19 definiții pentru participiu particip partițipie partițipiu partițipium


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

participiu sn [At: VĂCĂRESCU, GR. 17/5 / V: (înv) ~ip (Pl: ~uri), ~ițipie sf, ~ițipiu, ~ițipium / Pl: ~ii / E: lat participium, it participio, ger Partizip, fr participe] (Grm) 1 (Înv; șîs ~ trecut) Mod verbal nepersonal și nepredicativ, care, mai ales sub formă de adjectiv, denumește acțiunea suferită de un obiect Si: (înv) împărtășire, părtășire, părtișiv. 2 (Înv; îs) ~ prezent Gerunziu. 3 (Îvr; îe) A vinde ~uri A da lecții particulare de gramatică.

PARTICÍPIU, participii, s. n. Mod verbal impersonal și nepredicativ, cu forme deosebite după gen și după număr, denumind acțiunea suferită de un obiect. ◊ (În vechea terminologie a gramaticii limbii române) Participiu prezent = gerunziu. – Din lat. participium, it. participio, fr. participe.

PARTICÍPIU, participii, s. n. (Determinat, în vechea terminologie a gramaticii limbii romîne, prin «trecut») Mod verbal impersonal și nepredicativ, avînd forme deosebite după gen și după număr; poate avea valoare de verb sau de adjectiv. «Făcut» este participiul verbului «a face». ◊ (În vechea terminologie a gramaticii limbii romîne) Participiu prezent = gerunziu.

PARTICÍPIU s.n. Mod verbal impersonal și nepredicativ, cu forme deosebite după gen și număr și având valoare de verb sau de adjectiv. [Pron. -piu. / < lat. participium].

PARTICÍPIU s. n. mod verbal nepersonal și nepredicativ, cu forme deosebite după gen și număr, care exprimă acțiunea suferită de un obiect. (< lat. participium, fr. participe)

PARTICÍPIU ~i n. gram. Formă nominală a verbului care denumește acțiunea prezentată ca o însușire. /<lat. participium, fr. participe

participiu n. Gram. vorbă ce ține de natura verbului și de a adjectivului.

*particípiŭ n. (lat. participium. V. principiŭ. Gram. Mod impersonal verbal supt formă de adjectiv și care decĭ face parte și din verb, și din adjectiv, ca priceput.

partițipie sf vz participiu

partițipiu sn vz participiu

partițipium sn vz participiu


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

particípiu [piu pron. piu] s. n., art. particípiul; pl. particípii, art. particípiile (-pi-i-)

particípiu s. n. [-piu pron. -piu], art. particípiul; pl. particípii, art. particípiile (sil. -pi-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PARTICÍPIU s. 1. (înv.) împărtășire, părtășire, părtișitiv. 2. participiu prezent v. gerunziu.

PARTICIPIU s. (GRAM.) 1. (înv.) împărtășire, părtășire, părtișitiv. 2. participiu prezent = gerunziu.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PARTICÍPIU s. n. (cf. lat. participium, it. participio, fr. participe): mod al verbului (nepersonal, nepredicativ, simplu) care exprimă acțiunea suferită de un obiect, acțiune concepută ca un rezultat, ca o expresie a stării obiectului, ca o însușire statică a acestuia. Prin natura sa ține deci și de verb, dar și de adjectiv, unele caracteristici ale sale coincizând total sau parțial cu cele ate verbului sau cu cele ale adjectivului (uneori, cele două tipuri de caracteristici coexistă). Este alcătuit din radicalul verbului + sufixele gramaticale modale -s sau t: spus, zis, cântat, lucrat, avut, trecut, venit, sosit, coborât, hotărât etc. Poate avea următoarele funcții sintactice: atribut verbal (atunci când își păstrează sensul verbal și poate avea determinări) sau atribut circumstanțial (atunci când își păstrează sensul verbal și se află înaintea subiectului și a predicatului): „Copitele potcovite ale tuspatru picioarelor sale... scăpărau în toate părțile” (C. Hogaș); „...și se informase despre aspra-i cercetare făcută în lipsă-i...” (N. Filimon); „Privit pe hartă, Siretul pare un copac uriaș”; complement circumstanțial de cauză precedat de prepoziția de: „Carul gemea de încărcat”; element predicativ suplimentar: „...buzduganul... sta așezat de-a dreapta bolnavului” (C. Negruzzi). P. poate fi deci folosit fie independent de conjugare (ca unitate sintactică de sine stătătoare în cadrul propoziției – v. toate exemplele de mai sus), fie dependent de conjugare (ca element formativ în structura timpurilor compuse: perfectul compus, viitorul anterior, conjunctivul perfect, condițional-optativ-potențialul perfect, prezumtivul perfect și infinitivul perfect – a cântat, va fi cântat, să fi cântat, ar fi cântat; va fi cântat – să fi cântat – ar fi cântat; a fi cântat).

Intrare: participiu
participiu substantiv neutru
  • pronunție: -piu pr. -pĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • participiu
  • participiul
  • participiu‑
plural
  • participii
  • participiile
genitiv-dativ singular
  • participiu
  • participiului
plural
  • participii
  • participiilor
vocativ singular
plural
particip
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
partițipie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
partițipiu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
partițipium
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)