O definiție pentru plocă


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

plocă (gr. ploke „combinație”), figură care constă într-o împletire de figuri ale repetiției (cu deosebire anaforă + epiforă) realizate cu același cuvânt, în același enunț (R): „Ego cum in gratiam redierim cum Appio Claudio, et redierim per Cn. Pompeium, ego ergo cum redierim...” ( Q., vol. III, p. 69) („Eu, după ce am ajuns iarăși în bune relații cu Appius Claudius, și am ajuns prin Cn. Pompeius, eu așadar, după ce am ajuns...”) Un autor „întâlnit” de Quintilian (IX, 3, 49) numește plocă și ceea ce trebuie considerat dialogă. De asemenea, în alți autori, figura numită latinește copulatio ar fi o specie a antanaclazei, una de felul diaforei ( L., § 661): „sed tamen ad illum diem Memmius erat Memmius.” Cf. fr.: „Un père est toujours père, / Rien nen peut effacer le sacré caractère.” (Corneille, Polyeucte; L., § 662).

Intrare: plocă
substantiv feminin (F4)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plo
  • ploca
plural
  • ploce
  • plocele
genitiv-dativ singular
  • ploce
  • plocei
plural
  • ploce
  • plocelor
vocativ singular
plural