pecie sf [At: DOSOFTEI, PS. 166/1 / V: (reg) pece, ~cină, ~cine, piecină / P: -ci-e / Pl: ~cii / E: mg pecsenge] 1 (Îrg) Carne macră de vită, de oaie sau de porc. 2 (Reg; îs) ~ afumată (sau brudită) Pastramă. 3 (Olt; mpl) Bucată sau felie de carne macră, sărată și afumată. 4 (Îrg) Friptură. 5 (Mar) Tocană de carne. 6 (Trs) Bucată de slănină cât toată lungimea porcului. 7 (Reg) Peritoneu. 8 (Reg) Măruntaie (1). 9 (Reg; îs) ~cia popii Bucată de colac pe care o ia preotul la biserică.

PECIE, pecii, s. f. Carne macră de vită, de oaie sau de porc. Vîrîse în dinții rînjiți un trandafir umplut cu tocătură rumenă de pecie și de mușchi. DELAVRANCEA, S. 182. ♦ Membrană care învelește măruntaiele animalelor; prapur. Se dau apoi deoparte... splina, pecia (învelitoarea de grăsime a măruntaielor). PAMFILE, CR. 202.

PECIE s.f. (Mold.) Carne slabă, bună pentru friptură. Nu-ți cei pecie de vacă, Nice de vițăl să-mi placă. DOSOFTEI, PS. ♦ (Ban.) Friptură. Pecsinĕ. Assatura. AC, 358. Variante: pecină. (AC, 358). Etimologie: magh. pecsenye.

pecie f. mușchiu principal, dela vită, vițel și porc: să cumpere carne merge și pecia vacei alege PANN. [Cf. slav. PEČENĬ, ficat].

pécie f. (ung. pecsenye, d. sîrb. pĕčênje, friptură, pečen, prăjit; rus. péčenĭ, ficat, vsl. péčenĭ, ficat, d. pešti-pekon, a coace, a frige. V. becer, peceată, peșteră, pripesc). Vechĭ. Azĭ vest. Carne macră (de porc, de vacă) bună de friptură. Maram. (péciñe). Carne de măcelărie (în general).

pece² sf vz pecie

pecină sf vz pecie

pecine sf vz pecie

piecină sf vz pecie

PECINĂ s. f. v. pecie.

pecie (înv., reg.) (desp. -ci-e) s. f., art. pecia (desp. -ci-a), g.-d. art. peciei; pl. pecii, art. peciile (desp. -ci-i-)

pecie (înv., reg.) (-ci-e) s. f., art. pecia (-ci-a), g.-d. art. peciei; pl. pecii, art. peciile (-ci-i-)

pecie s. f. (sil. -ci-e), art. pecia (sil. -ci-a), g.-d. art. peciei; pl. pecii, art. peciile (sil. -ci-i-)

PECIE s. v. peritoneu.

pecie s. v. PERITONEU.

pecie (pecii), s. f. – Carne de fript. Sl., dar lipsește etimonul exact, care depinde de sl. pešti, petą, pečeši (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 250; Tiktin), sf. slov. péči „friptură”. E dubletul lui peci, s. n. (înv., autorizație matrimonială), numită așa pentru că poartă sigiliul episcopal aplicat la fum, cf. pecetie. – Der. pecenie (var. pecine, pecină), s. f. (carne de fript), cf. bg. pečeno „friptură”, sb., cr. pečenije „friptură”, mag. peczenye „friptură”.

pecie, pecii, s.f. (înv. și reg.) 1. carne macră de vită, de oaie sau de porc (mai ales de pe lângă șira spinării), bună pentru friptură. 2. bucată sau felie de carne macră, sărată și afumată. 3. friptură. 4. tocană de carne. 5. bucată de slănină cât lungimea porcului. 6. peritoneu. 7. (în sintagmă) pecia popii = bucată de colac pe care o ia preotul la biserică. 8. măruntaie.

pecie, (pecine, pece), s.f. – (reg.) 1. Carne. 2. Friptură. 3. Tocană de carne: „După pecie de miel, / După prah mai mânânțăl” (Bârlea, 1924: 13); „Ce mni-ai dat de nu te uit? / Pecine de lup turbat, / Să nu văd ca tine-n sat” (Țiplea, 1906: 468). – Din magh. pecsenye „friptură” (Scriban, DEX, MDA) < srb. pěčenje „friptură” (Scriban).

pecie, (pecine), s.f. – (înv.) Carne: „După pecie de miel, / După prah mai mânânțăl” (Bârlea 1924: 13); „Ce mni-ai dat de nu te uit? / Pecine de lup turbat, / Să nu văd ca tine-n sat” (Țiplea 1906: 468). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Cf. slov. péči „friptură” (DER); Din magh. pecsenye „friptură” (DEX).