PLÁGĂ, plăgi, s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau chirurgical; rană. 2. Situație nenorocită, pacoste, calamitate, nenorocire, flagel. – Din lat. plaga.

PLÁGĂ, plăgi, s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau pe cale operatorie; rană. 2. Situație nenorocită, pacoste, calamitate, nenorocire, flagel. – Din lat. plaga.

PLÁGĂ, plăgi, s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată în mod accidental (prin tăietură, împușcare etc.) sau produsă pe cale operatorie; rană. De cîte ori vedea plăgile de arsură de pe fața lui Niță, Baciu se făcea galben ca ceara și gemea ca omul greu chinuit. SLAVICI, N. I 242. 2. Fig. Calamitate, pacoste, nenorocire. Lupta a fost grea împotriva analfabetismului, însă s-a dus. Această plagă, cea mai dureroasă pentru un popor, a fost vindecată. SAHIA, U.R.S.S. 141.

PLÁGĂ s.f. 1. Rană (deschisă). 2. (Fig.) Calamitate; situație nenorocită. [Pl. plăgi. / cf. lat. plaga, germ. Plage].

PLÁGĂ s. f. 1. rană (deschisă). 2. (fig.) calamitate, flagel; nenorocire. (< lat. plaga)

PLÁGĂ plăgi f. 1) Vătămare locală a unui țesut organic, provocată de o traumă; rană; leziune. 2) fig. Catastrofă de mari proporții; nenorocire mare și grea care se abate asupra unei colectivități; prăpăd; dezastru; calamitate; flagel. [G.-D. plăgii] /<lat. plaga

plagă f. 1. rană; 2. pedeapsă divină, calamitate: plăgile Egiptului; 3. fig. lucru vătămător: ignoranța e o plagă socială.

*plágă f., pl. ăgĭ (lat. plaga, din aceĭașĭ răd. cu plángere, a plînge; vgr. plegé, plagă, plésso, lovesc. V. plictisesc). Rană. Fig. Calamitate, pacoste, flagel, pedeapsă divină saŭ umană: cele zece plăgĭ ale Egiptuluĭ, mania politiciĭ e o adevărată plagă.

plágă s. f., g.-d. art. plắgii; pl. plăgi

plágă s. f., g.-d. art. plăgii; pl. plăgi

PLÁGĂ s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.

PLÁGĂ s. v. rană.

plagă s. v. CALAMITATE. CATASTROFĂ. DEZASTRU. FLAGEL. GROZĂVIE. NĂPASTĂ. NENOROCIRE. PACOSTE. POTOP. PRĂPĂD. PUSTIIRE. SINISTRU. URGIE.

PLAGĂ s. (MED.) bubă, leziune, rană, (pop.) meteahnă, (înv. și reg.) beleaznă, (reg.) oajdă, (înv.) rănitură. (Are o ~ adîncă la braț.)

plágă (plắgi), s. f. – 1. Rană. – 2. Flagel, calamitate. – Mr. pleagă. Lat. plaga (Pușcariu 1331; REW 6562), dar caracterul popular al cuvîntului este cam îndoielnic; cf. totuși mr., alb. pljagë. – Der. plăguit (var. pleguit), adj. (rănit), înv., în Banat.

plagá, plaghéz, vb. I (înv.) a răni.

plágă, plăgi s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului; rană. 2. Plăgile Egiptului = calamitățile căzute asupra egiptenilor ca urmare a refuzului faraonului de a aproba cererea lui Moise ca poporul evreu să plece spre Canaan spre a scăpa de robie. Sunt în număr de zece, începând cu prefacerea apelor în sânge și sfârșind cu moartea întâiului-născut în întregul Egipt. Constituie simbolul pedepselor pe care le trimite Dumnezeu asupra celor care se împotrivesc voinței Lui, preconizând tipul plăgilor care vor fi la sfârșitul lumii. – Din lat. plaga, germ. Plage.