PATROLOGIE s. f. 1. Patristică (1). 2. Colecție care cuprinde scrierile Părinților Bisericii; p. ext. carte din această colecție. – Din fr. patrologie, germ. Patrologie.

patrologie sf [At: CONTEMPORANUL, III, 619 / Pl: (rar) ~ii / E: fr patrologie, ger Patrologie] 1 Patristică (1). 2 Colecție care cuprinde scrierile Părinților Bisericii. 3 (Prc; ccr) Carte din această colecție.

PATROLOGIE s. f. 1. Patristică (1). 2. Colecție care cuprinde scrierile părinților Bisericii; p. ext. carte din această colecție. – Din fr. patrologie, germ. Patrologie.

PATROLOGIE s. f. Studiul vieții și al operelor părinților bisericii. Patrologia latină. ▭ Clasa de filozofie... fu pedepsită cu închisoarea pînă la 8 ceasuri seara de profesorul de patrologie. CONTEMPORANUL, III 619.

PATROLOGIE s.f. 1. Patristică. 2. Colecție cuprinzînd scrierile așa-numiților părinți ai bisericii; (p. ext.) carte din această colecție. [Gen. -iei. / < fr. patrologie, lat. patrologia, cf. lat. pater – părinte, gr. logos – știință].

PATROLOGIE s. f. 1. patristică. 2. colecție care cuprinde scrierile părinților bisericii; (p. ext.) carte din această colecție. (< fr. patrologie, germ. Patrologie)

patrologie f. colecțiune de operele sfinților Părinți ai Bisericii.

*patrologíe f. (vgr. patér, patrós, tată, părinte, și -logie. V. patristică). Studiu despre Sfințiĭ Părințĭ aĭ Bisericiĭ. Carte despre eĭ saŭ colecțiunea scrierilor lor: patrologia de Migne. V. pateric.

patrologie (desp. pa-tro-) s. f., art. patrologia, g.-d. patrologii, art. patrologiei

patrologie (pa-tro-) s. f., art. patrologia, g.-d. patrologii, art. patrologiei

patrologie s. f. (sil. -tro-), art. patrologia, g.-d. patrologii, art. patrologiei

PATROLOGIE s. v. patristică.

PATROLOGIE s. (BIS.) patristică.

PATROLOGÍE (< fr. {i}; {s} gr. pater, patros „părinte” + logos „studiu”) s. f. Știința care studiază scrierile și doctrinele Părinților Bisericii. Termenul a fost folosit prima dată ca titlu al operei teologului luteran Johannes Gerhard, publicată în 1653, titlu prin care era etichetată istoria literaturii teologico-bisericești până în Evul Mediu. Cel dintâi document care cuprinde elemente de p. este „Istoria bisericească” a lui Eusebiu din Cezarea, iar prima lucrare de p. propriu-zisă este „De viris illustribus” a lui Ieronim, care avea să fie urmată de alte trei lucrări cu același titlu semnate de Ghenadie din Marsilia, Isidor din Sevilla și Ildefonso de Toledo, iar după cinci sute de ani, încă două, una aparținând lui Sigebert de Gembloux și cealaltă semnată cu numele lui Henric din Gand. Începând din sec. 16 apar numeroase colecții de texte patristice, cea mai de seamă fiind realizată de Jacques Paul Migne.