2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

poance sf vz ponc

ponc, poancă [At: LB / V: (reg) ~nci, ~nce, panc, punc, (îvr) poance sf / Pl: ~nci, poance, ponce / E: mg ponk „deal”] 1-2 a (Mol; Ban; d. forme de relief, poziția unor obiecte etc.) (Aproape) vertical. 3 sf (Reg) Pantă foarte abruptă. 4-5 sf (Reg; îljv) În poancă Oblic. 6 a (Reg; d. afirmațiile cuiva) Direct. 7-8 smf, a (Ban; Trs) (Persoană) care se uită șașiu. 9-10 sf, a (Ban; Trs) (Om) zbanghiu. 11-12 sf (Reg; îljv) În poancă Chiorâș. 13-14 smf, a (Reg) (Om) lipsit de istețime Si: prost. 15-16 smf, a (Reg) (Om) care nu știe să se descurce. 17-18 smf, a (Reg) (Om) pe care îl înșeală toți cu ușurință. 19 sf (Îlav) De-a poanca La întâmplare, fără o țintă precisă. 20 sf (Mol) Organ genital femeiesc. 21 sm (Ban) Ghiont. 22 sf (Reg; mpl) Ceartă. 23 sf (Îlav) În ponce În contradictoriu. 24 sf (Ban) Privire urâtă și pătrunzătoare. 25 sf (Ban; îe) A da poanca A-i merge rău. 26 av (Reg) Cu ciudă. 27 av (Reg) Cu dușmănie.

ponct[1] sn vz punc[2]

  1. Variantă neatestată de definiția principală — LauraGellner
  2. Cuv. punc este de fapt o variantă a cuv. ponc LauraGellner

PONC poáncă (~ci, poánce) reg. (despre dealuri, pante) Care este foarte înclinat; abrupt. /<ung. ponk

ponc, poáncă adj., pl. f. e (cp. cu ung. ponk, bancă, rampă, deal, d. germ. bank, bancă. Dac. 3, 722). Vest. Chĭorîș, chĭondorîș, încrucișat, șpanchĭ. Tont, prost. În poancă (Suc.), ponciș, prea povîrnit (Șez. 32, 110). V. poncĭ 2.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POÁNCĂ s. v. animozitate, brânci, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie discuție, disensiune, dispută, divergență, ghiont, gâlceavă, izbitură, îmbrânceálă, îmbrâncitură, împinsătură, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zâzanie.

PONC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

poancă s. v. ANIMOZITATE. BRÎNCI. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GHIONT. GÎLCEAVĂ. IZBITURĂ. ÎMBRÎNCEALĂ. ÎMBRÎNCITURĂ. ÎMPINSĂTURĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

ponc adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ponc (-oáncă), adj.1. (Banat) Pieziș, cruciș. – 2. (Olt.) Țicnit, zăpăcit. – Var. Mold. ponci. Origine îndoielnică. Pare un der. din sl. pęti, piną „a încrucișa”, în forma *ponca, cf. sponcă, din sŭpęti (Cihac, II, 268). Legătura cu mag. ponk „colină” (Drăganu, Dacor., III, 722) este incertă. – Der. poancă, s. f. (înclinație, poziție oblică; Banat, ghiont); ponciș, adv. (cruciș); (îm)poncișa, vb. (a străbate; a încrucișa); împonci, vb. refl. (a certa, a se lupta).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ponc, poáncă, adj., s.m. și f. (reg.) 1. (adj.; despre forme de relief, poziția unor obiecte) vertical. 2. (adj.; despre afirmațiile cuiva) fățiș, direct. 3. (adj.) zbanghiu. 4. (adj. și s.m. și f.) (om) lipsit de istețime, care nu știe să se descurce, pe care îl înșală cu ușurință toți; om prost, nătâng. 5. (s.f.) pantă foarte piezișă, abruptă. 6. (de obicei la pl., s.f.) ceartă, neînțelegere, discordie. 7. (s.f.) privire urâtă și pătrunzătoare. 8. (s.m.) ghiont.

ponc, ponci, ponce, s.f. – (reg.) Ceartă, neînțelegere, discordie. – În expr. în ponce = împotriva, contradictoriu. A grăi în ponce = a grăi în batjocură, a lua peste picior pe cineva, a glumi pe seama cuiva: „Cu murgul venind în copce, / Cu mine grăind în ponce” (Brediceanu, 1957: 107). – Din magh. ponk „rampă, deal, colină” (Drăganu, cf. DER; Scriban, MDA).

ponc, ponci, ponce, s.f. – Ceartă, neînțelegere, discordie. – În expr. în ponce = împotriva, contradictoriu. A grăi în ponce = a grăi în batjocură, a lua peste picior pe cineva, a glumi pe seama cuiva: „Cu murgul venind în copce, / Cu mine grăind în ponce” (Brediceanu 1957: 107). – Din magh. ponk „deal” (MDA).

Intrare: poancă
substantiv feminin (F4)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poancă
  • poanca
plural
  • poance
  • poancele
genitiv-dativ singular
  • poance
  • poancei
plural
  • poance
  • poancelor
vocativ singular
plural
Intrare: ponc
ponc adjectiv
adjectiv (A63)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ponc
  • poncul
  • poncu‑
  • poancă
  • poanca
plural
  • ponci
  • poncii
  • poance
  • poancele
genitiv-dativ singular
  • ponc
  • poncului
  • poance
  • poancei
plural
  • ponci
  • poncilor
  • poance
  • poancelor
vocativ singular
plural
poance
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
punc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)