4 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

pioncănit2, ~ă a [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~iți, ~e / E: pioncăni] (Mun; d. oameni) 1 Topit de boală sau de bătrânețe Si: (reg) pioncăit2 (1). 2 Fără vlagă Si: pioncăit2 (2). 3 Care se deplasează greu Si: (reg) pioncăit2 (3). 4 Cu vederea slabă Si: (reg) pioncăit2 (4). 5 Mocăit.

pioncănit1 sn [At: UDRESCU, GL. / V: ~orc~ / Pl: ~uri / E: pioncăni] (Mun) 1 Pioncăială (1). 2 (Pan) Pioceală (2). 3-5 Pioncăneală (3-5). 6 Mocoșire. 7 Migală.

pioncăni [At: UDRESCU, GL. / V: pior~ / Pzi: pioncăn, ~nesc / E: pionc + -ăni] 1 vi (D. curci) A scoate strigătul caracteristic speciei Si: (reg) a pioncăi (1). 2 vi (Pan; d. oameni) A pioci (2). 3 vi A vorbi încet Si: (reg) a pioci (3), a pioncăi (3). 4-5 vri A slăbi din cauza bolii sau a bătrâneții Si: (reg) a (se) pioncăi (4-5). 6-7 vri A deveni moale, fără putere Si: (reg) a (se) pioncăi (6-7). 8-9 vri A se deplasa greu Si: a (se) pioncăi (8-9). 10-11 vri A nu mai vedea bine Si: (reg) a (se) pioncăi (10-11). 12-13 vri A (se) mocoși.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pioncănít2, pioncănítă, adj. (reg.) 1. slab, topit (de boală sau de bătrânețe); care este fără putere, fără vlagă; pioncănit. 2. care merge, care se deplasează greu. 3. care are vedere slabă. 4. mocoșit, mocăit.

pioncănít1, pioncăníturi, s.n. (reg.) 1. strigăt caracteristic curcilor; pioncăit. 2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăit; pițigăială în vorbire; pioncăială, pioncăit. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioceală, piocit. 4. slăbire, topire (de boală sau de bătrânețe); pioncănitură. 5. vedere slabă, pioncăială, pioncăit. 6. mocoșire, mocăială.

pioncăní, pióncăn și pioncănésc, vb. IV (reg.) 1. (despre curci) a scoate strigătul caracteristic speciei; a pioncăi. 2. a vorbi cu voce subțire, pițigăiată; a pioncăi. 3. a vorbi încet, slab, stins; a pioncăi, a pioci. 4. a slăbi, a se topi (de boală sau de bătrânețe); a deveni moale, fără putere. 5. a merge, a se deplasa greu, a (se) pioncăi. 6. a nu mai vedea bine. 7. a se mocoși, a se mocăi.

Intrare: pioncănit (adj.)
pioncănit (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pioncănit
  • pioncănitul
  • pioncănitu‑
  • pioncăni
  • pioncănita
plural
  • pioncăniți
  • pioncăniții
  • pioncănite
  • pioncănitele
genitiv-dativ singular
  • pioncănit
  • pioncănitului
  • pioncănite
  • pioncănitei
plural
  • pioncăniți
  • pioncăniților
  • pioncănite
  • pioncănitelor
vocativ singular
plural
Intrare: pioncănit (s.n.)
pioncănit (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pioncănit
  • pioncănitul
  • pioncănitu‑
plural
  • pioncănituri
  • pioncăniturile
genitiv-dativ singular
  • pioncănit
  • pioncănitului
plural
  • pioncănituri
  • pioncăniturilor
vocativ singular
plural
piorcănit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: pioncăni (1 -căn)
pioncăni (1 -căn) verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
verb (V334)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pioncăni
  • pioncănire
  • pioncănit
  • pioncănitu‑
  • pioncănind
  • pioncănindu‑
singular plural
  • pioncăne
  • pioncăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pioncăn
(să)
  • pioncăn
  • pioncăneam
  • pioncănii
  • pioncănisem
a II-a (tu)
  • pioncăni
(să)
  • pioncăni
  • pioncăneai
  • pioncăniși
  • pioncăniseși
a III-a (el, ea)
  • pioncăne
(să)
  • pioncăne
  • pioncănea
  • pioncăni
  • pioncănise
plural I (noi)
  • pioncănim
(să)
  • pioncănim
  • pioncăneam
  • pioncănirăm
  • pioncăniserăm
  • pioncănisem
a II-a (voi)
  • pioncăniți
(să)
  • pioncăniți
  • pioncăneați
  • pioncănirăți
  • pioncăniserăți
  • pioncăniseți
a III-a (ei, ele)
  • pioncăne
(să)
  • pioncăne
  • pioncăneau
  • pioncăni
  • pioncăniseră
piorcăni
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: pioncăni (1 -cănesc)
pioncăni (1 -cănesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pioncăni
  • pioncănire
  • pioncănit
  • pioncănitu‑
  • pioncănind
  • pioncănindu‑
singular plural
  • pioncănește
  • pioncăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pioncănesc
(să)
  • pioncănesc
  • pioncăneam
  • pioncănii
  • pioncănisem
a II-a (tu)
  • pioncănești
(să)
  • pioncănești
  • pioncăneai
  • pioncăniși
  • pioncăniseși
a III-a (el, ea)
  • pioncănește
(să)
  • pioncănească
  • pioncănea
  • pioncăni
  • pioncănise
plural I (noi)
  • pioncănim
(să)
  • pioncănim
  • pioncăneam
  • pioncănirăm
  • pioncăniserăm
  • pioncănisem
a II-a (voi)
  • pioncăniți
(să)
  • pioncăniți
  • pioncăneați
  • pioncănirăți
  • pioncăniserăți
  • pioncăniseți
a III-a (ei, ele)
  • pioncănesc
(să)
  • pioncănească
  • pioncăneau
  • pioncăni
  • pioncăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)