poleu¹ sn vz polei¹

poleu² sn vz polen¹

POLEN, polenuri, s. n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, germ. Pollen.

polai sm vz polei²

poleai sms vz polei²

polei¹ sm [At: POLIZU / V: (reg) ~eu, ~lie / Pl: ~uri, (pop) ~e / E: pvb polei⁴] 1 Strat subțire și neted de gheață format pe suprafața solului, pe arbori sau pe alte obiecte, prin înghețarea apei de ploaie sau din topirea zăpezii Si: (pop) ghețuș, (îrg) polediță (1), (reg) polediște, policie¹ (1), poleială (12). 2 (Reg; pex) Chiciură. 3 (Rar) Poleială (2). 4 (Mun; Olt) Staniol. 5 (Fig) Strălucire. 6 (Olt) Săniuță rudimentară pentru copii. 7 (Olt) Scară cu două trepte la capete, folosită pentru coborâtul butoaielor din car sau în pivniță. 8 (Reg; pcf) Polen al porumbului.

polei² sms [At: COTEANU, PL. / V: (reg) ~lai, ~eai, pul~ / E: ger Polei cf lat puleium] (Bot; Trs) Busuiocul-cerbilor (Mentha pulegium).

polei³ smp [At: VICIU, GL. / E: ns cf lei (pll leu)] (Reg) Ființe supranaturale din basme.

polen² sms [At: BORZA, D. 23 / V: ~e s / E: ucr полин] (Bot; reg; șîs ~ de cel mare) Pelin (1) (Artemisia absinthium).

polen¹ sn [At: ER 83^v/11 / V: (înv) ~lin, (reg) ~eu / Pl: (rar) ~uri / E: fr pollen, lat pollen, ger Pollen, Polin, it polline] 1 (Bot) Pulbere constituită din grăuncioare sferice, microscopice, gălbui, produsă de anterele staminelor. 2 (Trs; Buc) Păstură¹ (1).

polene s vz polen²

polie sf vz polei¹

polin² sn vz polen¹

pulei sn vz polei²

POLEN, (rar) polenuri, s. n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, germ. Pollen.

POLEI¹ s. n. Pojghița de gheață care se formează pe pămînt sau pe obiecte prin înghețarea ploii sau a zăpezii topite. V. ghețuș. Afară era polei grozav. CARAGIALE, P. 14. Să aluneci pe poleiul de pe ulițele ninse, Să privești prin lucii geamuri la luminile aprinse. EMINESCU, O. I 157. ♦ (Regional) Promoroacă, chiciură. Poleiul a început să se scuture mai întîi de pe frunze. SLAVICI, V. P. 159.

POLEN, (rar) polenuri, s. n. Pulbere, de obicei galbenă, în care se găsesc celulele mascule ale plantelor cu flori și care se produce în antenele staminelor. Albinele grele de mierea suptă și cu picioarele încărcate de polen se întorc seara din îndepărtate finețe. C. PETRESCU, S. 180. Suflul renăscător al vîntului dezrobește polenurile și le împrăștie. ANGHEL, PR. 115.

POLEN s.n. Pulbere (galbenă) provenită din staminele plantelor cu flori, care reprezintă celulele sexuale mascule. [< fr. pollen, cf. lat. pollen – făină fină].

POLEN s. n. pulbere (galbenă) produsă de staminele fanerogamelor, celulele reproducătoare mascule. (< fr., lat. pollen, germ. Pollen)

POLEI ~iuri n. 1) Strat subțire de gheață format pe suprafața solului, pe copaci, pe orice obiect lăsat în aer liber. 2) fig. Luciu al suprafeței unor obiecte. /v. a polei

POLEN ~uri n. bot. Praf gălbui produs de anterele plantelor cu semințe. /<fr., lat. pollen, germ. Pollen

poleiu m. Tr. Bot. busuiocu-cerbilor. [Ung. POLAJ].

poleiu n. ploaie înghețată ce cade pe plante. [Și vechiu Mold. polegniță = serb. POLEDIȚA, poleiu].

polen n. Bot. pulberea fecundătoare a florilor.

2) poléĭ n., pl. eĭurĭ și eĭe (d. vsl. polediti sen, a se acoperi cu gheață, d. ledŭ, gheață; sîrb. bg. paledica, poleĭ, de unde vine și polégniță, -cniță și póliviță în Ban. Trans.). Gheață supțire care provine dintr’o ploaĭe măruntă care îngheață îndată ce se depune pe petre, ramurĭ ș. a. – Și políce f. (Mold. Rar).

1) poléĭ m., pl. tot așa (nsl. ceh. pol. polej, rus. poléĭ, germ. polei, ung. nsl. polaj, d. lat. pulejum și pulegium, de unde vine și it. puleggio și poleggio, fr. pouliot). Trans. Un fel de mintă care crește pin bălțĭ și care se întrebuințează în medicină ca stimulant și stomahic (méntha pulégium saŭ pulégium vulgáre). – Se numește și busuĭocu cerbilor.

* polén n., pl. e și urĭ (fr. pollen, d. lat. póllen, póllinis, făină foarte măruntă). Bot. Prafu fecundat al florilor, pe care-l răspîndesc maĭ mult insectele.

políce, V. poleĭ 2.

polei² s. n., art. poleiul; pl. poleiuri

polen s. n., pl. polenuri

!polei¹ s. n., art. poleiul; pl. poleiuri

polen s. n., pl. polenuri

polei s. n., art. poleiul

polen s. n., pl. polenuri

polei (subst.)

poleiu, -leiuri.

POLEI s. (MET.) ghețuș, (înv. și reg.) polediță, (reg.) poleială, policie, sticluș. (Afară e ~.)

POLEI s. v. apărătoare, chiciură, promoroacă.

POLEN s. (BOT.) (înv. și reg.) pulbere. (~ de flori.)

polei s. v. APĂRĂTOARE. CHICIURĂ. PROMOROACĂ.

POLEI s. ghețuș, (înv. și reg.) polediță, (reg.) poleială, policie, sticluș. (Afară e ~.)

POLEN s. (BOT.) (înv. și reg.) pulbere. (~ de flori.)

polei (poleiuri), s. m. – Busuiocul-cerbilor (Mentha pulegium). – Var. polai. Lat. pulegium, prin intermediul sl., cf. slov., ceh., pol., rus. polej (Cihac, II, 274; Tiktin), mag. polaj.

polei¹ s.m. (reg.) plantă asemănătoare cu busuiocul, ce crește prin luminișurile pădurii; busuiocul-cerbilor.

polei² s.m. pl. (reg.) nume dat unor ființe supranaturale din basme.

polen s.m. sg. (reg.) pelin.

POLÉN (< germ., fr.; {s} lat. pollen „făină, pulbere fină”) s. n. Pulbere, în general gălbuie, constituită din grăuncioare microscopice (15-200 μ), care conțin gameții masculini; sunt produse de antenele staminelor. P. căzut pe stigmatul florii germinează, formând tubul polinic, care transportă gameții până la ovul.

a da (pe cineva) cu polen expr. (er., eufem.) a lăsa (o femeie) gravidă / însărcinată.

polen s. n. sg. (er., eufem.) spermă.