PAVĂZĂ, paveze, s. f. 1. Scut. Mulți aveau topoare cu coada scurtă și paveze ușoare de lemn de tei pentru apărarea capului de săbii. SADOVEANU, O. I 542. Caii pier Și armele răsună pe paveze de fier. BOLINTINEANU, O. 52. Vînătorii de lei... au toți paveze mari, rotunde, din dosul cărora se ascund. ODOBESCU, S. III 119. Scutierii trec acuma Purtînd paveze în mîni. NEGRUZZI, S. II 78. ◊ Expr. A sta pavăză = a apăra. Alții cu pieptul în poartă Pavăză stau vîjîind din oțel. COȘBUC, AE. 41. 2. Fig. (Numai la sg.) Apărare, ocrotire, sprijin. Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost O pavăză-n lupte... Cîntămu-i supremul ei cîntec. COȘBUC, P. iII 103. Turnu-Severin cetate întărită odinioară, apărată de-un șanț adînc pe care, la vreme de primejdie, îl umplea într-o clipală Dunărea, puind-o astfel sub o pavăză de apă din toate părțile. VLAHUȚĂ, R. P. 8.