plaga vt [At: ASACHI, S. L. II, 357 / Pzi: ~ghez / E: lat plagare] (Ltî) A răni.

PLÁGĂ, plăgi, s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau chirurgical; rană. 2. Situație nenorocită, pacoste, calamitate, nenorocire, flagel. – Din lat. plaga.

plagă² sf vz placă

plagă¹ sf [At: MAIOR, IST. 4/13 / V: (înv) pleagă / Pl: plăgi, (înv) ~age / G-D: plăgii, (înv) ~gei / E: lat plaga, ger Plage] 1 Stare patologică a țesuturilor corpului, caracterizată prin întreruperea continuității tegumentelor și prin leziuni profunde, provocată accidental sau produsă pe cale operatorie Si: rană, (înv) rănitură. 2 (Fig) Nenorocire care atinge o colectivitate Si: calamitate, flagel, năpastă, pacoste (1). 3 (Reg; fig) Neplăcere care se abate asupra unei persoane Si: belea, bucluc, necaz. 4 (Fig; rar) Defect. 5 (Trs) Bucată de lemn în formă de lopățică, cu care învățătorul bătea copiii în palmă. 6 (Pex) Lovitură dată cu plaga (5).

pleagă sf vz plagă

PLÁGĂ, plăgi, s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau pe cale operatorie; rană. 2. Situație nenorocită, pacoste, calamitate, nenorocire, flagel. – Din lat. plaga.

PLÁGĂ, plăgi, s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată în mod accidental (prin tăietură, împușcare etc.) sau produsă pe cale operatorie; rană. De cîte ori vedea plăgile de arsură de pe fața lui Niță, Baciu se făcea galben ca ceara și gemea ca omul greu chinuit. SLAVICI, N. I 242. 2. Fig. Calamitate, pacoste, nenorocire. Lupta a fost grea împotriva analfabetismului, însă s-a dus. Această plagă, cea mai dureroasă pentru un popor, a fost vindecată. SAHIA, U.R.S.S. 141.

PLÁGĂ s.f. 1. Rană (deschisă). 2. (Fig.) Calamitate; situație nenorocită. [Pl. plăgi. / cf. lat. plaga, germ. Plage].

PLÁGĂ s. f. 1. rană (deschisă). 2. (fig.) calamitate, flagel; nenorocire. (< lat. plaga)

PLÁGĂ plăgi f. 1) Vătămare locală a unui țesut organic, provocată de o traumă; rană; leziune. 2) fig. Catastrofă de mari proporții; nenorocire mare și grea care se abate asupra unei colectivități; prăpăd; dezastru; calamitate; flagel. [G.-D. plăgii] /<lat. plaga

plagă f. 1. rană; 2. pedeapsă divină, calamitate: plăgile Egiptului; 3. fig. lucru vătămător: ignoranța e o plagă socială.

*plágă f., pl. ăgĭ (lat. plaga, din aceĭașĭ răd. cu plángere, a plînge; vgr. plegé, plagă, plésso, lovesc. V. plictisesc). Rană. Fig. Calamitate, pacoste, flagel, pedeapsă divină saŭ umană: cele zece plăgĭ ale Egiptuluĭ, mania politiciĭ e o adevărată plagă.

plágă s. f., g.-d. art. plắgii; pl. plăgi

plágă s. f., g.-d. art. plăgii; pl. plăgi

PLÁGĂ s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.

PLÁGĂ s. v. rană.

PLAGĂ s. (MED.) bubă, leziune, rană, (pop.) meteahnă, (înv. și reg.) beleaznă, (reg.) oajdă, (înv.) rănitură. (Are o ~ adîncă la braț.)

plagă s. v. CALAMITATE. CATASTROFĂ. DEZASTRU. FLAGEL. GROZĂVIE. NĂPASTĂ. NENOROCIRE. PACOSTE. POTOP. PRĂPĂD. PUSTIIRE. SINISTRU. URGIE.

plágă (plắgi), s. f. – 1. Rană. – 2. Flagel, calamitate. – Mr. pleagă. Lat. plaga (Pușcariu 1331; REW 6562), dar caracterul popular al cuvîntului este cam îndoielnic; cf. totuși mr., alb. pljagë. – Der. plăguit (var. pleguit), adj. (rănit), înv., în Banat.

plagá, plaghéz, vb. I (înv.) a răni.