placentă sf [At: TEODORI, A. 73/14 / V: (înv) ~ațe~, plăcintă / Pl: ~te / E: lat placenta, fr placenta] 1 (Înv; îs) Plăcinta sângelui Plasmă sanguină. 2 (Atm) Membrană cărnoasă și spongioasă care se formează la majoritatea mamiferelor și la om în perioada de gestație, și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția acestuia eliminându-se la naștere Si: (reg) casă, căiță, cămașă, curătoare, loc, locșor, locuț, lupșor, matcă, mitră², nadră, plod (16), prapur, soartă, strat. 3 (Atm; îs) ~ previa Placentă (2) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 4 (Bot) Loc în interiorul ovarelor pe care se fixează ovulele.