PERIFRAZĂ (< fr. périphrase < lat. gr. periphrasis; cf. gr. peri, în jurul și phrazein, a vorbi) Exprimarea unei idei simple prin mai multe cuvinte. Exemplu, autor de romane, în loc de romancier ; regele animalelor, în loc de leu, corabia deșertului, în loc de cămilă etc. Perifraza este folosită atît în proză, cît și în poezie. Ex. „La săvîrșirea din viață, domnița Marghioala mă recomandă iubirii și îngrijirii fiului său, Mihail Sturza...” (M. KOGĂLNICEANU, Autobiografie) „...niște ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului – se vedea că este cineva înăuntru...” (I.L. CARAGIALE, Nirvana) Ea mai este folosită și atunci cînd se tinde la evitarea unor termeni vulgari. Ex. „...dar deodată se aud bubuituri în ușa compartimentului unde nu intră decît o persoană...” (I.L. CARAGIALE, Dl. Goe) În poezie, perifraza sau conlocuțiunea are adesea valoare metaforică. Prin perifrază se ajunge fie la ornamentarea stilului, fie la evitarea formelor comune, tocite ale exprimării. Un exemplu de perifrază îl avem în idealizarea lumii antice din poemul Venere și Madonă de M. Eminescu. Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este Lumea ce gîndea în basme și vorbea în poezie... Tot printr-o perifrază descrie V. Alecsandri moartea lui Briar, eroul din poemul Ghioaga lui Briar. Din noaptea cea fatală, Briar pe-a lui cîmpie N-a apărut. De dînsul nimic nu se mai știe...