PODEȚ, podețe, s. n. Diminutiv al lui pod; pod de dimensiuni mici peste o apă mică, peste un șanț etc. Stejarii cei rupți sînt podețe pe rîuri. EMINESCU, O. IV 157. La un podeț se întîlnește c-o nuntă. ȘEZ. IV 1. Frunză verde stuh de baltă La podețul cel de piatră Streinei îs fără tată. SEVASTOS, C. 9. ♦ Scîndură sau pod mic așezat peste șanțul unei șosele, pentru a servi ca trecătoare; podișcă. Pe vremea aceea Calea Moșilor avea încă șanțuri și podețe. PAS, Z. I 139. Se opri pe podețul dinaintea porții și salută. REBREANU, R. I 76. – Pl. și: podețuri (SADOVEANU, E. 114).