perimat, ~ă a [At: CAMIL PETRESCU, T. I, 203 / Pl: ~ați, ~e / E: perima] 1 (Jur; d. acțiuni, căi de atac, executări silite în procesele civile) Anulat, stins din cauza depășirii termenului legal. 2 (D. idei, concepții, teorii etc.) Care încetează să mai fie actual. 3 Care nu mai corespunde. 4 Care este ieșit din uz Si: demodat, depășit, învechit. corectat(ă)

PERIMAT, -Ă, perimați, -te, adj. Învechit, demodat, ieșit din uz. Teorii perimate. ♦ (Jur.; despre un proces, un recurs etc.) Stins, anulat (prin faptul că a fost abandonat de partea interesată).

perima vr [At: ALEXI, W. / Pzi: 3 ~ează, ~rimă / E: fr périmer] 1 (Jur; d. acțiuni, căi de atac, executări silite în procese civile) A se stinge (în fața unei instanțe) din cauza depășirii termenului legal. 2 (D. idei, concepții, teorii etc.) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă. 3 A ieși din uz. 4 A se înveseli. 5 A se demoda. corectat(ă)

PERIMA, pers. 3 perimează, vb. I. Refl. (Despre idei, concepții, teorii) A se învechi, a ieși din uz; a nu mai fi actual, curent; a se demoda. ♦ (Jur.; despre un proces, un recurs etc.) A se stinge pentru nelucrare în termenul legal, însă numai în fața instanței respective.

PERIMA vb. I. refl. (Despre idei, teorii etc.) A se învechi, a se demoda, a ieși din uz. ♦ (Jur.; despre un proces) A se stinge, a se anula pentru lipsa de activitate din partea reclamantului în termen legal. [< fr. périmer, cf. lat. perimere – a anula].

PERIMA vb. refl. (despre idei, teorii etc.) a se învechi, a se demoda, a ieși din uz. ◊ (jur.; despre un proces) a se stinge, a se anula pentru lipsa de activitate din partea reclamantului în termen legal. (< fr. périmer, lat. perimere)

A SE PERIMA pers. 3 se ~ează intranz. 1) (despre idei, concepții) A-și pierde valoarea o dată cu trecerea timpului; a deveni neactual. 2) (despre acțiuni judiciare) A se anula în mod automat din cauza depășirii termenului prevăzut de lege. /<fr. périmer

perimà v. Jur. a se pierde un proces din lipsă de urmărire la timp.

*periméz (mă) v. refl. (fr. périmer, d. lat. pér-imo, -imere, -emptum, a nimici, d. émere, a cumpăra. V. iredent, peremptoriŭ, prompt). Jur. Mă sting pin prescripțiune, vorbind de o procedură. Pin ext. Perd valoarea din cauza expirăriĭ terminuluĭ de valabilitate, vorbind de bilete, de mandate ș. a.

perima (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se perimează, imperf. 3 pl. se perimau; conj. prez. 3 să se perimeze; ger. perimându-se

!perima (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se perimează

perima vb., ind. prez. 3 sg. și pl. perimează

PERIMAT adj. 1. v. învechit. 2. v. depășit. 3. (fig.) prăfuit, răsuflat, (fam. fig.) fumat. (Glume ~.)

PERIMAT adj. 1. demodat, depășit, desuet, învechit, vechi, (livr.) vetust, (fam. fig.) fumat. (Practici ~.) 2. depășit, învechit, retrograd. (O mentalitate ~.) 3. (fig.) prăfuit, răsuflat, (fam. fig.) fumat. (Glume ~.)

Perimat ≠ înaintat

PERIMA vb. v. învechi.

PERIMA vb. a se demoda, a se învechi. (Aceste practici s-au ~.)