poghirci vt [At: KLEIN, D. 401 / V: (îrg) pobârci, (înv) pogări, pobi~, (reg) pogârci, porg~^[1], borghirci / Pzi: ~rcesc / E: bg побиркам, srb pabirčiti] (Fșa) 1 (Reg) A aduna cereale, fructe rămase după cules Si: a strânge. 2 (Îrg) A fura.

boghircă sf vz poghircă

boghirci v vz poghirci

pobârci¹ sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

pobârci² v vz poghirci

pobir sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

pobirci¹ sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

pobirci² v vz poghirci^[1] corectat(ă)

podbic sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

podgircă sf vz poghirc^[1] corectat(ă)

podirici sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

pogări v vz poghirci

pogârci² v vz poghirci

pogârci¹ sm vz poghircă

pogircă sf vz poghircă

polbici sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

porbice sf vz poghirc^[1] corectat(ă)

porbici sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

pordici sm vz poghircă

porghic sm vz poghircă

porghice sf vz poghircă

porghici^2[1] v vz poghirci

porghici¹ sm vz poghircă

porgici sm vz poghircă

purdic sm vz poghircă

POGHIRCĂ, poghirci, s. f. 1. (Popular; mai ales la pl.) Fire de cînepă, răsărite tîrziu și nedezvoltate; resturi de cînepă rămase după cules. 2. Poreclă dată unui om mic de statură.

POGHIRCĂ, poghirci, s. f. 1. (Pop., la pl.) Fire de cînepă, răsărite tîrziu și nedezvoltate; resturi de cînepă rămase după cules. 2. Poreclă dată unui om mic de statură.

pogârcì v. Mold. a culege spicele lăsate în urmă. [Și pobârcì = serb. POBIRČITI, a spicui].

poghircă f. 1. Mold. firele de cânepă cari n’au putut crește mare: din poghirci se obține cea mai bună calitate de câlți sau canură; 2. mic de stat: parcă-i o poghircă, se zice când cineva rămâne în urmă, de cel ce n’are noroc. [Lit. spic lepădat: și porghic, Tr. podbic = slovean POBERK, spicuit la urmă].

porghic n. V. poghircă.

boghírcă f., pl. ĭ (din poghircă). Bz. Neghĭob, prost.

pobîrcésc (Mold.) și pogîrcésc (Mold. Munt.), și poghircésc (Trans.) v. tr. (sîrb. pa-birčiti, a culege spice după seceriș, pabirak, pobîrcire, vsl. pabirĭ, pabirŭkŭ, strugure rămas după cules, pobirŭkŭ, culegere, po-birati, a culege, d. bratiberon, a lua, a culege. V. sobor). Culeg spicele rămase după seceriș, struguriĭ rămașĭ după cules ș. a.: găinile pogîrcesc zoană la treĭerat. V. spicuĭesc, tăbîrcesc.

poghírcă f., pl. ĭ (cp. cu vsl. pabirŭkŭ și pob-, nsl. poberk, cules pe urmă, și cu vsl. *po-grŭčiti, a zgîrci, a chirci. V. pobîrcesc, boghircă). Resturĭ de cînepă rămase după cules (la Bz. la pl.). Om pipernicit, pipiric, stîrpitură, chirtoacă, buricu pămîntuluĭ. Femeĭe urîtă (Vs.). Jucător prost la cărțĭ orĭ la alt joc (Mold.). – În Trans. poghirc, m., o plantă tîrîtoare. – Și porghic, m. și porghice, f. (Mold.), cînepă pipernicită.

poghircésc și pogîrcésc, V. pobîrcesc.

porghíc și -íce, V. poghircă.

POGHIRCĂ s. (reg.) poșomogi (pl.). (Firele nedezvoltate de cânepă se numesc poghirci.)

*POGHIRCĂ s. (reg.) poșomogi (pl.). (Firele nedezvoltate de cînepă se numesc ~i.)

pogîrci (-cesc, -it), vb. – 1. (Refl.) A se strînge, a se zgîrci, a se boți, a se plisa. – 2. A spicui, a culege spicele căzute. – Var. poghirci, Mold. pogîrji, pobîrci. Sl. grŭciti „a strînge”, cu suf. po-. Ultima var. s-a contaminat cu sl. pobirŭkŭ „culegere”, pabirŭkŭ „strugure necules”, sb. pabirčiti „a spicui”. Explicația din rom. numai pentru ultimul etimon (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 272), este insuficientă. – Der. poghircă, s. f. (Mold., stîrpitură, lepădătură; pleavă de cînepă). Cf. sgîrci, pobir.

poghirci, poghircesc, vb. IV (reg.) 1. (înv. și reg.; despre cereale sau fructe rămase după cules) a aduna, a strânge. 2. (reg.) a fura.

pogârci, pogârcesc, vb. IV (reg.) a culege spicele lăsate în urmă.

poghircă, poghirci, s.f. (reg.) 1. (mai ales la pl.) fire de cânepă răsărite târziu și nedezvoltate, rămase mici și subțiri; poșomogi, bârzoci (din care se face cea mai bună canură). 2. (la pl.) cereale, legume, fructe etc. slab dezvoltate. 3. om mic de statură, pipernicit; (în forma: boghircă) om cu mintea slabă, prost, neghiob; jucător prost la jocurile de noroc; femeie urâtă. 4. nume de pasăre. 5. s.m. (în forma poghirc) nume de plantă târâtoare.