3 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

plăiaș sm vz plăieș

PLĂIAȘ s.m. (ȚR) Locuitor de la graniță (din Țara Românească) însărcinat cu paza frontierei. Plăiașii l-au prins și l-au întors îndărăt. IST. ȚR. Pă urmă prind plăiașii și pă Ilie armaș. R, POPESCU. Au mers cu tîrgoviștenii și cu toți plăiașii Ialomiții. ANON. CANTAC. Etimologie: plai + suf. -aș. Cf. s t r a j ă.

plăĭáș m. (d. plaĭ. Cp. cu lăĭaș). Vest. Locuitor de plaĭ, muntean. Grănicer. – În est plăĭeș (ca megiaș, -eș).

PLĂIÉȘ, plăieși, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer. 2. Locuitor de la munte; muntean. [Pr.: plă-ieș] – Plai + suf. -aș.

plăieș sm [At: (a. 1653) IORGA, S. D. V, 120 / V: (înv) plăiaș / P: plă-ieș / Pl: ~i / E: plai1 + -aș] 1 Locuitor de la munte. 2 Persoană originară de la munte. 3 (Pex; reg) Pădurar. 4 (În Evul Mediu) Locuitor de la granița Țării Românești, însărcinat cu paza frontierei țării, în regiunile de munte Si: străjer. 5 (Înv; pex) Grănicer. 6 (Îrg) Administrator la curtea boierească. 7 (Îrg) Portar la o instituție. 8 (Ban; Buc) Om de serviciu la o instituție. 9 (Orn; Olt; csnp) Lăstun (Apus apus).

PLĂIÉȘ, plăieși, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer. 2. Locuitor de la munte; muntean. [Pr.: plă-ieș] – Plai + suf. -aș.

PLĂIÉȘ, plăieși, s. m. 1. (În evul mediu) Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer. Dar se-ntorc spre zid plăieșii; văd pe șes un nor de oști. COȘBUC, P. 1326. Și tu, Mirceo, plimbă-te cu plăieșii de-a lungul zidului, și fiți cu mîna pe cucoșul puștii. ALECSANDRI, T. II 19. Sosise un tînăr plăieș a cărui cal asudat păștea înșelat troscotul ce creștea pe lîngă ziduri. NEGRUZZI, S. I 169. 2. Locuitor de la munte; muntean. Era o zi frumoasă în duminica aceea și plăieșii spuneau că n-au mai apucat așa primăvară devreme de cînd îs ei. CREANGĂ, O. A. 47. Ce neastîmpăr va fi făcînd pe zeiță să calce așa iute pămîntul, sub crepidele-i împletite pe picior ca opincele plăieșilor noștri? ODOBESCU, S. III 55.

PLĂIÉȘ ~i m. 1) ist. Persoană care locuia la granițele de munte ale țării, însărcinată cu paza acestora în schimbul unor privilegii. 2) Locuitor al regiunilor muntoase; muntean. /plai + suf. ~aș


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

plăiéș s. m. (sil. -ieș), pl. plăiéși


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PLĂIÉȘ s. 1. (IST.) grănicer. 2. (IST.) străjer, (pop.) strajă. 3. v. muntean.

PLĂIEȘ s. 1. (IST.) grănicer. 2. (IST.) străjer, (pop.) strajă. 3. muntean.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

plăiéș, plăiéși, s.m. 1. (înv.) locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer, muntean. 2. (înv. și reg.) administrator la curtea domnească. 3. (reg.) paznic, portar; om de serviciu. 4. (reg.) locuitor al unui plai, de la plai. 5. (reg.) pădurar de plai. 6. (reg.) lăstun.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PLĂIAȘ, Lupu (Șchei III), < subst. plăeș < plai; Plâian (Viciu 16) < subst. plăian „locuitor pe plai”.

PLĂIEȘII DE JOS, com. în jud. Harghita, pe cursul superior al râului Cașin; 2.997 loc. (2003). Centru de artă populară. Muzeu etnografic. Rezervație botanică cu vegetație de mlaștină oligotrofă. În satul P. de J., menționat documentar în 1744, se află o biserică romano-catolică (sec. 14), cu zid de incintă din sec. 18, iar în satul Imper, atestat documentar în 1333, există un conac din 1833.

Intrare: plăiaș
plăiaș
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Plăiaș
Plăiaș nume propriu
nume propriu (I3)
  • Plăiaș
Intrare: plăieș
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plăieș
  • plăieșul
  • plăieșu‑
plural
  • plăieși
  • plăieșii
genitiv-dativ singular
  • plăieș
  • plăieșului
plural
  • plăieși
  • plăieșilor
vocativ singular
  • plăieșule
  • plăieșe
plural
  • plăieșilor
plăiaș
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

plăieș plăiaș

  • 1. în Evul Mediu Țara Românească Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte.
    exemple
    • Dar se-ntorc spre zid plăieșii; văd pe șes un nor de oști. COȘBUC, P. 1326.
      surse: DLRLC
    • Și tu, Mirceo, plimbă-te cu plăieșii de-a lungul zidului, și fiți cu mîna pe cucoșul puștii. ALECSANDRI, T. II 19.
      surse: DLRLC
    • Sosise un tînăr plăieș a cărui cal asudat păștea înșelat troscotul ce creștea pe lîngă ziduri. NEGRUZZI, S. I 169.
      surse: DLRLC
  • 2. Locuitor de la munte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: muntean (s.m.) attach_file 2 exemple
    exemple
    • Era o zi frumoasă în duminica aceea și plăieșii spuneau că n-au mai apucat așa primăvară devreme de cînd îs ei. CREANGĂ, O. A. 47.
      surse: DLRLC
    • Ce neastîmpăr va fi făcînd pe zeiță să calce așa iute pămîntul, sub crepidele-i împletite pe picior ca opincele plăieșilor noștri? ODOBESCU, S. III 55.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Plai + sufix -aș.
    surse: DEX '98 DEX '09