parcura v vz parcurge

parcurge vt [At: GHICA, A. 52 / V: (înv) perc~, (cscj) ~ra^[1] / Pzi: parcurg / E: ctm fr parcourir + rom curge] 1 (C. i. spații, distanțe etc.) A circula pe toată întinderea, în diverse sensuri, de la un capăt la altul. 2-3 (Pgn) A merge până la capăt. 4-5 (Fig) A privi succesiv și repede. 6 A citi repede și superficial. 7 A răsfoi. 8 (Pgn) A citi. corectat(ă)

percure vi [At: MUREȘANU, P. 1103/15 / Pzi: 3 percură / E: lat percurro, -ere] (Ltî; rar) 1 A trece repede. 2 A curge repede prin ceva.

percurge v vz parcurge

PARCURGE, parcurg, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la drumuri sau distanțe) A străbate (de la un capăt la altul). Același ceas... măsura și pașii celor ce parcurgeau cei cîțiva metri ai foaierului. CAMIL PETRESCU, N. 14. Se urcă în avion să parcurgă cinci sute de kilometri în două ore. C. PETRESCU, Î. II 268. 2. A trece cu privirea peste ceva; a citi în treacăt, în grabă, a răsfoi (o carte, un ziar). Parcurse distrat, cu ochii, calea-laptelui, boltită de-a curmezișul cerului. C. PETRESCU, Î. I 18. – Forme gramaticale: perf. s. parcursei, part. parcurs. – Variante: (învechit) percure (I. IONESCU, M. 65) vb. III, parcura (GHICA, A. 52) vb. I.

PERCURE vb. III v. parcurge.

PARCURGE vb. III. tr. 1. A străbate (un drum, o distanță). 2. A citi, a examina rapid cu privirea; a răsfoi. [P.i. -curg, perf. s. -cursei, part. -curs. / după fr. parcourir].

PARCURGE vb. tr. 1. a străbate (un drum, o distanță). 2. a citi, a examina rapid cu privirea; a răsfoi. (după fr. parcourir)

A PARCURGE parcurg tranz. 1) (distanțe, drumuri etc.) A trece de la un capăt la altul (sau dintr-o parte în alta); a acoperi. 2) (ziare, reviste, cărți etc.) A examina, a citi în grabă; a răsfoi; a frunzări. ◊ ~ cu privirea (sau cu ochii) a citi în fugă. /<fr. parcourir

percurge v. 1. a străbate; 2. fig. a examina în treacăt: a percurge o carte.

*parcúrg, -cúrs, V. percurg.

*percúrg, -cúrs, a -cúrge v. tr. (d. curg, după lat. percúrrere și fr. parcourir). Străbat mergînd, curgînd: a percurge o țară, trenu percurge linia cu mare ĭuțeală, glonțu percurge aeru, rîu percurge județu. Străbat cu ochiĭ citind ĭute, răsfoĭesc: a percurge o curte. – Și parcurg (după fr.).

parcurge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. parcurg, 3 sg. parcurge, perf. s. 1 sg. parcursei, 1 pl. parcurserăm, m.m.c.p. 1 pl. parcurseserăm; conj. prez. 1 sg. să parcurg, 3 să parcurgă; ger. parcurgând; part. parcurs

parcurge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. parcurg, 1 pl. parcurgem, perf. s. 1 sg. parcursei, 1 pl. parcurserăm; ger. parcurgând; part. parcurs

parcurge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. parcurg, 1 pl. parcurgem, perf. s. 1 sg. parcursei, 1 pl. parcurserăm; part. parcurs

parcurge

parcurge, -rs prt.

PARCURGE vb. 1. a face, a merge, a străbate. (~ zilnic 10 km.) 2. a măsura, a străbate. (~ camera de la un capăt la celălalt.) 3. (SPORT) a acoperi, a străbate. (Atletul a ~ distanța de 5 000 m în...) 4. v. cutreiera. 5. v. străbate. 6. v. citi. 7. v. răsfoi.

PARCURGE vb. 1. a face, a merge, a străbate. (~ zilnic 10 km.) 2. a măsura, a străbate. (~ camera de la un capăt la celălalt.) 3. (SPORT) a acoperi, a străbate. (Atletul a ~ distanța de 5 000 m în...) 4. a colinda, a cutreiera, a străbate, a vîntura, (pop. și fam.) a bate, (pop.) a călca, a ocoli, a petrece, (înv. și reg.) a răzbate, (înv.) a plimba, (rar fig.) a treiera. (~ pe rînd satele și orașele.) 5. a străbate, a traversa, (înv.) a spăla. (Dunărea ~ mai multe țări.) 6. a citi, (livr.) a lectura, (înv. și pop.) a spune, a zice. (A ~ cîteva rînduri.) 7. a răsfoi, (rar) a petrece. (A ~ o lucrare, notițele.)

parcurge (parcurg, parcurs), vb. – A străbate, a merge. – Var. parcurge. Fr. parcourir, adaptat la conjug. lui a curge. – Der. parcurs (var. percurs), s. n. (distanță străbătută).

percure pers. 3. sg. percură, vb. III (înv.; despre lichide) a trece, a curge repede prin ceva.