3 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

pioncăit1 sn [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~uri / E: pioncăi] (Reg) 1 Pioncăială (1). 2 (Pan) Pioceală (2). 3 Pioncăneală (3). 4 Migală.

pioncăit2, ~ă a [At: UDRESCU, GL / Pl: ~iți, ~e / E: pioncăi] (Mun; d. oameni) 1-4 Pioncănit2 (1-4).

pioncăi [At: UDRESCU, GL. / V: pior~ / Pzi: pioncăi, ~esc / E: pionc + -ăi] (Mun) 1 vi (D. curci) A pioncăni (1). 2 vi (Pan; d. oameni) A pioci (1). 3-11 vri A (se) pioncăni (3-11). corectată


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pioncăít2, -ă, adj. (reg.) 1. slab, topit de boală sau de bătrânețe; care este fără putere, fără vlagă. 2. care merge, care se deplasează greu.3. care are vederea slabă.

pioncăít1, pioncăíturi, s.n. (reg.) 1. strigătul curcilor. 2. voce sau glas subțire; pițigăit, pițigăială. 3. vedere slabă; pioncăială. 4. migală.

pioncăí, pióncăi și pioncăiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre curci) a pioncăni. 2. (despre oameni) a vorbi cu voce cu subțire, pițigăială. 3. a vorbi încet, slab, stins, a pioci. 4. a slăbi, a se topi (de boală sau bătrânețe); a deveni moale, fără putere. 5. a merge, a se deplasa greu. 6. a nu mai vedea bine. 7. a (se) mocoși, a (se) mocăi.

Intrare: pioncăit (adj.)
pioncăit (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pioncăit
  • pioncăitul
  • pioncăitu‑
  • pioncăi
  • pioncăita
plural
  • pioncăiți
  • pioncăiții
  • pioncăite
  • pioncăitele
genitiv-dativ singular
  • pioncăit
  • pioncăitului
  • pioncăite
  • pioncăitei
plural
  • pioncăiți
  • pioncăiților
  • pioncăite
  • pioncăitelor
vocativ singular
plural
Intrare: pioncăit (s.n.)
pioncăit (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pioncăit
  • pioncăitul
  • pioncăitu‑
plural
  • pioncăituri
  • pioncăiturile
genitiv-dativ singular
  • pioncăit
  • pioncăitului
plural
  • pioncăituri
  • pioncăiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: pioncăi
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pioncăi
  • pioncăire
  • pioncăit
  • pioncăitu‑
  • pioncăind
  • pioncăindu‑
singular plural
  • pioncăie
  • pioncăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pioncăi
(să)
  • pioncăi
  • pioncăiam
  • pioncăii
  • pioncăisem
a II-a (tu)
  • pioncăi
(să)
  • pioncăi
  • pioncăiai
  • pioncăiși
  • pioncăiseși
a III-a (el, ea)
  • pioncăie
(să)
  • pioncăie
  • pioncăia
  • pioncăi
  • pioncăise
plural I (noi)
  • pioncăim
(să)
  • pioncăim
  • pioncăiam
  • pioncăirăm
  • pioncăiserăm
  • pioncăisem
a II-a (voi)
  • pioncăiți
(să)
  • pioncăiți
  • pioncăiați
  • pioncăirăți
  • pioncăiserăți
  • pioncăiseți
a III-a (ei, ele)
  • pioncăie
(să)
  • pioncăie
  • pioncăiau
  • pioncăi
  • pioncăiseră
piorcăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)