Definiția cu ID-ul 696630:


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

PARTIDUL SOCIAL-DEMOCRAT AL MUNCITORILOR DIN ROMÂNIA (P.S.D.M.R.), primul partid al muncitorilor din România, Creat la București în urma Congresului din 31 mart./12 par.-3/15 par. 1893, la care au participat 55 de delegați, reprezentând organizații politice și profesionale din București, Iași, Ploiești, Galați, Craiova, Bacău, Botoșani, Tecuci, Târgul Frumos. Congresul adoptă Programul (vot universal și direct pentru toți cetățenii României ce au împlinit vârsta de 20 de ani, fără deosebire de sex, de religie și de rasă, egalitatea în drepturi a femeilor, impozitul progresiv asupra veniturilor, ziua de muncă de opt ore, repaus duminical ș.a.), statutul și Consiliul General al partidului format din: Ioan Nădejde, Vasile G. Morțun, Alexandru Radovici, Alexandru Ionescu, Constantin Mille. Din 1907, conducerea centrală a partidului a fost asigurată de către Comitetul Central, iar din 1910, de Comitetul Executiv. După trecerea (apr. 1899) unor fruntași ai partidului, așa-numiții „generoși”, în Partidul Național-Liberal, a avut loc dezorganizarea, pentru un timp, a P.S.D.M.R.-ului; în acest răstimp, mai ales, începând din 1901, organizațiile politice și profesionale ale muncitorilor își continuă activitatea sub conducerea cercului „România muncitoare”. La Conferința pe țară de la Galați (29 iun./12 iul.-1/14 iul. 1907) a sindicatelor și cercurilor socialiste din România se hotărăște înființarea Uniunii Socialiste din România, care la Congresul din 31 ian./13 febr.-2/15 febr. 1910 se transformă în Partidul Social-Democrat din România (P.S.D.R.); cu acest prilej se adoptă un program cu revendicări general-democratice: vot universal, legislație muncitorească, drept de asociere și de grevă, ziua de muncp de opt ore, contract colectiv de muncă, condamnarea oricăror forme de antisemitism etc. În perioada neutralității (1914-1916), P.S.D.R. a organizat manifestații împotriva intrării României în „războiul imperialist”, și a salutat Unirea din 1918, cerând ca „România nouă de astăzi se devină România socialistă de mâine”. La 28 nov./11 dec. 1918, P.S.D.R. își schimbă denumirea în Partidul Socialist din România (P.S.R.), care adoptă un program politic, cunoscut sub numele de „Declarații de principii”, în care înscrie teza bolșevică a „cuceririi puterii politice prin orice mijloace, în vederea instaurării dictaturii proletariatului”, precizând că „Partidul Socialist din România este un partid de clasă, care, inspirându-se de la ideile socialismului științific, urmărește desființarea exploatării muncii sub orice formă prin trecerea mijloacelor de producție și de schimb în stăpânirea societății”. Din Comitetul Executiv al partidului au făcut parte: Ilie Moscovici, Gheorghe Cristescu, Ion C. Frimu ș.a. P.S.R. a stimulat mișcările revendicative: greva muncitorilor tipografi din București (13/26 dec. 1919), greva generală din 20-28 oct. 1920 etc. După revenirea în țară de la Moscova (1920) a delegației P.S.R. (Gh. Cristescu, Al. Dobrogeanu-Gherea, D. Fabian, E. Rozvan, C. Popovici, I. Flueraș) se convoacă la București (30 ian.-2 febr. 1921) Consiliul General al Partidului Socialist din România și a Comisiei generale a sindicatelor, la care se conturează trei puncte de vedere față de problema afilierii la Internaționala a III-a, Comunistă: gruparea de stânga (comuniștii), cu 18 voturi cer afilierea imediată, reprezentanții social-democrației (8 voturi) resping această idee și cer afilierea la Internaționala de la Amsterdam, iar cei situați pe poziții de centru („socialiștii-unitari”) (12 voturi) dorind menținerea unității de acțiune a Partidului Socialist, propun reluarea discutării afilierii și alegerea unui Consiliu General, constituit, în mod egal, din reprezentanții tuturor celor trei puncte de vedere. Consiliul, aprobând cu majoritate de voturi moțiunea grupării comuniste, hotărăște convocarea Congresului general al partidului pe data de 8 mai 1921, care transformă P.S.R. în Partidul Comunist din România (P.C.R.). Reprezentanții social-democrați, adversari ai afilierii la Internaționala a III-a, Comunistă, părăsesc partidul. A editat publicațiile: „Munca” (1890-1894); „Lumea nouă” (1894-1900); „România muncitoare” (ian.-iun. 1902; 1905-1914); „Lupta zilnică” (1914-1916); „Socialismul” (1918-1921).