PICNIC, picnicuri, s. n. Masă (și petrecere) comună (în aer liber), de obicei cu contribuția fiecărui participant. [Acc. și: picnic] – Din fr. pique-nique.

picnic¹ sn [At: PANN, Ș. I, 24/3 / Pl: ~uri / E: fr pique-nique] Masă și petrecere comună în aer liber, de obicei cu contribuția fiecărui participant. corectat(ă)

picnic², ~ă a [At: DN³ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr pycnique] (Blg) Picnomorf.

PICNIC, picnicuri, s. n. (Livr.) Masă (și petrecere) comună (în aer liber), de obicei cu contribuția fiecărui participant. [Acc. și: picnic] – Din fr. pique-nique.

PICNIC, picnicuri, s. n. (Franțuzism) Masă comună (în aer liber) cu contribuția fiecărui participant. Acolo sînt baluri, cluburi, e teatru, e picnic. PANN, la CADE.

PICNIC s.n. Masă, petrecere (în aer liber) cu contribuția tuturor participanților. [< engl. picnic, cf. fr. pique-nique].

PICNIC, -Ă adj. (Biol.) Picnomorf. [< fr. pycnique].

PICNIC/PICNIC s. n. masă rece în aer liber (la iarbă verde) cu contribuția tuturor participanților. (< fr. pique-nique)

PICNIC ~uri n. Masă luată în comun la aer liber. [Acc. și picnic] /<fr. pique-nique

picnic n. masă unde fiecare își plătește partea sa: în oraș sunt baluri, cluburi, e teatru, e picnic PANN (= fr. pique-nique).

*picníc n., pl. e (fr. pique-nique, de unde vine și engl. picnic). Petrecere în care fiecare îșĭ plătește consumațiunea saŭ șĭ-o aduce de acasă.

!picnic² s. n., pl. picnicuri

picnic¹ (biol.) adj. m., s. m., pl. picnici; adj. f., s. f. picnică, pl. picnice

picnic/picnic s. n., pl. picnicuri/ picnicuri

picnic/picnic s. n., pl. picnicuri/picnicuri