pazvantlâu sm [At: FILIMON, O. I, 166 / V: ~liu / Pl: ~âi / E: pazvant¹ + -lâu] (Înv) Pazvangiu (1).

pazvantliu sm vz pazvantlâu

PAZVANTLIU, pazvantlii, s. m. (Învechit) Ostaș din trupele rebele ale lui Pazvantoglu; p. ext. hoț, tîlhar, pungaș. (Atestat în forma pazvantlîu și pazvîntlîu) Din raia... se repezeau turcii pîlcuri, călări, după jaf... Daud era căpetenia pazvîntlîilor. STANCU, D. 10. Ne-am pomenit într-o zi cu două sute de pazvantlii că-l înconjoară de toate părțile. FILIMON, C. 134. – Variante: pazvantlîu, pazvîntlîu s. m.

PAZVANTLÎU s. m. v. pazvantliu.

PAZVÎNTLÎU s. m. v. pazvantliu.

Pazvantlii m. pl. Pazvangii: ne-am pomenit cu două sute de Pazvantlii FIL.

pazvangíŭ și -antlîŭ m. (d. Pazvántoglu și -óglu [„fiŭ de pazvan”, fiind-că bunicul luĭ fusese păzitoru orașuluĭ Sofia], un German turcit care ajunsese pașă la Vidin și s’a răsculat contra sultanuluĭ devastînd amîndoŭă malurile Dunăriĭ de la 1797-1808. Numele luĭ, prescurtat în Pazvant și Pazvante, ajunsese sinonim cu „jăfuitor, hoțoman”. Azĭ, a fi din timpu luĭ Pazvante, înseamnă „a fi ridicul pin vechime”: o haĭnă din timpu luĭ Pazvante). Vechĭ. Soldat din oastea lui Pazvantoglu, cabadaiŭ. Fig. Jăfuitor, hoțoman. V. cîrjaliŭ, manaf, pașoptist.

pazvantlâu (înv.) (desp. -van-tlâu/-vant-lâu) s. m., art. pazvantlâul; pl. pazvantlâi, art. pazvantlâii

!pazvantlâu (înv.) (-van-tlâu/-vant-lâu) s. m., art. pazvantlâul; pl. pazvantlâi, art. pazvantlâii

pazvantlâu s. m. (sil. mf. -liu), art. pazvantlâul; pl. pazvantlâi, art. pazvantlâii

PAZVANTLÂU s. v. pazvangiu.

pazvantlîu s. v. PAZVANGIU.