pojijie sf [At: (a. 1640) BUL. COM. IST. V, 191 / V: (reg) ~ighie, ~jej~, ~juj~, podvi~, povi~ / E: cf ucr пожива „hrană, câștig”] (Mol; Trs; csc) 1 Bunuri, avere a unei gospodării, a stânii etc. 2 (Pex) Bagaj. 3 Persoane care aparțin aceleiași familii sau aceluiași neam.

POJIJIE s. f. (Mold., cu înțeles colectiv) Totalitatea lucrurilor din gospodăria unei case. V. acareturi. Tot trag cu ochii la pojijia casei. SEVASTOS, N. 51. O răzășie destul de mare, casa bătrînească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păseri alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, O. A. 131. ♦ Situația celui avut, avere. (Cu pronunțare regională) Acum nu mă iartă pojijia să mă-nsor decît c-o fată de boier. ALECSANDRI, T. 914.

POJIJIE ~i f. 1) reg. Avut al unei gospodării. 2) Persoană care se află în legătură de sânge sau prin alianță cu altă persoană; membru al aceleiași familii; neam; rudă. [G.-D. pojijiei] /cf. ucr. požyvu, rus. poživa

pojijie f. Mold. 1. gospodărie: casa bătrânească cu toată pojijia ei CR.; 2. fig. nu mă iartă pojijia săm’însor decât cu o fată de boier AL. [Cf. rus. POJITKI, catrafuse, bagaj].

pojíjie f. (rus. požíva, profit, pradă; požitki, calabalîc. V. pojivăĭesc). Est. Fam. A veni cu toată pojijia, a veni cu cățel și purcel, cu tot bagaju, cu toțĭ aĭ caseĭ (copiĭ ș. a.), cu toată polatia, cu toată poșmotea. V. poșidic.

podvijie sf vz pojijie

pojejie sf vz pojijie

pojighie sf vz pojijie

pojujie sf vz pojijie

povijie sf vz pojijie

pojijie (reg.) (desp. -ji-e) s. f., art. pojijia (desp. -ji-a), g.-d. art. pojijiei; pl. pojijii, art. pojijiile (desp. -ji-i-) corectat(ă)

pojijie (reg.) (-ji-e) s. f., art. pojijia (-ji-a), g.-d. art. pojijiei; pl. pojijii, art. pojijiile (-ji-i-)

pojijie s. f. (sil. -ji-e), art. pojijia (sil. -ji-a), g.-d. art. pojijiei; pl. pojijii, art. pojijiile (sil. -ji-i-)

POJIJIE s. v. bagaj, familie, neam, viță.

pojijie s. v. BAGAJ. FAMILIE. NEAM. VIȚĂ.

pojijie (pojijii), s. f. – Lucruri, catrafuse. Rut., rus. poživa „cîștig” (Cihac, II, 273). În Mold. Cf. pojivăi, vb. (a se folosi de), din rus. poživatĭsja „a se folosi” (Tiktin), sec. XVII înv.