permeci [At: T. PAPAHAGI, M. 53 / Pzi: ~ecesc / E: cf rs примочить „a muia”] (Mar) 1 vr A se schimba. 2 vr A se strica. 3 vr A se ofili. 4 vt A răscoli. 5 A deranja.

permeci, permecesc, vb. IV (reg.) 1. (refl.) a se schimba, a se strica; a se ofili. 2. a răscoli; a deranja.

permeci, permecesc, vb. refl. – (reg.) A se strica, a se schimba, a se ofili (Papahagi, 1925): „De jale și de urât / Fața ni s-o permecit, / Ca pământu’ s-o-negrit” (Papahagi, 1925: 216; Săpânța). (Maram.). – Cf. rus. ipimocit „a muia” (MDA).

permeci, permecesc, vb. refl. – A se strica, a se schimba, a se ofili (Papahagi 1925). – Din ucr.