pințăluș sn [At: LB / V: penețil~, penicel, penicil, penițel, penițil, pentelăuș^[1], pen~, pințăl, ~țâluș, ~țel~, ~țiluș, prințăl~ / Pl: ~e, ~uri / E: mg penicilus] 1-2 (Trs; Mar) (Briceag sau) cuțit mic. 3 Limbă mică a briceagului. 4 (Reg; spc; îf penețiluș) Cuțit de altoit. 5 (Reg; îf pințiluș) Ac, cui de prins pantalonii.