2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

percheziționare sf [At: DN3 / Pl: ~nări / E: percheziționa] 1-2 Percheziție (1-2).

PERCHEZIȚIONÁRE s.f. Acțiunea de a percheziționa și rezultatul ei. [< percheziționa].

PERCHEZIȚIONÁ vb. I v. perchiziționa.

PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-.Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

percheziționa vt [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: perchiz~ / P: ~ți-o~ / Pzi: ~nez / E: fr perquisitionner] 1 (C. i. oameni, locuințe) A supune unei percheziții (1). 2 (Pgn) A cerceta amănunțit.

perchiziționa v vz percheziționa

PERCHEZIȚIONÁ, percheziționez, vb. I. Tranz. A efectua o percheziție, a supune unei percheziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-.Var.: perchiziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

PERCHIZIȚIONÁ vb. I v. percheziționa.

PERCHIZIȚIONÁ vb. I v. percheziționa.

PERCHEZIȚIONÁ, percheziționez, vb. I. Tranz. A supune unei percheziții. Înainte de-a pleca eu, trebuie percheziționată casa încă o dată. POPA, V. 127. – Variantă: perchiziționá (SADOVEANU, O. VI 274) vb. I.

PERCHEZIȚIONÁ vb. I. tr. A face o percheziție. [Pron. -ți-o-, var. perchiziționa vb. I. / < fr. perquisitionner].

PERCHIZIȚIONÁ vb. I. v. percheziționa.

PERCHEZIȚIONÁ vb. tr. a face o percheziție. (< fr. perquisitionner)

A PERCHEZIȚIONÁ ~éz tranz. (persoane, locuințe) A supune unei percheziții. [Sil. -ți-o-] /<fr. perquisitionner

*perchiziționéz v. tr. (fr. perquisitionner). Fac perchizițiune, caut, cercetez peste tot: a perchiziționa un apartament, un individ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză

percheziționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. percheziționéz, 3 sg. și pl. percheziționeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PERCHEZIȚIONÁ vb. (prin nord-estul Olt.) a scociorî.

PERCHEZIȚIONA vb. (prin nord-estul Olt.) a scociorî.

Intrare: percheziționare
percheziționare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • percheziționare
  • percheziționarea
plural
  • percheziționări
  • percheziționările
genitiv-dativ singular
  • percheziționări
  • percheziționării
plural
  • percheziționări
  • percheziționărilor
vocativ singular
plural
perchiziționare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • perchiziționare
  • perchiziționarea
plural
  • perchiziționări
  • perchiziționările
genitiv-dativ singular
  • perchiziționări
  • perchiziționării
plural
  • perchiziționări
  • perchiziționărilor
vocativ singular
plural
Intrare: perchiziționa / percheziționa
  • silabație: -ți-o-na info
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • perchiziționa
  • perchiziționare
  • perchiziționat
  • perchiziționatu‑
  • perchiziționând
  • perchiziționându‑
singular plural
  • perchiziționea
  • perchiziționați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • perchiziționez
(să)
  • perchiziționez
  • perchiziționam
  • perchiziționai
  • perchiziționasem
a II-a (tu)
  • perchiziționezi
(să)
  • perchiziționezi
  • perchiziționai
  • perchiziționași
  • perchiziționaseși
a III-a (el, ea)
  • perchiziționea
(să)
  • perchiziționeze
  • perchiziționa
  • perchiziționă
  • perchiziționase
plural I (noi)
  • perchiziționăm
(să)
  • perchiziționăm
  • perchiziționam
  • perchiziționarăm
  • perchiziționaserăm
  • perchiziționasem
a II-a (voi)
  • perchiziționați
(să)
  • perchiziționați
  • perchiziționați
  • perchiziționarăți
  • perchiziționaserăți
  • perchiziționaseți
a III-a (ei, ele)
  • perchiziționea
(să)
  • perchiziționeze
  • perchiziționau
  • perchiziționa
  • perchiziționaseră
  • silabație: -ți-o-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • percheziționa
  • percheziționare
  • percheziționat
  • percheziționatu‑
  • percheziționând
  • percheziționându‑
singular plural
  • percheziționea
  • percheziționați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • percheziționez
(să)
  • percheziționez
  • percheziționam
  • percheziționai
  • percheziționasem
a II-a (tu)
  • percheziționezi
(să)
  • percheziționezi
  • percheziționai
  • percheziționași
  • percheziționaseși
a III-a (el, ea)
  • percheziționea
(să)
  • percheziționeze
  • percheziționa
  • percheziționă
  • percheziționase
plural I (noi)
  • percheziționăm
(să)
  • percheziționăm
  • percheziționam
  • percheziționarăm
  • percheziționaserăm
  • percheziționasem
a II-a (voi)
  • percheziționați
(să)
  • percheziționați
  • percheziționați
  • percheziționarăți
  • percheziționaserăți
  • percheziționaseți
a III-a (ei, ele)
  • percheziționea
(să)
  • percheziționeze
  • percheziționau
  • percheziționa
  • percheziționaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

percheziționare perchiziționare

  • 1. Acțiunea de a percheziționa și rezultatul ei.
    surse: DN

etimologie:

  • percheziționa
    surse: DN

perchiziționa / percheziționa percheziționa

etimologie: