3 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PICURÁT2, -Ă, picurați, -te, adj. (Rar) Acoperit cu picături. – V. picura.

PICURÁT2, -Ă, picurați, -te, adj. (Rar) Acoperit cu picături. – V. picura.

PICURÁT1 s. n. Faptul de a picura.V. picura.

PICURÁT1 s. n. Faptul de a picura.V. picura.

picurat1 sn [At: UDRESCU, GL. / V: (reg) ~rit sn / Pl: (rar) ~uri / E: picura] 1-8 Picurare (1-8). 9 Strecurare. 10 Ațipire. 11 (Olt) Ciugulire. 12 Pișcare. 13 (Mun; îf picurit) Burniță.

picurat2, ~ă a [At: DELAVRANCEA, S. 239 / V: (reg) ~rit / Pl: ~ați, ~e / E: picura] 1 (Rar) Care este acoperit cu picături. 2 Murdărit de picături. 3 Udat. 4 (Mun; îf picurit) Pestriț. 5 (D. sunete) Care vibrează pe un ton scăzut. 6 Strecurat. 7 (Olt) Ciugulit. 8 (Reg; d. ouă) Încondeiat.

PICURÁT s. n. Faptul de a picura; picurare. Numai înăuntru, la abatajele de înaintare, nu se simțea nimic, decît aerul nemișcat și picuratul neîncetat al apei. DUMITRIU, V. L. 55. Fig. Cînd și cînd, în puterea nopții, venea strigătul turmelor ori picuratul repede, întrerupt, al vreunei tălăngi, DUNĂREANU, N. 189.

PICURAT s.n. (Ban.) Mușcătură. Picurat. Morsicatio. AC, 360. Etimologie: picura. Vezi și picura.

PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

picura [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie, 77v/8 / V: (reg; cscj) ~ri / Pzi: picur (îrg), ~rez / E: picur1] 1 vi (D. lichide) A cădea în picături Si: a pica1 (1), a picături (1), a picoti (2). 2 vi (D. picături) A cădea. 3-4 vti (Pop) A stropi (ceva). 5 vi (D. corpuri îmbibate sau acoperite cu un lichid, d. recipiente care conțin un lichid, d. materii în stare de topire etc.) A lăsa să se scurgă, să se prelingă în picături Si: (înv) a pica1, (reg) a picoti. 6 vi (Rar; d. răni) A supura. 7 vi (Rar; d. obiecte, ființe etc.) A cădea de la o înălțime oarecare. 8 vt (C. i. picături dintr-un lichid, dintr-o materie topită etc. sau, pex, din obiecte stropite) A turna peste cineva sau peste ceva Si: (îvp) a pica1 (11). 9 vt (Pfm; îcn; îe) Să-l (sau să mă, să ne etc.) ~ri cu ceară (sau cu lumânarea) Cu nici un chip Si: pentru nimic în lume, nicidecum. 10-11 vtr (Rar) A (se) păta cu ceva. 12-13 vtr (Fig) A (se) strecura. 14 vi (Fig) A răsuna, a vibra cu un ton scăzut Si: (reg) a picui2. 15 vi (Îrg; îe) A ~ de somn, (sau din picioare) A moțăi1 (2). 16 vt (Ban; Olt) A pișca. 17 vt (Olt; d. păsări) A ciuguli. 18 vt (Reg; d. urzici) A înțepa. 19 vi (Ban; d. vin) A avea gust înțepător, acidulat. 20 vi (D. alimente) A pișca la limbă.

PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. (Despre lichide) A cădea picătură cu picătură; a pica. Lacrimile-i picurînd Se prefăceau mărgăritare. IOSIF, PATR. 84. Încet picură ploaia de pe ramuri, VLAHUȚĂ, O. A. II 155. Din ochi îi picura izvor de plînsoare. ODOBESCU, S. III 207. ◊ (Poetic) Barca tăia undele în taina serii, legănindu-se; lumini argintii picurau din vîrful vîslelor și șopteau căzînd în unde. SADOVEANU, O. I 106. Căldura picură mereu din cer. REBREANU, I. 10. ◊ Fig. A cutremură frigul peste trupul tot. Fața i-i leoarcă... Iar în inima lui picură plîns fără sfîrșit. POPA, V. 65. ♦ A lăsa să cadă picături. Ploua monoton fi trist afară și picurau streșinile fără întrerupere. SADOVEANU, E. 134. El duce regelui răspuns Din tabără Și ține-ascuns Sub straiul picurînd de ploi Pe cel mai bun dintre eroi. COȘBUC, P. I 145. ◊ Expr. De nu curge, (tot sau măcar) picură = dacă nu curge, pică, v. curge. De nu curge, macar picură și cine mișcă, tot pișcă, CREANGĂ, P. 110. 2. Tranz. A turna picătură cu picătură; a slobozi sau a lăsa să cadă pic cu pic. (Fig.) Mînecuță începu a picura din el răutate. SADOVEANU, P. M. 21. Mai picură-mi și tu o slovă, două, Că prea le lași în sama mea pe toate. PĂUN-PINCIO, P. 49. 3. Intranz. (În expr.) A picura de somn = a pica de somn, v. pica. Picura de somn și din cînd în cînd ii asfințeau ochii. SADOVEANU D. P. 145. Mintea lui e plină de povești, pe care mi le spune seara, pînă tîrziu, pînă ce picur de somn în șoapta lor tot mai ușoară. PĂUN-PINCIO, P. 103. Mai bine-i, cînd afară-i zloată, Să stai visînd la foc, de somn să picuri. EMINESCU, O. I 119. 4. Intranz. Fig. A răsuna; a vibra. După ce se întunecă, rămase sub stele numai tăcerea întinderilor, în care picurau lin din cînd în cînd tălăngi. SADOVEANU, F. J. 429. În fin îmi era cald și bine, iar în auz îmi picurau povești. PĂUN-PINCIO, P. 119. Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara. EMINESCU, O. I 152. 5. Intranz. (Rar, despre imagini, gînduri etc.) A se scurge unul după altul; a se perinda. Atîtea dulci videnii îmi picură în minte. VLAHUȚĂ, P. 3.- Prez. ind. și: (învechit) picurez (ODOBESCU, S. III 564).

A PICURÁ pícur 1. intranz. 1) (despre lichide) A curge în picături; a pica. 2) A ploua ușor, cu stropi rari. 3) reg. A ațipi și a se trezi repetat, la intervale scurte, șezând sau stând în picioare; a moțăi; a dormita; a somnola; a piroti; a picoti. 2. tranz. 1) (lichide) A face să curgă în picături; a pica. 2) (medicamente lichide) A introduce picătură cu picătură; a administra printr-o instilație; a pica; a instila. /Din picur

PICURA vb. 1. (Mold.) A moțăi. Svinții picurînd de somn . . . răpăosară. DOSOFTEI, VS. 2. (Ban.) A mușca. Picur. Morsico. AC, 360. Etimologie: picur + suf. -a. Vezi și picurat.

picurà v. 1. a curge picătură cu picătură: cerul picură sau varsă șiroaie de ploaie OD.; 2. Mold. a cădea de oboseală: de somn să picuri EM.; 3. fig. a vibra: peste farmecul naturei dulce-i picură ghitara EM. [Derivat din picà].

2) pícur, a v. intr. (d. pícur, a pica). Cad picătură cu picătură: apa picură de pe streșină. Pirotesc, picotesc, moțăĭ: copilu picura de somn. (V. ațipesc). V. impers. Picură, burează, ploŭă puțin. V. tr. Torn picătură cu picătură, pic, torn foarte puțin: ĭa picură-mĭ puțin rom în ceaĭ, toarnă cerneală în călimară și ĭa sama să nu picurĭ pe masă!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picurá vb., ind. prez. 1 sg. pícur, 3 sg. și pl. pícură

arată toate definițiile

Intrare: picurat (adj.)
picurat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • picurat
  • picuratul
  • picuratu‑
  • picura
  • picurata
plural
  • picurați
  • picurații
  • picurate
  • picuratele
genitiv-dativ singular
  • picurat
  • picuratului
  • picurate
  • picuratei
plural
  • picurați
  • picuraților
  • picurate
  • picuratelor
vocativ singular
plural
Intrare: picurat (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • picurat
  • picuratul
  • picuratu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • picurat
  • picuratului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: picura
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • picura
  • picurare
  • picurat
  • picuratu‑
  • picurând
  • picurându‑
singular plural
  • picură
  • picurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • picur
(să)
  • picur
  • picuram
  • picurai
  • picurasem
a II-a (tu)
  • picuri
(să)
  • picuri
  • picurai
  • picurași
  • picuraseși
a III-a (el, ea)
  • picură
(să)
  • picure
  • picura
  • picură
  • picurase
plural I (noi)
  • picurăm
(să)
  • picurăm
  • picuram
  • picurarăm
  • picuraserăm
  • picurasem
a II-a (voi)
  • picurați
(să)
  • picurați
  • picurați
  • picurarăți
  • picuraserăți
  • picuraseți
a III-a (ei, ele)
  • picură
(să)
  • picure
  • picurau
  • picura
  • picuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

picurat (adj.)

  • 1. rar Acoperit cu picături.
    surse: DEX '09

etimologie:

  • vezi picura
    surse: DEX '09 DEX '98

picurat (s.n.)

  • 1. Faptul de a picura.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: picurare attach_file 2 exemple
    exemple
    • Numai înăuntru, la abatajele de înaintare, nu se simțea nimic, decît aerul nemișcat și picuratul neîncetat al apei. DUMITRIU, V. L. 55.
      surse: DLRLC
    • figurat Cînd și cînd, în puterea nopții, venea strigătul turmelor ori picuratul repede, întrerupt, al vreunei tălăngi, DUNĂREANU, N. 189.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi picura
    surse: DEX '98 DEX '09

picura

  • 1. intranzitiv tranzitiv A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: pica (vb., cădea) attach_file 10 exemple
    exemple
    • Lacrimile-i picurînd Se prefăceau mărgăritare. IOSIF, PATR. 84.
      surse: DLRLC
    • Încet picură ploaia de pe ramuri. VLAHUȚĂ, O. A. II 155.
      surse: DLRLC
    • Din ochi îi picura izvor de plînsoare. ODOBESCU, S. III 207.
      surse: DLRLC
    • poetic Barca tăia undele în taina serii, legănîndu-se; lumini argintii picurau din vîrful vîslelor și șopteau căzînd în unde. SADOVEANU, O. I 106.
      surse: DLRLC
    • poetic Căldura picură mereu din cer. REBREANU, I. 10.
      surse: DLRLC
    • figurat Îl cutremură frigul peste trupul tot. Fața i-i leoarcă... Iar în inima lui picură plîns fără sfîrșit. POPA, V. 65.
      surse: DLRLC
    • Ploua monoton și trist afară și picurau streșinile fără întrerupere. SADOVEANU, E. 134.
      surse: DLRLC
    • El duce regelui răspuns Din tabără Și ține-ascuns Sub straiul picurînd de ploi Pe cel mai bun dintre eroi. COȘBUC, P. I 145.
      surse: DLRLC
    • figurat Mînecuță începu a picura din el răutate. SADOVEANU, P. M. 21.
      surse: DLRLC
    • figurat Mai picură-mi și tu o slovă, două, Că prea le lași în sama mea pe toate. PĂUN-PINCIO, P. 49.
      surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv figurat A răsuna, a vibra (încet).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: picui răsuna vibra attach_file 3 exemple
    exemple
    • După ce se întunecă, rămase sub stele numai tăcerea întinderilor, în care picurau lin din cînd în cînd tălăngi. SADOVEANU, F. J. 429.
      surse: DLRLC
    • În fîn îmi era cald și bine, iar în auz îmi picurau povești. PĂUN-PINCIO, P. 119.
      surse: DLRLC
    • Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara. EMINESCU, O. I 152.
      surse: DLRLC
  • 3. intranzitiv învechit regional De obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”:
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: moțăi picoti attach_file 3 exemple
    exemple
    • Picura de somn și din cînd în cînd îi asfințeau ochii. SADOVEANU D. P. 145.
      surse: DLRLC
    • Mintea lui e plină de povești, pe care mi le spune seara, pînă tîrziu, pînă ce picur de somn în șoapta lor tot mai ușoară. PĂUN-PINCIO, P. 103.
      surse: DLRLC
    • Mai bine-i, cînd afară-i zloată, Să stai visînd la foc, de somn să picuri. EMINESCU, O. I 119.
      surse: DLRLC
  • 4. intranzitiv rar (Despre imagini, gânduri etc.) A se scurge unul după altul; a se perinda.
    exemple
    • Atîtea dulci videnii îmi picură în minte. VLAHUȚĂ, P. 3.
      surse: DLRLC
  • comentariu învechit Prezent indicativ și: picurez.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • picur
    surse: DEX '09 DEX '98