2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

plantător sn vz plantator

PLANTATÓR, -OÁRE, plantatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței-de-vie etc.; săditor. 2. S. m. Proprietar al unei plantații. 3. S. f. Mașină care servește la plantarea diverselor plante de cultură; mașină de plantat. 4. S. n. Unealtă agricolă de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, folosită la plantarea puieților, a răsadurilor etc. – Planta + suf. -tor.

plantator, ~oare [At: CANTEMIR, I. I. I, 106 / V: (înv) ~tător sn, plântător smf / Pl: ~i, ~oare / E: planta + ~tor cf lat plantator] 1 smf Persoană care se ocupă cu plantarea (1) puieților, a răsadurilor etc. 2 smf Persoană care îngrijește de o plantație (4). 3 sm Proprietar al unei plantații (4). 4 sn Unealtă de lemn sau de fier, ca un baston scurt, ascuțit la un capăt și îndoit la celălalt, pentru plantarea (1) răsadurilor, a puieților etc. 5 sn Cazma cu partea metalică lungă și îngustă, montată pe o coadă de lemn prevăzută cu mâner, cu care se sapă gropile în care se introduc puieții. 6 sf Mașină de plantat1 (5) cu tracțiune animală sau mecanică.

plântător, ~oare smf vz plantator

PLANTATÓR, -OÁRE, plantatori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței de vie etc.; săditor. 2. S. m. Proprietar al unei plantații. 3. S. f. Mașină care servește la plantarea diverselor plante de cultură; mașină de plantat. 4. S. n. Unealtă de lemn sau de fier, de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, cu care se lucrează la plantarea puieților, a răsadurilor etc. – Planta + suf. -tor.

PLANTATÓR2, plantatoare, s. n. Unealtă de lemn sau de fier, de forma unui baston mai subțire la un capăt, cu care se lucrează la plantarea puieților, răsadurilor etc. Apucară și ele plantatoare și rămaseră un timp la răzoare, lucrînd. SADOVEANU, P. M. 257.

PLANTATÓR1, plantatori, s. m. 1. Proprietar al unei plantații. Ion Ozun vedea cu stranie limpezime bărci fugărind pe oceanul brumos bancurile de sardele, plantatori cu pălării conice supraveghind negri cu încărcate coșuri pe umeri. C. PETRESCU, C. V. 119. 2. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței de vie etc. Plantator de puieți.

PLANTATÓR, -OÁRE s.m. și f. 1. Cel care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței de vie etc. 2. Proprietar al unei plantații (2). [Cf. fr. planteur].

PLANTATÓR s.n. Unealtă în formă de hârleț folosită la facerea gropilor în care se introduc puieții. [Cf. fr. planteur].

PLANTATÓR, -OÁRE I. s. m. f. 1. cel care se ocupă de plantarea răsadurilor, a viței de vie etc. 2. proprietar al unei plantații (2). II. s. n. unealtă baston, la săparea gropilor în care se introduc puieții. ◊ utilaj pentru plantarea mecanizată a minelor. III. s. f. mașină de plantat. (< planta + -tor)

PLANTATÓR1 ~oáre n. Unealtă în formă de țăruș cu care se fac gropi pentru sădit (răsadurile, puieții etc.); săditor. /a planta + suf. ~tor

PLANTATÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Lucrător specializat în plantarea răsadurilor și a puieților; săditor. 2) Proprietar al unei plantații. /a planta + suf. ~tor

plantator m. 1. cel ce plantează; 2. proprietarul unei plantațiuni în colonii.

*plantatór m. (d. plantez). Proprietaru uneĭ plantațiunĭ în coloniĭ. – Fem. -oare, pl. tot oare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

plantatór2 (unealtă) s. n., pl. plantatoáre

plantatór1 (persoană) s. m., pl. plantatóri

plantatór (unealtă) s. n., pl. plantatoáre

plantatór (persoană) s. m., pl. plantatóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PLANTATÓR s. 1. săditor, (înv.) răsăditor. (S-a specializat ca ~.) 2. (TEHN.) săditor. (~ul este o unealtă agricolă.)

PLANTATOR s. 1. săditor. (înv.) răsăditor. (S-a specializat ca ~.) 2. (TEHN.) săditor. (~ este o unealtă agricolă.)

Intrare: plantator (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plantator
  • plantatorul
  • plantatoru‑
plural
  • plantatori
  • plantatorii
genitiv-dativ singular
  • plantator
  • plantatorului
plural
  • plantatori
  • plantatorilor
vocativ singular
  • plantatorule
plural
  • plantatorilor
plantător
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
plântător
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: plantator (unealtă)
plantator2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plantator
  • plantatorul
  • plantatoru‑
plural
  • plantatoare
  • plantatoarele
genitiv-dativ singular
  • plantator
  • plantatorului
plural
  • plantatoare
  • plantatoarelor
vocativ singular
plural
plantător
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
plântător
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

plantator, -oare (persoană) plantatoare plantător plântător

  • 1. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței-de-vie etc.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: săditor (adj.) attach_file un exemplu
    exemple
    • Plantator de puieți.
      surse: DLRLC
  • 2. masculin Proprietar al unei plantații.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Ion Ozun vedea cu stranie limpezime bărci fugărind pe oceanul brumos bancurile de sardele, plantatori cu pălării conice supraveghind negri cu încărcate coșuri pe umeri. C. PETRESCU, C. V. 119.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Planta + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

plantator (unealtă) plantător plântător

  • 1. Unealtă agricolă de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, folosită la plantarea puieților, a răsadurilor etc.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Apucară și ele plantatoare și rămaseră un timp la răzoare, lucrînd. SADOVEANU, P. M. 257.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Planta + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00