paraplegie sf [At: MAN. SĂNĂT. 330/17 / Pl: ~ii / E: fr paraplégie] Boală care se manifestă prin paralizia membrelor inferioare.

PARAPLEGIE s. f. Paralizia membrelor unui corp. Paraplegie senilă.

PARAPLEGIE s.f. (Med.) Paralizie completă a ambelor membre inferioare. [Gen. -iei. / < fr. paraplégie, cf. gr. para – lîngă, plege – lovitură].

PARAPLEGIE s. f. paralizie completă a membrelor inferioare. (< fr. paraplégie)

PARAPLEGIE ~i f. Paralizie totală a membrelor (inferioare sau superioare). /<fr. paraplégie

paraplegie (desp. -ra-ple-) s. f., art. paraplegia, g.-d. art. paraplegiei; pl. paraplegii, art. paraplegiile (desp. -gi-i-)

paraplegie (-ra-ple-) s. f., art. paraplegia, g.-d. art. paraplegiei; pl. paraplegii, art. paraplegiile

paraplegie s. f. (sil. -ple-), art. paraplegia, g.-d. art. paraplegiei; pl. paraplegii, art. paraplegiile

PARAPLEGÍE (< fr. {i}; {s} gr. paraplegia „paralizie parțială”) s. f. Paralizie a membrelor inferioare, asociată adesea cu paralizia sfincteriană; este cauzată, în general, de o leziune a măduvei spinării.