3 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PATENTARE, patentări, s. f. Acțiunea de a patenta și rezultatul ei. – V. patenta.

PATENTARE, patentări, s. f. Acțiunea de a patenta și rezultatul ei. – V. patenta.

patentare sf [At: NOM. MIN. I, 90 / Pl: ~tări / E: patenta] 1-11 Acordare cuiva a unei patente (1-11). 12 (Asr) Brevetare a unei invenții. 13 (Înv) Supunere la patentă (10). 14 (Teh) Tratare termică a unor sârme sau benzi de oțel pentru mărirea rezistenței la prelucrarea la rece.

PATENTARE s. f. 1. Acțiunea de a patenta. 2. (Tehn.) Călirea unui metal în plumb. Cuptor de patentare. ♦ Tratament termic aplicat unei sîrme de oțel, constînd dintr-o încălzire la o temperatură mare, urmată de o răcire bruscă, pentru a da metalului o structură care permite o tragere mai ușoară și a asigura sîrmei obținute o rezistență mai mare.

PATENTARE s.f. Acțiunea de a patenta și rezultatul ei; brevetare. [< patenta].

PATENTA, patentez, vb. I. Tranz. 1. A acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta o invenție. 2. (Înv.) A supune pe cineva la plata unei patente (2). 3. (Tehn.) A aplica unei sârme de oțel un tratament termic pentru a-i asigura o rezistență mai mare. – Din fr. patenter, germ. patentieren.

PATENTA, patentez, vb. I. Tranz. 1. A acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta o invenție. 2. (Înv.) A supune pe cineva la plata unei patente (2). 3. (Tehn.) A aplica unei sârme de oțel un tratament termic pentru a-i asigura o rezistență mai mare. – Din fr. patenter, germ. patentieren.

patenta vt [At: MAIORESCU, CR. I, 331 / Pzi: ~tez / E: fr patenter, ger Patentieren] 1-11 (Înv) A acorda cuiva o patentă (1-11). 12 (Asr; c. i. o invenție) A breveta. 13 (Înv) A supune la patentă (10). 14 (Teh; c. i. sârme sau benzi de oțel) A trata termic pentru a mări rezistența la prelucrarea la rece.

patentar sm, a [At: (a. 1833) DOC. EC. 530 / V: ~riu / Pl: ~i / E: patentă + -ar] (Înv) 1-2 (Persoană) care plătea patentă (10) Si: (îvr) patentaș (1-2). 3-4 (Persoană) cu patentă (11) Si: (îvr) patentaș (3-4).

PATENTA, patentez, vb. I. Tranz. (La noi în trecut) 1. A acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta o invenție. (Ieșit din uz) A supune (pe cineva) la plata unei patente (2). 2. (Tehn.) A aplica tratamentul de patentare (2) unei sîrme.

PATENTAR, patentari, adj. m. (Învechit) Care plătea patentă (2). Clasele plătitoare de dări erau clăcașii... neguțătorii patentări. I. IONESCU, D. 117. ♦ (Substantivat) Patentarii s-au sporit deodată de la 631, cîți erau în 1863, la 1742 în 1864. I. IONESCU, P. 141.

PATENTAR, patentari, adj. m. (Înv.; adesea substantivat) Care plătea patentă (2). – Din patentă + suf. -ar.

PATENTA vb. I. tr. 1. A acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta. 2. A căli un metal în plumb. ♦ A trata termic o sîrmă de oțel pentru a-i da o rezistență mecanică mare. [< fr. patenter].

PATENTA vb. tr. 1. a acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta. 2. (tehn.) a trata termic o sârmă sau o bandă de oțel pentru a-i da o rezistență mecanică mare. (< fr. patenter, germ. patentieren)

A PATENTA1 ~ez tranz. 1) (invenții, descoperiri etc.) A recunoaște în mod oficial (prin acordare de patentă); a breveta. 2) (sârme de oțel) A supune unui tratament termic (în vederea obținerii unei rezistențe mai mari). /<fr. patenter, germ. patentieren

A PATENTA2 ~ez tranz. (negustori sau liber-profesioniști) A impune la plata unei patente. /<fr. patenter, germ. patentieren

patentà v. 1. a supune la patentă; 2. a da o patentă cuiva.

patentar m. cel înscris între cei cu patentă.

*patentár m. (d. patentă). Acela care plătește patentă.

*patentéz v. tr. (fr. patenter). Supun la plata patenteĭ: a patenta o firmă. Brevetez, liberez o patentă, o diplomă care recunoaște o invențiune. Fac să mi se breveteze o invențiune: mĭ-am patentat mașina pe care am inventat-o.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

patentare s. f., g.-d. art. patentării; pl. patentări

patentare s. f., g.-d. art. patentării; pl. patentări

patentare s. f., g.-d. art. patentării; pl. patentări

patenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. patentez, 3 patentea; conj. prez. 1 sg. să patentez, 3 să patenteze

patenta (a ~) vb., ind. prez. 3 patentea

patenta vb., ind. prez. 1 sg. patentez, 3 sg. și pl. patentea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

patentar, patentari, adj., s. (înv.) (persoană) care plătește patentă; (persoană) cu patentă.

Intrare: patentare
patentare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • patentare
  • patentarea
plural
  • patentări
  • patentările
genitiv-dativ singular
  • patentări
  • patentării
plural
  • patentări
  • patentărilor
vocativ singular
plural
Intrare: patenta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • patenta
  • patentare
  • patentat
  • patentatu‑
  • patentând
  • patentându‑
singular plural
  • patentea
  • patentați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • patentez
(să)
  • patentez
  • patentam
  • patentai
  • patentasem
a II-a (tu)
  • patentezi
(să)
  • patentezi
  • patentai
  • patentași
  • patentaseși
a III-a (el, ea)
  • patentea
(să)
  • patenteze
  • patenta
  • patentă
  • patentase
plural I (noi)
  • patentăm
(să)
  • patentăm
  • patentam
  • patentarăm
  • patentaserăm
  • patentasem
a II-a (voi)
  • patentați
(să)
  • patentați
  • patentați
  • patentarăți
  • patentaserăți
  • patentaseți
a III-a (ei, ele)
  • patentea
(să)
  • patenteze
  • patentau
  • patenta
  • patentaseră
Intrare: patentar
adjectiv masculin (AM1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • patentar
  • patentarul
  • patentaru‑
plural
  • patentari
  • patentarii
genitiv-dativ singular
  • patentar
  • patentarului
plural
  • patentari
  • patentarilor
vocativ singular
  • patentarule
  • patentare
plural
  • patentarilor
patentariu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

patentare, patentărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a patenta și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: brevetare
  • 2. tehnică Călirea unui metal în plumb. DLRLC
    • format_quote Cuptor de patentare. DLRLC
    • 2.1. Tratament termic aplicat unei sârme de oțel, constând dintr-o încălzire la o temperatură mare, urmată de o răcire bruscă, pentru a da metalului o structură care permite o tragere mai ușoară și a asigura sârmei obținute o rezistență mai mare. DLRLC
etimologie:
  • vezi patenta DEX '09 DEX '98 DN

patenta, patentezverb

  • 1. A acorda (cuiva) o patentă; a breveta o invenție. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: breveta
  • 2. învechit A supune pe cineva la plata unei patente. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. A căli un metal în plumb. DN
    • 3.1. tehnică A aplica unei sârme de oțel un tratament termic pentru a-i asigura o rezistență mai mare. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

patentar, patentariadjectiv masculin

  • 1. învechit Care plătea patentă. DLRLC
    • format_quote Clasele plătitoare de dări erau clăcașii... neguțătorii patentari. I. IONESCU, D. 117. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Patentarii s-au sporit deodată de la 631, cîți erau în 1863, la 1742 în 1864. I. IONESCU, P. 141. DLRLC
etimologie:
  • patentă + sufix -ar. DLRM

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.