2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PARTIZÁN, -Ă, partizani, -e, s. m. și f. 1. Persoană care adoptă și susține o idee, o teorie etc.; persoană care este de partea cuiva, care luptă alături de cineva pentru o cauză; adept. 2. Spec. Membru al unui detașament organizat de luptă, care acționează în timp de război împotriva inamicului, în spatele frontului. – Din fr. partisan.

PARTIZÁN, -Ă, partizani, -e, s. m. și f. 1. Persoană care adoptă și susține o idee, o teorie etc.; persoană care este de partea cuiva, care luptă alături de cineva pentru o cauză; adept. 2. Spec. Membru al unui detașament organizat de luptă, care acționează în timp de război împotriva inamicului, în spatele frontului. – Din fr. partisan.

partizan, ~ă smf [At: CUGETĂRI, II, 32r/14 / V: (înv) ~nt, ~tezan / Pl: ~i, ~e / E: fr partisan, rs партизан] 1 Persoană care adoptă și susține cu convingere o opinie, o teorie, o ideologie. 2 Cel care e de partea cuiva, sprijină pe cineva, luptând alături de el pentru o cauză comună Si: susținător, (rar) părtaș, (înv) părtean. 3 Persoană care, fără a face parte din forțele armate regulate, participă la lupta populară organizată împotriva unui cotropitor Si: franctiror. 4 (Îvr) Partener.

PARTIZÁN, -Ă, partizani, -e, s. m. și f. 1. Persoană care adoptă și susține o idee, o teorie, o ideologie; cel care e de partea cuiva, sprijină pe cineva, luptă alături de cineva pentru o cauză. Bogdan, ca toți principii destronați, mai număra vreo cîțiva partizani între boieri. HASDEU, I. V. 18. Tomșa se repede Acuma spre Suceava cu partizanii săi. ALECSANDRI, T. II 163. 2. Membru al unui detașament organizat de luptă, care acționează în război pe teritoriul cotropit de inamic, în spatele frontului acestuia. Iarnă și vară, zi și noapte, îndurînd foamea și setea și gerul năprasnic, au suferit, au luptat... mii și mii de partizani. STANCU, U.R.S.S. 107. 3. (Învechit, rar) Partener. Partizanii mei [la jocul de cărți] erau o damă ca de 50 ani și doi băieței, unul mai tînăr și altul mai bătrîn decît mine. BOLINTINEANU, O. 367.

PARTIZÁN, -Ă s.m. și f. 1. Adept, susținător (al unei idei, al unei doctrine etc.); luptător pentru o cauză comună. 2. Luptător într-un detașament care acționează în spatele frontului inamic. [Cf. fr. partisan, rus. partizan].

PARTIZÁN, -Ă I. s. m. f. 1. adept, susținător (al unei idei, al unei doctrine etc.); luptător pentru o cauză comună. 2. luptător într-un detașament organizat, neîncadrat formal în forțele armate, care acționează în spatele frontului inamic. II. adj. care manifestă, exprimă un spirit de partid. (< fr. partisan, rus. partizan)

partizán s. m. f. Luptător contra comunismului în România, de obicei refugiat în munți ◊ „Să ne mai mirăm că foștii torționari își permit azi, în 1993, să-i numească pe partizanii care au organizat rezistența în munți «bandiți», ca pe vremurile de glorie ale lui Alexandru Drăghici?” R.l. 3 VII 93 p. 1 (din fr. partisan; DEX, DN3 – alte sensuri)

PARTIZÁN ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care adoptă și susține o cauză. ~ al demilitarizării. 2) Participant la lupta armată dusă de detașamente organizate în spatele frontului. /<fr. partisan, rus. partizan

*partizán, -ă s. (fr. partisan, d. it. partigiano). Adept, care admite o părere saŭ ține cu cineva: partizan al ordiniĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

partizánă s. f., g.-d. art. partizánei; pl. partizáne

!partizán adj. m., s. m., pl. partizáni; adj. f., s. f. partizánă, pl. partizáne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PARTIZÁN s. 1. v. adept. 2. v. părtinitor.

PARTIZAN s. adept, susținător, (rar) părtaș, (înv.) părtean. (~ al unei doctrine.)

Intrare: partizană
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • partiza
  • partizana
plural
  • partizane
  • partizanele
genitiv-dativ singular
  • partizane
  • partizanei
plural
  • partizane
  • partizanelor
vocativ singular
  • partiza
  • partizano
plural
  • partizanelor
Intrare: partizan (adj.)
partizan1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • partizan
  • partizanul
  • partizanu‑
  • partiza
  • partizana
plural
  • partizani
  • partizanii
  • partizane
  • partizanele
genitiv-dativ singular
  • partizan
  • partizanului
  • partizane
  • partizanei
plural
  • partizani
  • partizanilor
  • partizane
  • partizanelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

partizan (adj.)

  • 1. Care manifestă, exprimă un spirit de partid.
    surse: MDN '00 sinonime: adversar, -ă

etimologie:

partizan, -ă (persoană) partizană partezan partizant

  • 1. Persoană care adoptă și susține o idee, o teorie etc.; persoană care este de partea cuiva, care luptă alături de cineva pentru o cauză.
    exemple
    • Bogdan, ca toți principii destronați, mai număra vreo cîțiva partizani între boieri. HASDEU, I. V. 18.
      surse: DLRLC
    • Tomșa se repede Acuma spre Suceava cu partizanii săi. ALECSANDRI, T. II 163.
      surse: DLRLC
    • Partizan al demilitarizării.
      surse: NODEX
  • 2. prin specializare Membru al unui detașament organizat de luptă, care acționează în timp de război împotriva inamicului, în spatele frontului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN MDN '00 NODEX attach_file un exemplu
    exemple
    • Iarnă și vară, zi și noapte, îndurînd foamea și setea și gerul năprasnic, au suferit, au luptat... mii și mii de partizani. STANCU, U.R.S.S. 107.
      surse: DLRLC
    • diferențiere Membru al unui detașament organizat de luptă, care acționează în război pe teritoriul cotropit de inamic, în spatele frontului acestuia.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Partizanii mei [la jocul de cărți] erau o damă ca de 50 ani și doi băieței, unul mai tînăr și altul mai bătrîn decît mine. BOLINTINEANU, O. 367.
      surse: DLRLC

etimologie: