pinacotecă sf [At: RUS, I. I, 311/27 / Pl: ~eci, (rar) ~ece / E: fr pinacothèque, ger Pinakothek] 1 Colecție mare de tablouri. 2 Muzeu de pictură.

PINACOTECĂ, pinacoteci, s. f. Colecție mare de tablouri; clădire în care sînt păstrate și expuse asemenea colecții; muzeu, galerie. – Pl. și: pinacotece (ODOBESCU, S. III 145).

PINACOTECĂ s.f. Mare colecție de tablouri și de obiecte de artă; clădire unde se păstrează și se expune o astfel de colecție. [Pl. -ci, -ce. / cf. fr. pinacothèque, lat. pinacotheca, gr. pinakotheke < pinax – tablou, theke – depozit].

PINACOTECĂ s. f. mare colecție de tablouri; muzeu de pictură. (< fr. pinacothèque, lat. pinacotheca, germ. Pinakotheck)

PINACOTECĂ ~ci f. 1) Colecție mare de opere pictate. 2) Muzeu în care se expune și se păstrează o asemenea colecție. /<fr. pinacotheque

pinacotecă f. muzeu de pictură, galerie de tablouri.

*pinacotécă f., pl. e și ĭ (vgr. pinakothéke, d. pinax, pinakos, tabloŭ, și théke, cutie, teacă. V. teacă). Casă în care se păstrează tablourile pictorilor celebri: pinacoteca din München.

pinacotecă s. f., g.-d. art. pinacotecii; pl. pinacoteci

pinacotecă s. f., g.-d. art. pinacotecii; pl. pinacoteci

pinacotecă s. f., g.-d. art. pinacotecii; pl. pinacoteci

PINACO- „disc, tablou”. ◊ gr. pinax, akos „disc, farfurie” > fr. pinaco-, engl. id., germ. pinako- > rom. pinaco-. □ ~ceras (v. -ceras), s. m., amonit din triasicul superior, cu cochilie în formă de disc; ~id (v. -id), adj., s. m., 1. adj., În formă de disc. 2. s. m., Formă cristalografică deschisă, constituită din două fețe simetrice în raport cu un centru de simetrie; ~tecă (v. -tecă), s. f., muzeu în care se păstrează și se expune o mare colecție de tablouri și de obiecte de artă.