PERONEU, peronee, s. n. Os lung și subțire al scheletului (uman), situat între genunchi și gleznă, articulat cu tibia și cu metatarsul, formând împreună scheletul gambei. – Din fr. péroné.

peroneu sn [At: KRETZULESCU, A. 81/10 / V: (înv) peronă sf / Pl: ~ee / E: fr peroné] Os lung și subțire, situat între genunchi și gleznă, care se articulează la cele două extremități cu tibia, împreună cu care formează scheletul gambei.

PERONEU, peronee, s. n. Os lung și subțire al scheletului (uman), situat între genunchi și gleznă, care se articulează cu tibia și cu metatarsul, împreună cu care formează scheletul gambei. – Din fr. péroné.

PERONEU, peronee, s. n. Os lung al piciorului, situat: între genunchi și gleznă și articulat la cele două capete cu tibia, formînd fluierul piciorului sau gamba.

PERONEU s.n. Osul lateral al gambei; fibulă. [< fr. péroné].

PERONEU s. n. os lung și subțire, între genunchi și gleznă; fibulă (3). (< fr. péroné)

PERONEU ~e n. anat. Os subțire și lung situat (împreună cu tibia) între gleznă și genunchi. /<fr. péroné

*peronéŭ n., pl. ee (fr. péroné m., d. vgr. peróne, sponcă, piron, peroneŭ). Anat. Osu cel maĭ supțire de la pulpă, alăturea de fluĭer (tibia) și situat spre exterior. (Corespunde cu rádius de la mînă).

peronă sf vz peroneu

peroneu s. n., art. peroneul; pl. peronee

peroneu s. n., art. peroneul; pl. peronee

peroneu s. n. (sil. -neu), art. peroneul; pl. peronee

peroneu, pl. peronee

PERONEU s. (ANAT.) fibulă.