PARTICULARITĂȚI DE VORBIRE. Subst. Bîlbîială, gîngăveală, gîngăvie, gîngăvire, gîngăvit, bolboroseală, bolborosire, bolborosit, îngăimare, îngăimeală (rar), slomnire (reg.), îngălare (reg.); fornăială (rar), fornăit, fîrnîire, fîrnîit; sîsîială, sîsîit; graseiere; pelticărie, pelticeală (rar), pelticie. Bîlbîit, gîngav, gîngăvit. Logopatie. Foniatrie. Logopedie. Foniatru. Logoped. Adj. Bîlbîit, gîngav, gîngăvit; fonf, fonfăit, fîrnîit, fornăit, onănăit (reg.); îngăimat, îngălat (reg.); îngăimător (rar); graseiat; peltic. Vb. A (se) bîlbîi, a (se) gîngăvi, a bolborosi, a îngăima, a îngăla (pop.), a slomni (reg.), a folfăi (pop.), a molfăi (fig.); a fonfăi, a fornăi, a fîrnîi, a onănăi (reg.); a sîsîi; a graseia; a vorbi peltic, a peltici (rar), a i se încurca limba în gură, a i se bate limba în gură, a avea ață la limbă, a i se împiedica limba în gură, a amesteca vorba ca făcălețul în mămăligă, a vorbi parcă ar avea prune în gură, a mînca cuvintele. Adv. Bîlbîit. V. vorbire.