22 de definiții pentru polen

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLEN, polenuri, s. n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, germ. Pollen.

polen2 sms [At: BORZA, D. 23 / V: ~e s / E: ucr полин] (Bot; reg; șîs ~ de cel mare) Pelin (1) (Artemisia absinthium).

polen1 sn [At: ER 83v/11 / V: (înv) ~lin, (reg) ~eu / Pl: (rar) ~uri / E: fr pollen, lat pollen, ger Pollen, Polin, it polline] 1 (Bot) Pulbere constituită din grăuncioare sferice, microscopice, gălbui, produsă de anterele staminelor. 2 (Trs; Buc) Păstură1 (1).

POLEN, (rar) polenuri, s. n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, germ. Pollen.

POLEN, (rar) polenuri, s. n. Pulbere, de obicei galbenă, în care se găsesc celulele mascule ale plantelor cu flori și care se produce în antenele staminelor. Albinele grele de mierea suptă și cu picioarele încărcate de polen se întorc seara din îndepărtate finețe. C. PETRESCU, S. 180. Suflul renăscător al vîntului dezrobește polenurile și le împrăștie. ANGHEL, PR. 115.

POLEN s.n. Pulbere (galbenă) provenită din staminele plantelor cu flori, care reprezintă celulele sexuale mascule. [< fr. pollen, cf. lat. pollen – făină fină].

POLEN s. n. pulbere (galbenă) produsă de staminele fanerogamelor, celulele reproducătoare mascule. (< fr., lat. pollen, germ. Pollen)

POLEN ~uri n. bot. Praf gălbui produs de anterele plantelor cu semințe. /<fr., lat. pollen, germ. Pollen

polen n. Bot. pulberea fecundătoare a florilor.

* polén n., pl. e și urĭ (fr. pollen, d. lat. póllen, póllinis, făină foarte măruntă). Bot. Prafu fecundat al florilor, pe care-l răspîndesc maĭ mult insectele.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

POLEN s. (BOT.) (înv. și reg.) pulbere. (~ de flori.)

POLEN s. (BOT.) (înv. și reg.) pulbere. (~ de flori.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

POLÉN (< germ., fr.; {s} lat. pollen „făină, pulbere fină”) s. n. Pulbere, în general gălbuie, constituită din grăuncioare microscopice (15-200 μ), care conțin gameții masculini; sunt produse de antenele staminelor. P. căzut pe stigmatul florii germinează, formând tubul polinic, care transportă gameții până la ovul.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

polen s. n. sg. (er., eufem.) spermă.

a da (pe cineva) cu polen expr. (er., eufem.) a lăsa (o femeie) gravidă / însărcinată.

Intrare: polen
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • polen
  • polenul
  • polenu‑
plural
  • polenuri
  • polenurile
genitiv-dativ singular
  • polen
  • polenului
plural
  • polenuri
  • polenurilor
vocativ singular
plural
poleu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
polene
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

polen, polenurisubstantiv neutru

  • 1. botanică Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: pulbere
    • format_quote Albinele grele de mierea suptă și cu picioarele încărcate de polen se întorc seara din îndepărtate fînețe. C. PETRESCU, S. 180. DLRLC
    • format_quote Suflul renăscător al vîntului dezrobește polenurile și le împrăștie. ANGHEL, PR. 115. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

imagine pentru acest cuvânt

click pe imagini pentru detalii