli, s. m. 1. Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele axei de rotație a Pământului și în care se reunesc toate meridianele geografice; p. ext. regiunea din jurul acestor două puncte. ◊ Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte de intersecție ale axei Pământului cu sfera cerească. Pol magnetic terestru = punct pe suprafața Pământului în care acul magnetic are poziția verticală (înclinația magnetică este de 90°). 2. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care un diametru al sferei intersectează sfera. 3. (Fiz.) Fiecare dintre cele două puncte sau regiuni ale unui corp opuse una celeilalte din punctul de vedere al unei anumite proprietăți. ◊ Pol electric pozitiv (sau negativ) = fiecare dintre cele două regiuni ale unui corp polarizat electric, de la care diverg sau către care converg liniile de câmp ale inducției magnetice. 4. Zonă a miezului feromagnetic al unui circuit magnetic pe unde fluxul magnetic principal sau cel util trece din materialul feromagnetic în aer sau invers. 5. Parte componentă a unei mașini electrice care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al mașinii. 6. Piesă a unei pile galvanice care stabilește contactul cu circuitul exterior. 7. Fig. Fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la două extremități opuse. – Din fr. pôle, lat. polus.

POL2, poli, s. m. Monedă sau bancnotă de douăzeci de lei, care a circulat în România. ♦ Nume dat mai multor monede rusești și franțuzești (de aur) care au circulat în Țările Române în sec. XIX; napoleon. – Din rus. pol.

POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.

POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.

pol2 sm [At: CARAGIALE, O. II, 67 / Pl: ~i / E: rs пол] 1 Monedă sau, rar, bancnotă românească de 20 de lei Si: (arg) polidor (1). 2 Sumă de bani echivalentă cu un pol (1) Si: (arg) polidor (3). 3 (Înv) Monedă rusească sau franțuzească de aur, de valori diferite, care a circulat și în țările române în sec. XIX Si: (înv) napoleon, (arg) polidor (3). 4 (Nob; îs) ~ ofițeresc Monedă valorând 5 franci sau jumătate de imperial. 5 (Reg; pgn) Ban de aur.

pol1 sm [At: CANTEMIR, I. I., ap. DLR / V: (înv) ~us, (îvr) ~o, ~os / Pl: ~i, (asr, sn) ~uri / E: lat polus, ngr πόλος, ger Pol, fr pôle, it polo] 1 (Șîs ~ul Pământului, ~ geografic, ~ terestru, ~ pământesc, rar ~ul frigului) Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele axei de rotație a Pământului, unde se unesc toate meridianele geografice. 2 (Pex) Teritoriu din jurul polilor1 (1). 3 (Îs) ~ul nord (sau, înv, ~ arctic) Punct extrem nordic al Pământului, unde unul dintre capetele axei de rotație a acestuia atinge suprafața globului terestru. 4 (Pex; îas) Teritoriu din jurul polului1 (3) nord. 5 (Îs) ~ul sud (sau, înv, ~ antarctic, antarcticesc) Punct extrem sudic al Pământului, unde unul dintre capetele axei de rotație a acestuia atinge suprafața globului terestru. 6 (Pex; îas) Teritoriu din jurul polului1 (5) sud. 7 (Șîs ~ ceresc, înv, ~ul lumii) Fiecare dintre cele două puncte de intersecție ale axei Pământului cu sfera cerească, în jurul cărora are loc mișcarea diurnă aparentă a stelelor. 8 (Mat) Fiecare dintre cele două puncte în care diametrul sferei intersectează sfera. 9 (Fiz) Fiecare dintre cele două puncte ale unui corp, opuse una celeilalte din punctul de vedere al unei anumite proprietăți fizice. 10 Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 11 (Fiz; îs) ~ electric pozitiv (sau negativ) Fiecare dintre cele două regiuni ale unui corp polarizat electric, de la care converg liniile de câmp ale inducției magnetice. 12 Zonă a miezului feromagnetic al circuitului magnetic, pe unde fluxul magnetic principal sau util trece, din materialul feromagnetic în aer și invers. 13 (Îs) ~ul (magnetic) nord (sau, rar, ~ul nordului) Zonă a magnetului de la care diverg liniile de câmp ale inducției magnetice. 14 (Îs) ~ul (magnetic) sud (sau, rar, ~ul sudului) Zonă a magnetului către care converg liniile de câmp ale inducției magnetice. 15 (Îs) ~ magnetic (terestru) Punct de pe suprafața Pământului în care acul magnetic are poziția verticală. 16 Parte componentă a unei mașini electrice care contribuie la magnetizarea circuitului electric al mașinii. 17 Piesă a unei pile galvanice care stabilește contactul cu circuitul exterior. 18 (Mat) Originea unui sistem de coordonate polare. 19 (Fig) Fiecare dintre punctele, situațiile, însușirile etc. aflate la două extremități și opuse una alteia.

polei4 [At: (a. 1654) GCR I, 173/7 / V: (îrg) ~lii, (înv) ~li / Pzi: ~esc, (înv) polei / E: slv полиѣти] 1 vt (Cu determinările „cu aur”, „cu argint”) A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau argint cu scopul înfrumusețării sau protejării lor. 2 vt (Reg) A acoperi vasele de aramă cu var. 3 vt A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată. 4-5 vtr (Fig) A (se) cizela. 6-7 vtr (Fig) A (se) dezvolta. 8 vt (Fig) A prezenta o situație, o idee, un aspect etc. într-o lumină mai favorabilă. 9-10 vtrp A (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. 11-12 vtr (A face să strălucească sau) a străluci.

poli-2 [At: ALEXI, W. / E: fr poly-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Mai mulți. 2 Multiplu.

POL2, poli, s. m. Monedă de metal sau de hârtie valorând douăzeci de lei, care a circulat în țara noastră; douăzeci de lei. ♦ Nume dat mai multor monede rusești și franțuzești (de aur) care au circulat în țările române în sec. XIX; napoleon. – Din rus. pol.

POL1, poli, s. m. 1. Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele axei de rotație a pământului și în care se reunesc toate meridianele geografice; p. ext. regiunea din jurul acestor două puncte. ◊ Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte în care prelungirea axei de rotație a pământului, trecând prin cei doi poli tereștri, intersectează sfera cereasca. Pol magnetic terestru = punct pe suprafața pământului în care acul magnetic are poziția verticală (înclinația magnetică este de 90°). 2. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care un diametru al sferei intersectează sfera. 3. (Fiz.) Fiecare dintre cele două puncte sau regiuni ale unui corp opuse una celeilalte din punctul de vedere al unei anumite proprietăți. ◊ Pol electric pozitiv (sau negativ) = fiecare dintre cele două regiuni ale unui corp polarizat electric, de la care diverg sau către care converg liniile de câmp ale inducției magnetice. 4. Zonă a miezului feromagnetic al unui circuit magnetic pe unde fluxul magnetic principal sau cel util trece din materialul feromagnetic în aer, sau invers. 5. Parte componentă a unei mașini electrice, care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al mașinii. 6. Piesă a unei pile galvanice care stabilește contactul cu circuitul exterior. 7. Fig. Fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la două extremități opuse. – Din fr. pôle, lat. polus.

POL1, poli, s. m. 1. Fiecare dintre cele două puncte extreme ale axei imaginare în jurul căreia se rotește pămîntul; p. ext. regiune din jurul acestor două puncte. Iată, într-un corn de luncă se adună oase de lupi și căprioare, schelete de paseri călătoare oprite din zborul lor spre pol. SADOVEANU, P. M. 128. Busola drumul la pol i-arată, Află lumi nouă. ALEXANDRESCU, P. 59. ◊ Pol ceresc = nordul și sudul considerate ca puncte fixe ale bolții cerești în mișcarea diurnă a astrelor. ♦ (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care o sferă este străpunsă de o axă care trece prin centrul ei. ♦ (Mat.) Punct fix la care se raportă depărtările care caracterizează poziția unui punct într-un sistem de coordonate polare. 2. (Fiz.) Fiecare dintre cele două puncte de aplicație ale forțelor de sensuri contrare care acționează asupra unor corpuri cînd acestea se găsesc în anumite cîmpuri de forțe. ♦ Pol electric pozitiv sau negativ = fiecare, dintre cele două puncte care sînt centrele de sarcină electrică pozitivă sau negativă ale unui mic corp, fiind punctele de aplicație ale forțelor care acționează asupra corpului cînd acesta se găsește într-un cîmp electric. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte în care se aplică forțele care acționează asupra unui magnet cînd acesta se găsește într-un cîmp magnetic; b) partea unui corp din care ies sau în care intră liniile de cîmp ale inducției magnetice. ♦ (Impropriu) Fiecare dintre cei doi electrozi ai unei cuve de electroliză sau fiecare dintre cele două conductoare solide ale unei pile electrice. Electrozii unei baterii dezvoltă oxigen la polul pozitiv și hidrogen la polul negativ. 3. Fig. Fiecare dintre punctele aflate la două extremități, opuse unul altuia. Cu toate că se aflau la doi poli opuși ai vieții sociale și ai înfățișării fizice, uncheșul meu Haralambie și acea femeie tînără mi se părea că au multe asemănări. SADOVEANU, N. F. 176.- Pl. și: (învechit, n.) poluri (ALEXANDRESCU, M. 47).

POL poli, s. m. (Familiar) Monedă sau hîrtie-monedă de douăzeci de lei; p. ext. suma de douăzeci de lei. Cît îți dă omul de oaie?... Doi poli și-un ciurel de mălai. PREDA, Î. 146. Ți-ar prinde bine doi poli pe zi. SAHIA, N. 101. ♦ (Învechit) Monedă de aur de douăzeci de lei; napoleon. În lumina lămpii licări o clipită, atîrnat de gîtul ei, un pol vechi de aur. DUMITRIU, N. 233. corectată

POLEÍ 2, poleiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi (un material sau un obiect) cu un strat subțire de aur sau de argint, a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hîrtie colorată etc. (Mai ales în metafore și comparații) Moraliștii în secolul nostru sînt siliți, ca spițerii, a polei hapurile ce voiesc a da bolnavilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 105. 2. Fig. A îmbrăca într-o lumină aurie sau argintie, a da un luciu strălucitor, a face să strălucească. Luna iese deasupra codrilor la răsărit și poleiește cîmpiile în vale și Moldova depărtată, pe prund. SADOVEANU, O. I 76. Și cum gîndea astfel, o lacrimă, curată ca un mărgăritar, îi izvorăște din ochii mamei și i se anină de geană. Și-atunci raza pribeagă se topi în lacrimă și o polei. GÎRLEANU, L. 44. Iată lacul. Luna plină Poleindu-l, îl străbate; El aprins de-a ei lumină, Simte-a lui singurătate. EMINESCU, O. I 210. ◊ Refl. Cînd prindeau a se polei vîrfurile trestiilor... bătrînul pleca domol, cu pași măsurați, spre casă. BART, S. M. 61. Cît ai clipi, trunchiurile neclintite și netede ale brazilor se poleiră de o lumină curată și rece. HOGAȘ, M. N. 92. ♦ A înfrumuseța, uneori nemotivat, o situație, un aspect, o idee. A polei realitatea.

POL s.m. 1. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care o axă străpunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 2. (Astr.) Fiecare dintre cele două extremități ale axei Pământului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte în care bolta cerească pare să fie atinsă de axa în jurul căreia se efectuează mișcarea diurnă a aștrilor. 3. (Fiz.) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcină electrică ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (Fig.) Extremități, puncte opuse unul față de celălalt. [Pl. poli, (s.n.) poluri. / < fr. pôle, cf. germ. Pol < lat. polus, gr. polos < polein – a se întoarce, a se învârti].

POL1 s. n. 1. (mat.) fiecare dintre cele două puncte în care o axă străpunge sfera. ♦ origine a unui sistem de coordonate polare. 2. fiecare dintre cele două extremități ale axei Pământului. ♦ ~ ceresc = fiecare dintre cele două puncte de intersecție a axei Pământului cu bolta cerească. 3. (fiz.) fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcină electrică ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (mat.) punct singular al unei transformări geometrice. 5. extremitate a fusului celular, către care migrează cromozomii. 6. (fig.) fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la extremități. (< fr. pôle, lat. polus, gr. polos)

POL2 ~i m. înv. 1) Monedă franceză de aur în valoare de 20 de franci, cu circulație și în alte țări europene. 2) Monedă rusească egală cu jumătate de sorocovăț. 3) fam. Monedă sau bancnotă de douăzeci de lei. /cf. rus. pol

POL1 ~i m. 1) geogr. Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele (de nord și de sud) ale axei de rotație a Pământului. 2) Regiune situată în jurul acestor puncte. ~ul nord. ~ul sud.~ ceresc fiecare dintre punctele de intersecție a axei Pământului cu sfera cerească. 3) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 4) mat. Fiecare dintre cele două puncte de intersecție a unei sfere cu diametrul ei. 5) fiz. Fiecare dintre extremitațile unui circuit electric, una cu sarcină pozitivă, iar cealaltă cu sarcină negativă. 6) fig. Parte extremă, opusă a ceva. ~ii unei discuții. /<fr. pôle, lat. polus

A POLEÍ ~iésc tranz. 1) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu metal inoxidabil (în scop protector sau/și decorativ); a sufla; a spoi. 2) fig. (despre lumină sau surse de lumină) A învălui într-o lumină strălucitoare; a face să strălucească (ca poleiul). 3) fig. (stari de lucruri, situatii etc.) A prezenta într-o lumină mai favorabilă decât este în realitate; a înfrumuseța. /<sl. polijati

pol (imperial) m. monedă rusească de aur în valoare de 20 franci: am câștigat trei poli CAR. [Scurtat din (na)pol(eon)].

pol m. 1. fiecare din cele două extremități ale unei sfere sau ale axei globului: pol arctic sau boreal și pol antartic sau austral; 2. fiecare din căpătâiele unui magnet, ale unei pile sau corp electrizat, pe care s’acumulează magnetismul și electricitatea: pol pozitiv sau pol negativ.

poleì v. 1. a lustrui; 2. a acoperi cu un strat de metal lucitor: s’o poleiască cu aur; 3. fig. a împodobi, a sclivisi. [Lat. POLIRE, printr’un intermediar slav].

2) *pol m., pl. polĭ și n., pl. urĭ (lat. polus, vgr. pólos, d. pélo, mă mișc, poléo, învîrtesc). Astr. Fie-care din cele doŭă capete ale axeĭ imaginare în prejuru căreĭa pare că se învîrtește sfera cerească în 24 de ore. Geogr. Fie-care din cele doŭă capete ale osiiĭ pămîntuluĭ: poliĭ îs acoperițĭ de gheață. Înălțimea poluluĭ deasupra orizontuluĭ, unghĭu pe care-l face linia (osia) polilor cu orizontu. Fiz. Poliĭ magneticĭ, cele doŭă puncte în care e concentrată puterea unuĭ magnet. Fie-care din extremitățile sîrmeĭ uneĭ pile electrice saŭ unor mașinĭ electrice. Geom. Poliĭ unuĭ cerc pe sferă, extremitățile diametruluĭ perpendicular pe planu cerculuĭ. Fig. Termin absolut opus altuĭa: eroarea și adevăru îs doĭ polĭ. – Pămîntu e de forma unuĭ tetraedru rătunzit și se învîrtește în prejuru luĭ ca o boambă străpunsă de un ac pin centru. Linia imaginară în prejuru căreĭa se învîrtește se numește axă, adică „osie”. Un capăt al acesteĭ osiĭ se numește polu nord, nordic, boreal, arctic orĭ septentrional, cel-lalt polu sud, sudic, austral, antarctic orĭ meridional.

1) pol m., pl. polĭ (rus. poluimperial, ½ imperial, 20 de francĭ. Româniĭ au socotit polu- ca subst. cu înț. de „napoleon” și aŭ zis un pol imperial. V. poloboc. Cp. cu halbă și ban 2). Pop. Napoleon, 20 de francĭ. (La 1877 valora 21). Fam. Pol ofițeresc, pĭesa de 5 fr. V. liră 2.

poleĭésc v. tr. (vsl. po-lĭeĭon, revărs, politi, a revărsa. V. leit). Acoper cu poleĭală, cu văpsea aurie saŭ argintie: a polei cu aur, cu argint. Fig. Cĭoplesc, civilizez: acest om s’a poleit pin lume.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

pol1 (terestru/electric; sumă de bani) s. m., pl. poli

polei2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiesc, imperf. 3 sg. poleia; conj. prez. 3 poleiască

pol (terestru, electric, monedă) s. m., pl. poli

poleí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiésc, imperf. 3 sg. poleiá; conj. prez. 3 sg. și pl. poleiáscă

polei (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiesc, conj. poleiască)

poleiesc, -eiască 3 conj., -eiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

POL s. (FIZ.) 1. (înv.) punct. (~ al magnetului.) 2. pol pozitiv = anod, (înv.) placă.

POLEÍ vb. a sufla, (înv. și pop.) a spoi. (A ~ un obiect cu aur.)

POL s. (FIZ.) 1. (înv.) punct. (~ al magnetului.) 2. pol pozitiv = anod, (înv.) placă.

POLEI vb. a sufla, (înv. și pop.) a spoi. (A ~ un obiect cu aur.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pol (póli), s. m.1. (Înv.) Jumătate. – 2. Monedă de aur de 20 de franci și apoi de 20 de lei. – 3. Douăzeci de lei. Sl. polĭ (Cihac, II, 274), invariabil cu primul sens. Cel de al doilea se explică de obicei prin rus. poluimperial „napoleon” (Tiktin, Scriban) explicație care nu ia în seamă că napoleonul trebuie să valoreze zece franci. După Pușcariu, Dacor., I, 602, din Napoleon, prin intermediul ngr. ἔνα(να)πολεόνι; dar tot așa se numeau și ludovicii de aur. Mai probabil, s-a numit așa la început o monedă de aur diferită, cf. engl. half crown, rus. polùcha „jumătate de monedă”. – Der. polidor, s. m. (Arg., douăzeci de lei), formație glumeață în care pare prezentă ideea de „aur” (după ipoteza de nesusținut a lui Pașca, Dacor., IX, 328, de la Polidor, fiul lui Priam, cf. Graur, BL, V, 224); polcă, s. f. (dans), din ceh. polka, pulka, parțial prin intermediul fr. polka; cf. polturac.

poleí (poleiésc, poleít), vb. – A suri, a acoperi cu un strat subțire de metal. Megl. puliăés, puliăiri. Sl. polijati „a risipi” (Tiktin). Legătura cu gr. ψυλλεῖον printr-o var. ionică σπυλλήïον (Diculescu, Elementele, 484), e improbabilă. Cf. lei.Der. poleială, s. f. (aurire; lustru superficial; foiță de metal, strălucire); poleitor, s. m. (cel care poleiește); poleitură, s. f. (poleire; obiect poleit); polei, s. n. (strat subțire de gheață), cf. sl. polediti sę „a se acoperi cu polei” și polegniță.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pol, poli, s.m. – Monedă în valoare de 20 de lei. Numele mai multor monede rusești și franțuzești (de aur) care au circulat și în țările române; napoleon. – Din rus. pol (DEX, MDA).

pol, -i, s.m. – Monedă în valoare de 20 de lei. Numele mai multor monede rusești și franțuzești (de aur) care au circulat și în țările române; napoleon. – Din sl. polĭ „jumătate”, rus. pol.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

POL1 (< fr., lat.) s. m. 1. (GEOGR.) Fiecare dintre cele două puncte (Polul Nord și Polul Sud) situate la capetele axei de rotație a Pământului, unde se reunesc toate meridianele geografice; p. ext. regiunea din jurul acestor puncte. Distanța dintre cei doi poli (trecând prin centrul Pământului) este de c. 12.700 km. Polul Nord situat în partea centrală a Oc. Arctic a fost explorat pentru prima dată de Robert E. Peary (1909) și survolat pentru prima oară de aviatorul american Richard Byrd (1926), iar Polul Sud situat în Antarctida, la c 2.800 m alt. a fost atins întâia oară de exploratorul norvegian Roald Amundsen (1911) și survolat de Richard Byrd (1929). P. nord magnetic (care corespunde cu polul sud al unui câmp magnetic), situat în prezent la 77° lat. nordică și 102°18′ long. vestică, în ins. Prince of Wales și P. sud magnetic, situat la 67°2′ lat. sudică și 142° long. estică, în Antarctida, la E de stațiunea franceză Dumont d’Urville. Polii magnetici nu au o poziție stabilă, ci se deplasează lent. 2. (ASTR.) P. ceresc = fiecare dintre cele două puncte de intersecție ale axei Pământului cu sfera cerească (polul nord ceresc și polul sud ceresc), în jurul cărora se efectuează mișcarea diurnă, aparentă, a stelelor. 3. (MAT.) Fiecare dintre cele două puncte în care un diametru al sferei intersectează sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 4. (FIZ.) Fiecare dintre cele două puncte sau regiuni ale unui corp, opuse una celeilalte, din punctul de vedere al unei anumite proprietăți fizice. ◊ P. electric = regiune a unui corp polarizat electric de la care diverg (polul pozitiv) sau către care converg (polul negativ) liniile de câmp ale inducției electrice. P. magnetic (polul nord sau polul sud) = regiune a unui magnet în care forța de atracție este mai puternică; polul nord este acela care se îndreaptă spre polul magnetic al Pământului situat în emisfera nordică (indicând cu aproximație nordul geografic), atunci când magnetul este suspendat și se poate orienta liber. ◊ (Fig.) Polul frigului = locul unde s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi de pe glob (în emisfera nordică la Oimiakon în Siberia -71,1°C; în emisfera sudică la stația Vostok din Antarctica -89,2°C). 5. Parte componentă a unei mașini electrice purtătoare a unei înfășurări electrice, care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al mașinii. 6. Fig. Fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la două extremități opuse; ceea ce este diametral opus altuia.

POL2 (< rus.) s. m. 1. Denumire a unor monede străine care au circulat și pe teritoriul României în sec. 19 (p. rusesc, p. franțuzesc). 2. Monedă sau bancnotă de 20 de lei care a circulat în România.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a fi îmbrăcat la opt sute și un pol expr. a avea haine scumpe, a fi elegant.

la opt sute și un pol expr. (înv.) elegant.

polei, poleiesc v. t. (intl.) a aresta, a închide.

Intrare: pol (diverse)
pol1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pol
  • polul
  • polu‑
plural
  • poli
  • polii
genitiv-dativ singular
  • pol
  • polului
plural
  • poli
  • polilor
vocativ singular
plural
pol2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pol
  • polul
  • polu‑
plural
  • poluri
  • polurile
genitiv-dativ singular
  • pol
  • polului
plural
  • poluri
  • polurilor
vocativ singular
plural
polos
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
polus
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv neutru (N77)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • polo
  • poloul
  • polou‑
plural
genitiv-dativ singular
  • polo
  • poloului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: pol (monedă)
pol1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pol
  • polul
  • polu‑
plural
  • poli
  • polii
genitiv-dativ singular
  • pol
  • polului
plural
  • poli
  • polilor
vocativ singular
plural
Intrare: polei (vb.)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • polei
  • poleire
  • poleit
  • poleitu‑
  • poleind
  • poleindu‑
singular plural
  • poleiește
  • poleiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • poleiesc
(să)
  • poleiesc
  • poleiam
  • poleii
  • poleisem
a II-a (tu)
  • poleiești
(să)
  • poleiești
  • poleiai
  • poleiși
  • poleiseși
a III-a (el, ea)
  • poleiește
(să)
  • poleiască
  • poleia
  • polei
  • poleise
plural I (noi)
  • poleim
(să)
  • poleim
  • poleiam
  • poleirăm
  • poleiserăm
  • poleisem
a II-a (voi)
  • poleiți
(să)
  • poleiți
  • poleiați
  • poleirăți
  • poleiserăți
  • poleiseți
a III-a (ei, ele)
  • poleiesc
(să)
  • poleiască
  • poleiau
  • polei
  • poleiseră
polii
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
poli
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

pol, polisubstantiv masculin

  • 1. Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele axei de rotație a Pământului și în care se reunesc toate meridianele geografice. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Busola drumul la pol i-arată, Află lumi nouă. ALEXANDRESCU, P. 59. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Regiunea din jurul acestor două puncte. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Iată, într-un corn de luncă se adună oase de lupi și căprioare, schelete de paseri călătoare oprite din zborul lor spre pol. SADOVEANU, P. M. 128. DLRLC
    • 1.2. Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte de intersecție ale axei Pământului cu sfera cerească. DEX '09 DLRLC DN
    • 1.3. Pol magnetic terestru = punct pe suprafața Pământului în care acul magnetic are poziția verticală (înclinația magnetică este de 90°). DEX '09
      • diferențiere Pol magnetic = fiecare dintre cele două puncte în care se aplică forțele care acționează asupra unui magnet când acesta se găsește într-un câmp magnetic. DLRLC
      • diferențiere Pol magnetic = partea unui corp din care ies sau în care intră liniile de câmp ale inducției magnetice. DLRLC
  • 2. matematică Fiecare dintre cele două puncte în care un diametru al sferei intersectează sfera. DEX '09 DLRLC DN
    • 2.1. Punct fix la care se raportă depărtările care caracterizează poziția unui punct într-un sistem de coordonate polare. DLRLC DN
    • 2.2. Punct singular al unei transformări geometrice. MDN '00
  • 3. fizică Fiecare dintre cele două puncte sau regiuni ale unui corp opuse una celeilalte din punctul de vedere al unei anumite proprietăți. DEX '09
    • diferențiere Fiecare dintre cele două puncte de aplicație ale forțelor de sensuri contrare care acționează asupra unor corpuri când acestea se găsesc în anumite câmpuri de forțe. DLRLC
    • 3.1. Pol electric pozitiv (sau negativ) = fiecare dintre cele două regiuni ale unui corp polarizat electric, de la care diverg sau către care converg liniile de câmp ale inducției magnetice. DEX '09 DLRLC
    • 3.2. Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. DN
  • 4. Zonă a miezului feromagnetic al unui circuit magnetic pe unde fluxul magnetic principal sau cel util trece din materialul feromagnetic în aer sau invers. DEX '09
  • 5. Parte componentă a unei mașini electrice care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al mașinii. DEX '09
  • 6. Piesă a unei pile galvanice care stabilește contactul cu circuitul exterior. DEX '09
    • diferențiere Fiecare dintre centrele de sarcină electrică ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. DN
    • diferențiere Fiecare dintre cei doi electrozi ai unei cuve de electroliză sau fiecare dintre cele două conductoare solide ale unei pile electrice. DLRLC
      • format_quote Electrozii unei baterii dezvoltă oxigen la polul pozitiv și hidrogen la polul negativ. DLRLC
  • 7. Extremitate a fusului celular, către care migrează cromozomii. MDN '00
  • 8. figurat Fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la două extremități opuse. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Cu toate că se aflau la doi poli opuși ai vieții sociale și ai înfățișării fizice, uncheșul meu Haralambie și acea femeie tînără mi se părea că au multe asemănări. SADOVEANU, N. F. 176. DLRLC
etimologie:

polei, poleiescverb

  • 1. tranzitiv A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. DEX '09 DLRLC
    sinonime: spoi sufla
    • 1.1. A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. DEX '09 DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv figurat A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. DEX '09 DLRLC
    sinonime: străluci
    • format_quote Luna iese deasupra codrilor la răsărit și poleiește cîmpiile în vale și Moldova depărtată, pe prund. SADOVEANU, O. I 76. DLRLC
    • format_quote Și cum gîndea astfel, o lacrimă, curată ca un mărgăritar, îi izvorăște din ochii mamei și i se anină de geană. Și-atunci raza pribeagă se topi în lacrimă și o polei. GÎRLEANU, L. 44. DLRLC
    • format_quote Iată lacul. Luna plină Poleindu-l, îl străbate; El aprins de-a ei lumină, Simte-a lui singurătate. EMINESCU, O. I 210. DLRLC
    • format_quote Cînd prindeau a se polei vîrfurile trestiilor... bătrînul pleca domol, cu pași măsurați, spre casă. BART, S. M. 61. DLRLC
    • format_quote Cît ai clipi, trunchiurile neclintite și netede ale brazilor se poleiră de o lumină curată și rece. HOGAȘ, M. N. 92. DLRLC
    • 2.1. tranzitiv A prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. DEX '09 DLRLC
      sinonime: înfrumuseța
      • format_quote A polei realitatea. DLRLC
etimologie:

pol, polisubstantiv masculin

  • 1. Monedă sau bancnotă de douăzeci de lei, care a circulat în România. DEX '09 DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Suma de douăzeci de lei. DLRLC
      • format_quote Cît îți dă omul de oaie?... Doi poli și-un ciurel de mălai. PREDA, Î. 146. DLRLC
      • format_quote Ți-ar prinde bine doi poli pe zi. SAHIA, N. 101. DLRLC
    • 1.2. Nume dat mai multor monede rusești și franțuzești (de aur) care au circulat în Țările Române în secolul XIX. DEX '09 DLRLC
      sinonime: napoleon
      • format_quote În lumina lămpii licări o clipită, atîrnat de gîtul ei, un pol vechi de aur. DUMITRIU, N. 233. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.