Pelagiu n. călugăr ereziarh din sec. V, care nega păcatul strămoșesc; așa numitul pelagianism, fu combătut de Sf. Augustin.

PELAGHIE (PELAGIUS) (c. 354- după 418), călugăr și scriitor ecleziastic originar din Britannia. A trăit la Roma, în Africa și apoi în Palestina, unde l-a întâlnit pe Sf. Augustin. Doctrina sa, pelagianismul, formată sub influența moralei stoice, a fost combătută de Sf. Augustin și de Ieronim. Acuzat de erezie (415), a fost condamnat de mai multe sinoade. Excomunicat de papa Zosimus (418). Lucrări (din care s-au păstrat foarte puține fragmente, dar care sunt cunoscute mai ales din scrierile atacatorilor săi): „Despre Trinitate”, „Despre libertatea voinței”, „Comentariu la Epistolele Sf. Paul”.