pașaport sn [At: VĂCĂRESCUL, IST. 283 / V: (rar) pasa~, pasp~, (înv) pașop~, pașp~ / Pl: ~oarte, (înv) ~uri / E: it passaporto, ngr πασσαπόρτι, fr passeport, rs пашпорт, паспорт] 1 Document eliberat unui cetățean de către autoritatea competentă a statului său, prin care se certifică identitatea și cetățenia posesorului și i se dă acestuia dreptul de a călători în străinătate, servindu-i acolo ca act de identitate Si: (îrg) pașuș, pas³. 2 (Fam; îe) A-i da (cuiva) ~ul A alunga pe cineva. 3 (Pex; îae) A da afară din serviciu pe cineva Si: (reg) a-i da (cuiva) pășușul. 4 (Înv) Certificat eliberat unui vas de comerț, prin care se dovedește că s-au plătit taxele și că vasul are dreptul să părăsească portul. 5 Dosar care cuprinde toate actele necesare editării unei cărți.

PAȘAPORT, pașapoarte, s. n. Document oficial care dă dreptul cetățenilor de a pleca în altă țară, servindu-le acolo ca legitimație. Chestiunea pașaportului era ceva mai grea. GALACTION, O. I 145. L-a cercetat cum cercetează vameșii pașapoartele pasagerilor. C. PETRESCU, Î. II 67. Flagelul... înșală străjerii granițelor și n-are nevoie de pașaport ca să treacă prin toate vămile. ANGHEL, PR. 108. Șezurăm pe acest vas trei zile, fiindcă unii din noi nu aveau pașapoarte. BOLINTINEANU, O. 264. ◊ Expr. (Familiar) A da (cuiva) pașaportul = a îndepărta, a alunga, a expedia (pe cineva). – Variante: (învechit) pasaport (KOGĂLNICEANU, S. 189), pasport, pasporturi (NEGRUZZI, S. I 61, KOGĂLNICEANU, S. 3), pașport, pașporturi (CONTEMPORANUL, III 575, ODOBESCU, S. I 268, ALECSANDRI, T. 536), s. n.

PAȘAPORT s. n. document (carnet) care servește drept legitimație cetățeanului unui stat în străinătate. ♦ (fam.) a da ~ ul (cuiva) = a se debarasa de cineva. (< it. passaporto, fr. passeport, rus. pașport)

PAȘAPORT ~oarte n. 1) Document eliberat unei persoane pentru a pleca în străinătate, servindu-i acolo drept legitimație. 2) fam. Document care însoțește un obiect de tehnică, în care se indică data vânzării, punându-se ștampila magazinului. 3) Dosar care cuprinde actele necesare pentru editarea unei cărți. /<it. passaporto, fr. passeport, rus. pasport

pașaport n. permisiune dată de o autoritate pentru libera circulațiune a persoanei ce o posedă; fam. a da cuiva pașaport, a-l concedia (= fr. passe-port).

pașapórt și (vechĭ) pașp- și pasport n., pl. oarte (rus. pášport și pásport, d. fr. passeport, d. passer, a trece, și port, trecere, sosire; it. passaporto). Act emis de o autoritate publică (prefectura polițiiĭ) pin care se permite posesoruluĭ să călătorească în străinătate și pin care se poate invoca protecțiunea consulatuluĭ respectiv saŭ a autorităților străine. Pop. Bilet de identitate și de liberă circulațiune în țară (V. petrecere). Fig. Fam. A da cuĭva pașaport, a-ĭ da răvaș de drum, a-ĭ da papuciĭ, a-l trimete la plimbare, a-l congedia, a-l alunga. – În Trans. pasúș și păsúș (ung. paszus).

pasaport sn vz pașaport

pasport sn vz pașaport

pașoport sn vz pașaport

pașport sn vz pașaport

PASAPORT s. n. v. pașaport.

paspórt, V. pașaport.

pasúș, V. pașaport.

pașpórt, V. pașaport.

păsúș, V. pașaport.

pașaport s. n., pl. pașapoarte

pașaport s. n., pl. pașapoarte

pașaport s. n., pl. pașapoarte

pașaport

pașaport, -poarte.

PAȘAPORT s. (înv. și reg.) pas, pașuș, (înv.) răvaș, teșcherea.

PAȘAPORT s. (înv. și reg.) pas, pașuș, (înv.) răvaș, teșcherea.

a da pașaportul expr. 1. v. a da papucii. 2. a concedia.