percurs sn vz parcurs¹ corectat(ă)

percurs n. drumul ce face o trăsură, un fluviu: percursul trenurilor.

*percúrs n., pl. urĭ (d. lat. percursus, după fr. parcours. V. curs, concurs). Întinderea uneĭ liniĭ, unuĭ drum, uneĭ călătoriĭ, traĭect, drum străbătut: percursu uneĭ căĭ ferate, unuĭ fluviŭ, uneĭ armate, unuĭ glonț pin aer. A avea liber parcurs, a avea permisiune de străbătut, a avea liberă trecere. – Ob., dar nu maĭ bine, parcurs (după fr.).

parcura v vz parcurge

parcurge vt [At: GHICA, A. 52 / V: (înv) perc~, (cscj) ~ra^[1] / Pzi: parcurg / E: ctm fr parcourir + rom curge] 1 (C. i. spații, distanțe etc.) A circula pe toată întinderea, în diverse sensuri, de la un capăt la altul. 2-3 (Pgn) A merge până la capăt. 4-5 (Fig) A privi succesiv și repede. 6 A citi repede și superficial. 7 A răsfoi. 8 (Pgn) A citi. corectat(ă)

parcurs¹ sn [At: DDRF / V: (înv) perc~ / Pl: ~uri / E: fr parcours] 1-4 Parcurgere (1-4). 5 Răsfoire. 6-7 (Ccr) Drum (pe care îl efectuează sau) pe care trebuie să-l efectueze cineva sau ceva pentru a se deplasa de la un punct la altul. 8 (Îlav) Pe ~ În timpul. 9 (Îal) Între timp. 10 (Îal) În interval. 11 (Îlpp) Pe ~sul În limitele. 12 (Îal) În decursul.

percure vi [At: MUREȘANU, P. 1103/15 / Pzi: 3 percură / E: lat percurro, -ere] (Ltî; rar) 1 A trece repede. 2 A curge repede prin ceva.

percurge v vz parcurge

PARCURGE, parcurg, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la drumuri sau distanțe) A străbate (de la un capăt la altul). Același ceas... măsura și pașii celor ce parcurgeau cei cîțiva metri ai foaierului. CAMIL PETRESCU, N. 14. Se urcă în avion să parcurgă cinci sute de kilometri în două ore. C. PETRESCU, Î. II 268. 2. A trece cu privirea peste ceva; a citi în treacăt, în grabă, a răsfoi (o carte, un ziar). Parcurse distrat, cu ochii, calea-laptelui, boltită de-a curmezișul cerului. C. PETRESCU, Î. I 18. – Forme gramaticale: perf. s. parcursei, part. parcurs. – Variante: (învechit) percure (I. IONESCU, M. 65) vb. III, parcura (GHICA, A. 52) vb. I.

PARCURS, parcursuri, s. n. Acțiunea de a parcurge; (concretizat) drum (de) străbătut (de cineva sau de ceva); traiect. Ana savura parcursul acesta. C. PETRESCU, C. V. 240. Liber parcurs = permisiunea de a trece, liberă-trecere. ◊ Loc. adv. Pe parcurs = pe drum, în timpul drumului, de la locul de pornire la locul de sosire. ♦ Lungimea unui drum sau a unei traiectorii, între două puncte anumite.

PERCURE vb. III v. parcurge.

PARCURGE vb. III. tr. 1. A străbate (un drum, o distanță). 2. A citi, a examina rapid cu privirea; a răsfoi. [P.i. -curg, perf. s. -cursei, part. -curs. / după fr. parcourir].

PARCURS s.n. Drum (de) străbătut; traiect; traseu. ◊ Pe parcurs = în timpul drumului; (p. ext.) între timp, în această perioadă. ♦ (Sport) Traseu cu obstacole, care trebuie urmat de un călăreț în competiție. ♦ Lungimea unui drum sau a unei traiectorii între două puncte anumite. [< fr. parcours].

PARCURGE vb. tr. 1. a străbate (un drum, o distanță). 2. a citi, a examina rapid cu privirea; a răsfoi. (după fr. parcourir)

PARCURS s. n. 1. drum (de) străbătut; traiect; traseu. ◊ pe parcurs = în timpul drumului; (p. ext.) între timp. 2. (sport) traseu cu obstacole care trebuie urmat de un călăreț în competiție. 3. lungime a unui drum sau a unei traiectorii între două puncte anumite. (< fr. parcours)

parcurs s. n. în loc. adv. pe parcurs Din timpul, între timp ◊ „Câteva dintre cele mai amuzante incidente de pe parcursul repetițiilor [...]” I.B. 2 III 74 p. 2. ◊ „Toate mi-au fost executate pe parcurs, cu excepția vizorului care nici acum nu este montat.” R.l. 5 IX 79 p. 5 (din fr. parcours; V. Guțu Romalo C.G. 242, atestări din 1971; DEX, DN3)

A PARCURGE parcurg tranz. 1) (distanțe, drumuri etc.) A trece de la un capăt la altul (sau dintr-o parte în alta); a acoperi. 2) (ziare, reviste, cărți etc.) A examina, a citi în grabă; a răsfoi; a frunzări. ◊ ~ cu privirea (sau cu ochii) a citi în fugă. /<fr. parcourir

PARCURS ~uri n. 1) v. A PARCURGE. 2) Cale care trebuie străbătută pentru a ajunge de la un punct la altul; traiect. ◊ Pe (tot) ~(ul) în (tot) timpul cât a durat ceva. /<fr. parcours

percurge v. 1. a străbate; 2. fig. a examina în treacăt: a percurge o carte.

*parcúrg, -cúrs, V. percurg.

*percúrg, -cúrs, a -cúrge v. tr. (d. curg, după lat. percúrrere și fr. parcourir). Străbat mergînd, curgînd: a percurge o țară, trenu percurge linia cu mare ĭuțeală, glonțu percurge aeru, rîu percurge județu. Străbat cu ochiĭ citind ĭute, răsfoĭesc: a percurge o curte. – Și parcurg (după fr.).

parcurge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. parcurg, 3 sg. parcurge, perf. s. 1 sg. parcursei, 1 pl. parcurserăm, m.m.c.p. 1 pl. parcurseserăm; conj. prez. 1 sg. să parcurg, 3 să parcurgă; ger. parcurgând; part. parcurs

parcurs s. n., pl. parcursuri

parcurge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. parcurg, 1 pl. parcurgem, perf. s. 1 sg. parcursei, 1 pl. parcurserăm; ger. parcurgând; part. parcurs

parcurs s. n., pl. parcursuri

parcurge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. parcurg, 1 pl. parcurgem, perf. s. 1 sg. parcursei, 1 pl. parcurserăm; part. parcurs

parcurs s. n., pl. parcursuri

parcurge

parcurge, -rs prt.

PARCURGE vb. 1. a face, a merge, a străbate. (~ zilnic 10 km.) 2. a măsura, a străbate. (~ camera de la un capăt la celălalt.) 3. (SPORT) a acoperi, a străbate. (Atletul a ~ distanța de 5 000 m în...) 4. v. cutreiera. 5. v. străbate. 6. v. citi. 7. v. răsfoi.

PARCURS s. drum, itinerar, rută, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., în Mold.) șleau. (~ urmat de un vehicul.)

PARCURGE vb. 1. a face, a merge, a străbate. (~ zilnic 10 km.) 2. a măsura, a străbate. (~ camera de la un capăt la celălalt.) 3. (SPORT) a acoperi, a străbate. (Atletul a ~ distanța de 5 000 m în...) 4. a colinda, a cutreiera, a străbate, a vîntura, (pop. și fam.) a bate, (pop.) a călca, a ocoli, a petrece, (înv. și reg.) a răzbate, (înv.) a plimba, (rar fig.) a treiera. (~ pe rînd satele și orașele.) 5. a străbate, a traversa, (înv.) a spăla. (Dunărea ~ mai multe țări.) 6. a citi, (livr.) a lectura, (înv. și pop.) a spune, a zice. (A ~ cîteva rînduri.) 7. a răsfoi, (rar) a petrece. (A ~ o lucrare, notițele.)

PARCURS s. drum, itinerar, rută, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., în Mold.) șleau. (~ urmat de un vehicul.)

parcurge (parcurg, parcurs), vb. – A străbate, a merge. – Var. parcurge. Fr. parcourir, adaptat la conjug. lui a curge. – Der. parcurs (var. percurs), s. n. (distanță străbătută).

percure pers. 3. sg. percură, vb. III (înv.; despre lichide) a trece, a curge repede prin ceva.

PARCURS traiectoria aeronavei raportată la sol. Parcurs de luptă se definește ca spațiul în care se execută ochirea în vederea bombardării din aer a unui obiectiv terestru, în care avionul execută bombardament în zbor orizontal menținându-și constantă direcția, înălțimea și viteza de zbor.