2 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLIȚĂ1, polițe, s. f. Suport de scândură fixat orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se țin diferite obiecte. ♦ Obiect de mobilier prevăzut cu asemenea suporturi. [Pl. și: poliți] – Din sl. polica.

POLIȚĂ1, polițe, s. f. Suport de scândură fixat orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se țin diferite obiecte. ♦ Obiect de mobilier prevăzut cu asemenea suporturi. [Pl. și: poliți] – Din sl. polica.

POLIȚĂ2, polițe, s. f. 1. (Fin.) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ♦ Poliță în alb = poliță2 (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către un asigurător, prin care se certifică încheierea unui contract de asigurare. – Din it. polizza.

poliță1 sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 24/1 / A și: (reg) poliță / Pl: ~țe, ~ți / E: slv полица] 1 Suport de scândură orizontal pe perete, ușă, într-un dulap etc. sau suspendat de grindă la stână, pe care se așază obiecte, alimente etc. Si: (reg) policer (1), polț. 2 (Pex) Obiect de mobilier cu polițe (1) Si: colțar, etajeră, raft, (reg) policer (2). 3 (Reg) Firidă. 4 (Reg; pan) Scândură pe care se stă într-un leagăn sau într-un scrânciob. 5 (Reg; pex) Scrânciob. 6 (Reg; pan) Raft pe care se așază stupii Si: (reg) scânduriță. 7 (Reg; pan) Bancă fixată afară la poarta caselor țărănești Si: (pop) laviță. 8 (Reg; pan) Pervaz. 9 (Reg; pan) Scândură pe care se sprijină și se învârtește prâsnelul morii. 10 (Pan) Parte de jos a jugului, pe care se sprijină gâtul boilor Si: (reg) plevicioară, podhorniță, plevioară (4). 11 (Reg; pan) Parte de jos a jujeului, care se trece pe sub gâtul porcului. 12 (Pop; pan) Cormană la plug. 13 (Înv) Piedestal. 14 Formă de relief pe versanții văilor erodate dintr-o regiune cu structură tabulară, care se prezintă ca o treaptă la o anumită înălțime deasupra fundului văii. 15 (Reg) Loc plan pe vârful unui munte. 16 (Reg) Strat plan de piatră într-o stâncă, în fața unei prăpăstii.

poliță2 sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 97/29 / Pl: ~țe, (îvp) ~ți / E: ngr πόλιτσα, it polizza] 1 (Fin) Act prin care creditorul dispune ca debitorul său să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia, la data și locul stabilit Si: cambie, trată, (înv) obligă, sinet, (gmî) vecsel. 2 (Îs) ~ în alb Poliță (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. 3 (Fam; îlv) A plăti (cuiva) ~ța (sau o ~) A se răzbuna. 4 (Rar; îe) A face (pe cineva) ~ A trimite pe cineva de la unul la altul. 5 (Îs) ~ de încărcare Document care însoțește transportul mărfurilor pe apă Si: conosament. 6 (Îs) ~ de asigurare Document al unei instituții de asigurare prin care aceasta certifică încheierea și condițiile unui contract de asigurare a vieții, a bunurilor cuiva. 7 (Reg) Libret de economii.

POLIȚĂ2, polițe, s. f. 1. (În sistemul financiar) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ◊ Poliță în alb = poliță2 (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către o instituție de asigurare, prin care aceasta certifică încheierea unui contract de asigurare a vieții sau a bunurilor materiale ale cuiva. – Din it. polizza.

POLIȚĂ1, polițe și poliți, s. f. Scîndură fixată orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se țin diferite obiecte; raft. Și toate cărțile pe poliți păreau c-ascultă și se miră! GOGA, C. P. 10. Ochii Zoiței se îndreptară înspre polița de după ușă. Dădu acolo peste o oală cu zamă, în care pluteau cîteva fire de fasole. BUJOR, S. 107. O ceapă, un usturoi și-o bucată de mămăligă rece din poliță, sînt destul pentru o nevastă tînără ca tine. CREANGĂ, P. 6.

POLIȚĂ2, polițe, s. f. 1. (În sistemul financiar capitalist) Cambie. N-avea chef de vorbă azi: două polițe protestate. AGÎRBICEANU, S. P. 138. Polița cerealistului o avea în buzunar, cu scadența pentru mîine. REBREANU, R. I 46. Am trebidt să iau o datorie a lui pe seama mea și să dau poliță ca să nu-l închiză. BĂLCESCU, la GHICA, A. 538. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În expr.) Poliță de asigurare = contract încheiat de cineva cu o societate de asigurare și cuprinzînd drepturile și obligațiile părților contractante.

POLIȚĂ s. f. 1. trată. 2. ~ de asigurare = act prin care se încheie o asigurare; a plăti (cuiva) o ~ = a răzbuna. (< it. polizza)

POLIȚĂ2 ~e f. 1) fin. Act financiar în baza căruia debitorul este obligat, la ordinul creditorului, să plătească beneficiarului o sumă de bani la un anumit termen; vecsel. ◊ ~ în alb poliță pe care nu este indicat numele beneficiarului. A plăti cuiva o ~ a se răzbuna pe cineva. 2): ~ de asigurare document prin care se confirmă încheierea unui contract de asigurare. [G.-D. poliței] /<it. polizza

POLIȚĂ1 ~e f. 1) Suport de scândură așezat în poziție orizontală pe un perete sau într-un dulap, pe care se țin diferite obiecte. 2) Mobilier prevăzut cu astfel de suporturi. [G.-D. poliței] /<sl. polica

poliță f. 1. scândură de așezat ceva pe dânsa; 2. etajeră, raft de bibliotecă; 3. partea de jos a jugului. [Slav. POLIȚA].

poliță f. 1. bilet prin care se obligă cineva a plăti o sumă la termenul prescris; 2. contract prin care o societate de asigurare se îndatorește a indemniza de o pagubă eventuală. [It. POLIZZA, printr’un intermediar grec modern].

1) póliță și (Olt.) -íță f., pl. e (vsl. polica, poliță, dim. d. pola, margine, poală; bg. rus. polica. V. poală). Scîndură fixată orizontal (pe un părete saŭ într’un dulap) ca să poțĭ pune ceva pe ĭa. (O etajeră se compune din maĭ multe polițe). V. raft, corlată.

2) póliță f., pl. e (ngr. pólitza, d. it. pólizza, poliță, care vine d. gr. apódeixis, probă; pv. cat. polissa, fr. police, sp. póliza). Hîrtie pin care te obligĭ să plăteștĭ cuĭva o sumă anumită de banĭ la un termin fix în schimbu unuĭ serviciŭ pe care ți l-a făcut (împrumut, asigurare, marfă pe credit ș. a.). Se zice și bilet la ordin, cambie și trată. V. bilet.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

poliță s. f., g.-d. art. poliței; pl. polițe

poliță s. f., g.-d. art. poliței; pl. polițe

poliță (mobilă, act) s. f., g.-d. art. poliței; pl. polițe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

POLIȚĂ s. 1. v. etajeră. 2. v. raft. 3. v. policioară.

POLIȚĂ s. v. cormană, răsturnătoare.

POLIȚĂ s. cambie, trată, (înv.) obligă, sinet, (germanism înv.) vecsel.

POLIȚĂ s. (FIN.) cambie, trată, (înv.) obligă, sinet, (germanism înv.) vecsel.

POLIȚĂ s. 1. etajeră, (reg.) policer. (~ pentru cărți.) 2. raft, (reg.) corlată. (~ la o etajeră.) 3. (TEHN.) policioară, (reg.) preghiță, primblă, salbă, (Bucov. și Maram.) podhorniță. (~ jugului.)

poliță s. v. CORMANĂ. RĂSTURNĂTOARE.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

poliță (polițe), s. f.1. Consolă, placă. – 2. Raft, blidar. – 3. Stinghia inferioară a jugului. – 4. Cormană. – Mr., megl. puliță. Sl. (sb., cr., pol.) polica, bg. policŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 274; Conev 62), cf. ngr. πόλίτσα, alb. policë, mag. pólcz.Der. policioară, s. f. (blidar; cormană, apărătoare de urechi; Banat, jugastru).

poliță (polițe), s. f.1. Cambie, trată; ordin de plată. – 2. Contract de asigurare. – Mr. poliță, puliță. It. polizza, prin intermediul ngr. πόλιτσα (Gáldi 233; cf. REW 528).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

POJARUL POLIȚEI, peșteră fosilă, situată în m-ții Bihor (M-ții Apuseni), la 1.000 m alt., în apropierea peșterii Scărișoara, în arealul com. Gârda de Sus. Considerată peștera cea mai frumos ornamentată din România, cu formații concreționare detritice și cristale de calcit, de o mare varietate. Numeroase stalagmite (unele cu înălțimi de peste 8 m și diametrul de 6 m), stalactite, blocuri de prăbușire etc. Declarată monument al naturii (1952); inclusă în Parcul Natural al M-ților Apuseni. Greu accesibilă. Intrarea turiștilor este interzisă.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a avea o poliță de plătit cuiva expr. a urmări să se răzbune pe cineva

Intrare: poliță (fin.)
poliță1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poliță
  • polița
plural
  • polițe
  • polițele
genitiv-dativ singular
  • polițe
  • poliței
plural
  • polițe
  • polițelor
vocativ singular
plural
poliță2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poliță
  • polița
plural
  • poliți
  • polițile
genitiv-dativ singular
  • poliți
  • poliții
plural
  • poliți
  • poliților
vocativ singular
plural
Intrare: poliță (obiect)
poliță1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poliță
  • polița
plural
  • polițe
  • polițele
genitiv-dativ singular
  • polițe
  • poliței
plural
  • polițe
  • polițelor
vocativ singular
plural
poliță2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poliță
  • polița
plural
  • poliți
  • polițile
genitiv-dativ singular
  • poliți
  • poliții
plural
  • poliți
  • poliților
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

poliță, polițesubstantiv feminin

  • 1. finanțe Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 Șăineanu, ed. VI
    • format_quote N-avea chef de vorbă azi: două polițe protestate. AGÎRBICEANU, S. P. 138. DLRLC
    • format_quote Polița cerealistului o avea în buzunar, cu scadența pentru mîine. REBREANU, R. I 46. DLRLC
    • format_quote Am trebuit să iau o datorie a lui pe seama mea și să dau poliță ca să nu-l închiză. BĂLCESCU, la GHICA, A. 538. DLRLC
    • 1.1. Poliță în alb = poliță pe care nu figurează numele beneficiarului. DEX '09 DEX '98 NODEX
    • chat_bubble A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • chat_bubble (în) sintagmă Poliță de asigurare = document emis de către un asigurător, prin care se certifică încheierea unui contract de asigurare. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 Șăineanu, ed. VI
etimologie:

poliță, polițesubstantiv feminin

  • 1. Suport de scândură fixat orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se țin diferite obiecte. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX Șăineanu, ed. VI
    • format_quote Și toate cărțile pe poliți păreau c-ascultă și se miră! GOGA, C. P. 10. DLRLC
    • format_quote Ochii Zoiței se îndreptară înspre polița de după ușă. Dădu acolo peste o oală cu zamă, în care pluteau cîteva fire de fasole. BUJOR, S. 107. DLRLC
    • format_quote O ceapă, un usturoi și-o bucată de mămăligă rece din poliță, sînt destul pentru o nevastă tînără ca tine. CREANGĂ, P. 6. DLRLC
    • 1.1. Obiect de mobilier prevăzut cu asemenea suporturi. DEX '09 DEX '98 NODEX
  • 2. Stinghia inferioară a jugului. DER Șăineanu, ed. VI
  • 3. Cormană. DER
    sinonime: cormană
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.