PLEȘ, PLEAȘĂ, pleși, -e, adj. 1. (Ban., Olt., Mold.). Chel, pleșuv. Îl întîmpină gospodarul spătos și cu fruntea pleașă. C. PETRESCU, R. DR. 258. A întîlnit... un popă îmbrăcat cu straie sărăcuțe, scurt la stat, smolit la față, cu capul pleș, mergînd cu pas rar. CREANGĂ, A. 133. 2. (Despre locuri, în special despre munți) Lipsit de vegetație; gol, sterp. Trebuia... să ocolească dîmburile pleșe pînă ce va da iar în pădure. GALACTION, O. I 294. Strig turbații urieși, Alergînd, unul spre codri, celălalt spre munții pleși. ALECSANDRI, P. III 237. ◊ (Substantivat, n.) Stufăriile din mlaștinile Dunării se îmbracă-n frunze; ici-colea tot se mai văd pleșuri neacoperite cu verdeață. CONTEMPORANUL, VII 44.