2 intrări

33 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PENDUL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. (În forma pendulă) Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendu s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

pendul sn [At: CR (1829), 1981/19 / V: sf, (înv) ~del, pan~ / Pl: ~e / E: fr pendule, lat pendulus, ger Pendel(uhr)] 1 (Îf pendulă; șîs ceas cu ~) Ceas de perete sau de masă, a cărui mișcare este reglată de un pendul (3) și care de obicei marchează orele și jumătățile de oră prin sunete. 2 (Îs) ~ă astronomică Aparat de măsură a timpului bazat pe izocronismul micilor mișcări ale pendulului matematic. 3 Corp solid, suspendat într-un punct fix, care execută mișcări oscilatorii (într-un plan fix) de îndată ce este scos din poziția de echilibru stabil. 4 (Pex) Dispozitiv sau piesă a unui mecanism, a cărui oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 5 (Spc) Limbă a pendulului (1). 6 (Îs) ~ matematic (sau ideal, simplu) Aparat alcătuit dintr-un corp de dimensiuni foarte mici (considerat ca un punct material greu) atârnat la unul dintre capetele unui fir extensibil și subțire, astfel încât, sub acțiunea propriei sale greutăți, oscilează în jurul celuilalt capăt fix al firului. 7 (Îs) ~ fizic (sau compus, real) Pendul (3) considerat ca fiind compus dintr-o infinitate de pendule simple de lungimi diferite. 8 (Îs) ~ul lui Foucault Pendul matematic al cărui punct de suspensie participă la mișcarea de rotație diurnă a pământului. 9 (Îs) ~ electric Pendul (3) care este folosit ca electroscop. 10 (Îs) ~ compensator Pendul matematic astfel construit încât să păstreze, la orice temperatură, aceeași lungime.

PENDUL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendu s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

PENDUL, pendide, s. n. 1. Orice corp care poate oscila în jurul unui punct fix. Pendul simplu = pendul alcătuit dintr-un corp de dimensiuni mici, atîrnat la unul dintre capetele unui fir inextensibil și subțire, astfel încît să se poată mișca în jurul celuilalt capăt, fix, al firului. 2. (Rar) Pendulă. Intră Constantin Lipan, confruntîndu-și ceasul cu pendulul din perete. C. PETRESCU, C. V. 89.

PENDUL s.n. 1. Corp solid, greu, care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe cînd este scos din poziția sa de echilibru stabil; (p. ext.) dispozitiv sau piesă a unui mecanism care prin oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. Tip de corp de iluminat suspendat printr-o tijă. 3. Pendulă. [Pl. -le, -luri. / < fr. pendule, cf. lat. pendulus].

PENDUL s. n. 1. corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe; (p. ext.) dispozitiv, piesă a unui mecanism care prin oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. element de rezemare cu două articulații, folosit la poduri. 3. tip de corp de iluminat suspendat printr-o tijă. (< fr. pendule, lat. pendulus)

PENDUL ~e n. 1) Corp solid suspendat care, sub acțiunea unei forțe, poate oscila în jurul unui punct sau al unei axe fixate. 2) Dispozitiv care, oscilând, reglează funcționarea unui mecanism. /<fr. pendule, lat. pendulus

*péndul n., pl. e (lat. péndulus, care atîrnă, d. pendére, a sta atîrnat). Fiz. Greutate atîrnată care oscilează cînd o miștĭ. Pendulă. Pendul balistic, instrument de determinat ĭuțeala unuĭ proĭectil. Pendul electric, aparat compus dintr’o bobiță de măduvă de soc atîrnată de un fir de mătase. Pendul compensator, pendul care nu se scurtează, nicĭ nu se lungește pin frig orĭ căldură. – Fals -úl (după fr.).

PENDU s. f. v. pendul.

PENDULĂ, pendule, s. f. Ceasornic, de obicei de perete, a cărui mișcare este reglată de un pendul. Pendula bătea răsunător, metalic. DUMITRIU, N. 52. Toate pendulele de aur și de argint care se aflau în salon începură să bată miezul nopții în același timp. BOLINTINEANU, O. 252.

PENDU s.f. Ceasornic mare de perete, a cărui mișcare este reglată de un pendul; pendul (3) [în DN]. [< fr. pendule].

PENDU s. f. ceasornic mare de perete cu mișcare reglată de un pendul. (< fr. pendule)

PENDU Ceas de perete a cărui funcționare este reglată de un pendul. [G.-D. pendulei] /<fr. pendule, lat. pendulus

pendulă f. 1. greutate astfel suspendată încât, pusă în mișcare, să facă oscilațiuni regulate; 2. orologiu a cărui mișcare e regulată de o pendulă.

*péndulă f., pl. e (fr. pendule [f., după horloge, orologiŭ, care pe fr. e f.], d. lat. péndula, péndulus, care e atîrnat. V. pendul). Ceasornic de părete saŭ de masă regulat pin oscilațiunile unuĭ péndul. – Fals -úlă (după fr.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

pendul (dispozitiv care oscilează) s. n., pl. pendule

pendul (dispozitiv care oscilează) s. n., pl. pendule

pendul (dispozitiv care oscilează) s. n., pl. pendule

pendu (ceas) s. f., g.-d. art. pendulei; pl. pendule

pendu (ceas) s. f., g.-d. art. pendulei; pl. pendule

pendu (ceas) s. f., g.-d. art. pendulei; pl. pendule

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PENDUL s. pendul compus = pendul fizic; pendul fizic v. pendul compus; pendul matematic = pendul simplu; pendul simplu v. pendul matematic.

PENDU s. (înv., în Mold.) ornic.

PENDU s. (înv., în Mold.) ornic.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PENDUL figură acrobatică a cărei execuție trece prin următoarele faze: picaj până la realizarea unei viteze duble față de cea de zbor, urcare în plan vertical până la limită, alunecare pe coadă, cădere cu botul înainte, zbor normal și picaj.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PENDÚL (< fr.; lat. pendulus „care este suspendat”) s. n. Corp care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe sub acțiunea gravitației sau a unor forțe elastice sau cvasielastice (ex. p. elastic, p. de torsiune, p. fizic etc.). Perioada mișcării oscilatorii a p. depinde de caracteristicile lui constructive, de valoarea forței care îl acționează și de amplitudinea oscilațiilor. În cazul oscilațiilor de mică amplitudine, perioada nu mai depinde de mărimea acesteia și de amplitudine, rămânând constantă pentru același pendul; aceasta este legea izocronismului descoperită de Galilei care permite utilizarea p. la măsurarea timpului. ◊ P. fizic (sau compus) = corp capabil să oscileze sub acțiunea propriei greutăți, în jurul unei axe ce nu trece prin centrul său de greutate. ◊ P. matematic (sau simplu) = p. teoretic constituit dintr-un punct material care poate oscila sub sub acțiunea greutății proprii, fără frecare, pe un cerc situat în plan vertical. ◊ P. sincron = p. matematic ce are aceeași perioadă cu un pendul fizic dat. ◊ P. de torsiune = corp susținut de un fir elastic, capabil să oscileze în jurul unei poziții de echilibru prin torsionarea firului.

PENDÚLĂ (< fr., germ.) s. f. Ceasornic mare, mai ales de perete, al cărui mers este reglat de un pendul a cărui forță de mișcare este dată fie de un resort, fie de o greutate în cădere și care marchează timpul prin sunete; orologiu. Confecționat din materiale diverse (lemn, metal, marmură etc.), așezat uneori într-o cutie (din lemn, sticlă, metal etc.) a fost foarte răspândit în Europa, în sec. 18-19, ornamentația sa variind în funcție de stilul mobilierului.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

pendulă, pendule s. f. 1. limbă. 2. penis.

Intrare: pendul
pendul1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pendul
  • pendulul
  • pendulu‑
plural
  • pendule
  • pendulele
genitiv-dativ singular
  • pendul
  • pendulului
plural
  • pendule
  • pendulelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pendu
  • pendula
plural
  • pendule
  • pendulele
genitiv-dativ singular
  • pendule
  • pendulei
plural
  • pendule
  • pendulelor
vocativ singular
plural
pandul
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pendel
  • pendelul
  • pendelu‑
plural
  • pendele
  • pendelele
genitiv-dativ singular
  • pendel
  • pendelului
plural
  • pendele
  • pendelelor
vocativ singular
plural
pendul2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Formă de pl. nerecomandată.
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pendul
  • pendulul
  • pendulu‑
plural
  • penduluri
  • pendulurile
genitiv-dativ singular
  • pendul
  • pendulului
plural
  • penduluri
  • pendulurilor
vocativ singular
plural
Intrare: pendulă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pendu
  • pendula
plural
  • pendule
  • pendulele
genitiv-dativ singular
  • pendule
  • pendulei
plural
  • pendule
  • pendulelor
vocativ singular
plural
pendul1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pendul
  • pendulul
  • pendulu‑
plural
  • pendule
  • pendulele
genitiv-dativ singular
  • pendul
  • pendulului
plural
  • pendule
  • pendulelor
vocativ singular
plural
pendul2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Formă de pl. nerecomandată.
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pendul
  • pendulul
  • pendulu‑
plural
  • penduluri
  • pendulurile
genitiv-dativ singular
  • pendul
  • pendulului
plural
  • penduluri
  • pendulurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

pendul, pendulesubstantiv neutru

  • 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Pendul simplu = pendul alcătuit dintr-un corp de dimensiuni mici, atârnat la unul dintre capetele unui fir inextensibil și subțire, astfel încât să se poată mișca în jurul celuilalt capăt, fix, al firului. DLRLC
    • 1.2. prin extensiune Dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. Tip de corp de iluminat suspendat printr-o tijă. DN
  • 3. Element de rezemare cu două articulații, folosit la poduri. MDN '00
  • 4. rar Pendulă. DLRLC DN
    sinonime: pendulă
    • format_quote Intră Constantin Lipan, confruntîndu-și ceasul cu pendulul din perete. C. PETRESCU, C. V. 89. DLRLC
etimologie:

pendu, pendulesubstantiv feminin

  • 1. Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul. DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: ornic
    • format_quote Pendula bătea răsunător, metalic. DUMITRIU, N. 52. DLRLC
    • format_quote Toate pendulele de aur și de argint care se aflau în salon începură să bată miezul nopții în același timp. BOLINTINEANU, O. 252. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.