2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PERMUTÁRE, permutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) permuta (1); transfer, permutație. ♦ (Concr.) Ordin, dispoziție de transferare. 2. (Mat.; Lingv.; mai ales la pl.) Operație prin care se schimbă între ele locurile a două sau a mai multor elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutație. – V. permuta.

PERMUTÁRE, permutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) permuta (1); transfer, permutație. ♦ (Concr.) Ordin, dispoziție de transferare. 2. (Mat.; Lingv.; mai ales la pl.) Operație prin care se schimbă între ele locurile a două sau a mai multor elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutație. – V. permuta.

PERMUTÁRE, permutări, s. f. 1. (Astăzi rar) Acțiunea de a permuta; transferare, mutare. Ca să plece un învățător dintr-un sat, trebuie să ceară permutarea de la Ministerul Instrucțiunii. GHEREA, ST. CR. II 247. Învățătorul trebuia să ceară permutarea în alt județ. CARAGIALE, O. I 310. ♦ (Rar) Ordin, dispoziție de transferare. Un dorobanț îi aduse un plic, în care găsi permutarea lui. NEGRUZZI, S. I 111. 2. (Mat.; mai ales la pl.) Operație prin care se schimbă între ele locurile a două obiecte; grupele distincte de obiecte astfel formate.

PERMUTÁRE s.f. 1. (Liv.) Acțiunea de a permuta; permutație. ♦ Ordin de transferare. 2. (Mat., lingv.; la pl.) Transformare care înlocuiește enumerarea anumitor elemente dintr-o ordine, dată printr-o enumerare a acelorași elemente, dar într-o ordine diferită. [< permuta].

PERMUTÁRE s. f. 1. acțiunea de a permuta. 2. (mat.; lingv.; pl.) operație prin care se schimbă între ele locurile a două sau mai multe elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutație. 3. reluare a unui fragment muzical pe un alt sunet. (< permuta)

PERMUTÁRE ~ări f. 1) v. A PERMUTA și A SE PERMUTA 2) mat. Operație prin care două sau mai multe elemente își schimbă locurile. /v. a (se) permuta

PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

PERMUTÁ, permút, vb. I. Tranz. (Astăzi rar) A muta un funcționar dintr-o instituție în alta; a transfera. Sînt impiegat, în veci mutat și permutat Și prea mutat! ALECSANDRI, T. 111. ◊ (Mat.) A efectua o permutare (2).

PERMUTÁ vb. I. tr. (Liv.) A transfera un funcționar. ♦ (Mat.) A efectua o permutare (2). [P.i. permút. / < fr. permuter, lat., it. permutare].

PERMUTÁ vb. tr. 1. a muta pe cineva cu serviciul, a transfera. 2. a efectua o permutare (2). (< fr. permuter, lat. permutare)

A SE PERMUTÁ mă permút intranz. A trece (cu serviciul) dintr-un loc în altul. /<fr. permutter, lat. permutare

A PERMUTÁ permút tranz. 1) A face să se permute. 2) mat. (elemente) A schimba locurile între ele. /<fr. permuter, lat. permutare

permutà v. 1. a schimba o funcțiune, un grad cu altul; 2. a se substitui unul altuia: literele se pot permuta.

*permút, a v. tr. (lat. permúto, -áre. M. mut). Mut un funcționar (transfer), o instituțiune dintr’un oraș într’altu: el a fost permutat, acest regiment e permutat în capitală. V. refl. Fac să fiŭ permutat: el s’a permutat.

*permutațiúne f. (lat. permutátio, -ónis). Acțiunea de a saŭ de a se permuta. – Și -áție și -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

permutáre s. f., g.-d. art. permutắrii; pl. permutắri

permutáre s. f., pl. permutări

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă

permutá vb., ind. prez. 1 sg. permút, 3 sg. și pl. permútă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PERMUTÁRE s. 1. v. mutare. 2. (MAT., LINGV.) permutație.

PERMUTARE s. 1. mutare, mutat, permutație, strămutare, strămutat, transfer, transferare. (~ lui cu serviciul la Bacău.) 2. (MAT., LINGV.) permutație.

arată toate definițiile

Intrare: permutare
permutare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • permutare
  • permutarea
plural
  • permutări
  • permutările
genitiv-dativ singular
  • permutări
  • permutării
plural
  • permutări
  • permutărilor
vocativ singular
plural
Intrare: permuta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • permuta
  • permutare
  • permutat
  • permutatu‑
  • permutând
  • permutându‑
singular plural
  • permu
  • permutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • permut
(să)
  • permut
  • permutam
  • permutai
  • permutasem
a II-a (tu)
  • permuți
(să)
  • permuți
  • permutai
  • permutași
  • permutaseși
a III-a (el, ea)
  • permu
(să)
  • permute
  • permuta
  • permută
  • permutase
plural I (noi)
  • permutăm
(să)
  • permutăm
  • permutam
  • permutarăm
  • permutaserăm
  • permutasem
a II-a (voi)
  • permutați
(să)
  • permutați
  • permutați
  • permutarăți
  • permutaserăți
  • permutaseți
a III-a (ei, ele)
  • permu
(să)
  • permute
  • permutau
  • permuta
  • permutaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)