plictiseală sf [At: POLIZU / Pl: ~eli / E: plictisi + -eală] 1 Stare sufleteasă apăsătoare, ușoară depresie provocată de singurătate, de lipsă de ocupație, de o activitate lipsită de interes, de monotonie etc. Si: plictisire (1), urât, (înv; fam) plictis (1). 2 (Pex) Împrejurare care provoacă o asemenea stare sufletească Si: (înv; fam) plictis (2). 3 Enervare. 4 (Pex) Stare de enervare, de agasare.