peșchéș n., pl. urĭ și e (turc. peșkeș, -kiș, peșcheș, d. pers. piškeš, care ĭa în ainte; ngr. peskési, alb. sîrb. bg. peškeš). Vechĭ. Dar, cadoŭ, plocon, maĭ ales vorbind de cel oferit ca omagiŭ Turcilor de Țara Românească și Moldova (V. haracĭ). Baĭramlîc. Cadoŭ unuĭ superior saŭ unuĭ egal (V. bacșiș). Azĭ. Iron. Plocon: un tîlhar legat trimes peșcheș polițiiĭ.