Definiția cu ID-ul 928158:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PEDEAPSĂ, pedepse, s. f. 1. Măsură de represiune împotriva celui care a săvîrșit o greșeală. Ca să scapi de pedeapsă, alt chip nu e decît să te duci să-mi aduci pe fata lui Verdeș-împărat. ISPIRESCU, L. 42. Aici la sărăcăciosul ist de rai, vorba ceea: «fală goală, traistă ușoară»; șezi cu banii în pungă și duci dorul la toate cele. Mai mare pedeapsă decît asta nici că se mai poate! CREANGĂ, P. 320. ♦ Sancțiune aplicată, potrivit legii, de o instanță judecătorească cuiva care a săvîrșit un delict sau o crimă.Trei ani de cînd își făcea pedeapsa. BART, S. M. 25. Pedeapsă capitală v. capital2. Pedeapsă corporală v. corporal. Pedeapsă disciplinară v. disciplinar. 2. Suferință (fizică sau morală), chin; nenorocire, necaz, pacoste, urgie. Ți-am adus, a urmat el, un cățelandru. L-am adus de departe într-o desagă a tarniței: am călătorit și călare, și tot scheuna din cînd în cînd scoțînd capul și rugîndu-mă cu ochii să-l iert de pedeapsa la care l-am supus. SADOVEANU, N. F. 14. Foaie verde de hămei, Maico, din copiii tăi, Toți au casă, Toți au masă, Numai eu trag la pedeapsă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180.